UE apreciază progresul obținut de BNM în reformarea sistemului bancar din R. Moldova: Instituția urmează să preia, din 2023, competențele de supraveghere a sectorului financiar nebancar, deținute acum de CNPF
1859
BNM
Uniunea Europeană apreciază progresul obținut de Banca Națională a Moldovei (BNM) în ceea ce privește reformarea sistemului bancar, iar continuarea reformelor este importantă pentru a asigura stabilitatea financiară a Republicii Moldova.
Mesajul i-a fost transmis guvernatorului BNM, Octavian Armașu, de către Katarina Mathernova, directorul general adjunct al Direcției Generale Vecinătate și Negocieri privind Extindere a Comisiei Europene, care întreprinde o vizită în R. Moldova.
Oficialul european a reiterat, în cadrul întrevederii cu guvernatorul BNM, deschiderea Uniunii Europene de a fi alături de R. Moldova, inclusiv prin acordarea noii asistențe macrofinanciare.
Octavian Armașu a subliniat, la rândul său, că datorită reformelor realizate în sectorul bancar, acesta este în prezent „viabil și stabil, armonizat cu standardele internaționale și europene (Basel III), cu o arhitectură financiară adecvată, cu servicii și produse bancare calitative”.
Șeful băncii centrale a precizat că, grație acestor rezultate, dar și măsurilor de politică monetară întreprinse de BNM, a fost posibilă susținerea populației și a economiei naționale pe timp de pandemie.
Oficialii au vorbit și despre mersul procesului de preluare de către BNM, în vara anului 2023, a competențelor de supraveghere a sectorului financiar nebancar - competențe care în prezent aparțin Comisiei Naționale a Pieței Financiare (CNPF).
Totodată, în cadrul discuțiilor, a fost abordat subiectul privind aderarea Republicii Moldova la Zona Unică de Plăți în Euro (SEPA). În acest sens, s-a menționat că participanții la proces analizează criteriile de aderare și etapele care urmează a fi întreprinse în asumarea acestui angajament, arată un comunicat de presă al BNM.
SEPA (zona unică de plăţi în euro) este o iniţiativă a industriei bancare europene, creată cu sprijinul Comisiei Europene şi al Băncii Centrale Europene, care are scopul înființării unei zone integrate de plăţi în euro şi să asigure că plăţile transfrontaliere în euro sunt la fel de facile şi eficiente precum cele interne.
08.11.2026
22:38
08.11.2026
22:34
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
07.11.2026
21:08
07.11.2026
21:06
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
















