00:34:23 28.12.2025
Stiri

Trei polițiști voiau la universitate cu diplome false de BAC

Anticorupție 25.10.2013 09:44 Vizualizări946
Trei polițiști voiau la universitate cu diplome false de BAC blogspot.com

Doi poliţişti de frontieră şi unul din cadrul Inspectoratului Naţional de Patrulare Sud sunt acuzaţi de confecţionarea, deţinerea şi folosirea documentelor oficiale false. Procuratura raionului Cahul a finalizat recent urmărirea penală şi i-a deferit justiţiei pe inculpaţi.

Potrivit procurorilor, în vara acestui an, poliţiştii au prezentat Comisiei de admitere la Universitatea de stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul diplome de bacalaureat false, fără a urma însă cursurile vreunui liceu. Polițiștii intenționau să se înscrie la una dintre specialitățile Drept, Psihologie sau Limba şi Literatura română.

Rectorul instituției a depus o sesizare la Procuratura din Cahul. Fiind audiaţi de procurori, poliţiştii şi-au recunoscut vinovăţia şi au declarat că diplomele false de bacalaureat le-au obţinut de la persoane necunoscute, în privinţa cărora acţiunile de urmărire penală continuă într-o procedură separată.

Dacă vor fi găsiți vinovaţi, cei trei poliţiştii riscă pedepse cu amendă în mărime de la 4 000 la 12 000 de lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau închisoare de până la cinci ani.

Autor: Stela Mihailovici
Stiri relevante
Top stiri
27.12.2025 08:05 659 Horoscopul zilei 27.12.2025

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.81 1 USD 16.80 1 RON 3.89 1 RUB 0.21 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte