17:02:02 25.01.2026
Stiri

Transportul de mărfuri, în SCĂDERE semnificativă! Cine sunt agenții economici „SALVATORI”

Economie 23.12.2014 12:45 Vizualizări940
Transportul de mărfuri, în SCĂDERE semnificativă! Cine sunt agenții economici „SALVATORI” panoramio.com

Agenții economici care activează în domeniul transportului au livrat, în ianuarie-noiembrie, cu 5,4% mai puține mărfuri decât în perioada similară a anului trecut. Totuși, transportatorii auto au livrat un volum de mărfuri mai mare cu 11,2%.

Datele Biroului Național de Statistică (BNS) arată că întreprinderile de transport feroviar, auto, fluvial şi aerian au transportat un milion 545,1 mii de tone de mărfuri, volum inferior cu 9,4% faţă de luna precedentă şi cu 2,4% comparativ cu luna noiembrie 2013. În ianuarie-noiembrie, agenții economici au transportat 13 milioane 208,3 mii de tone de mărfuri, mai puțin cu 5,4% față de perioada similară a anului trecut.

Astfel, întreprinderile de transport auto au livrat, în primele 11 luni ale acestui an, 8 milioane 302 mii de tone de mărfuri, cu 11,2% mai mult faţă de aceeași perioadă a anului trecut. Ponderi considerabile în volumul total de mărfuri livrate cu transportul auto revin întreprinderilor din municipiile Chişinău (48,1%) şi Bălţi (6,9%), raioanele: Sângerei (8,9%), Ialoveni (5,3%), Floreşti (6,3%), Nisporeni (3,8%), Străşeni (3,3%), Anenii Noi (2,7%).

Cu mijloacele de transport feroviar au fost transportate 4 milioane 697 de mii de tone de mărfuri, volum inferior celui înregistrat în ianuarie-noiembrie 2013, cu 4,6%. În structura mărfurilor încărcate în vagoane ponderi mai mari s-au înregistrat la următoarele grupe de mărfuri: cereale şi produse de panificaţie (42,8%), metale feroase şi fier vechi (12,4%), materiale de construcţie şi ciment (10,2%).

În ianuarie-noiembrie, cu autobuze şi microbuze au fost transportate 99,8 milioane de pasageri, cu 5,1% mai puţin comparativ cu perioada corespunzătoare din anul 2013. Ponderi semnificative în numărul total de pasageri transportaţi cu autobuze şi microbuze deţin agenţii transportatori din municipiile Chişinău (61,0%) şi Bălţi (4,8%), precum și din raioanele Cahul (5%), Orhei (4,5%), Ungheni (2,8%) și Străşeni (2,1%).

Autor: Virginia Nica
Stiri relevante
Top stiri
25.01.2026 08:26 536 Horoscopul zilei 25.01.2026
24.01.2026 08:37 845 Horoscopul zilei 24.01.2026

Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.96 1 USD 17.05 1 RON 3.92 1 RUB 0.23 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte