TRAGEDIE în capitală: Un bărbat a murit la Teatrul de Operă și Balet
2897
Accident cu sfârşit tragic la locul de muncă. Doi bărbaţi de 29 şi 62 de ani, angajaţi ai Teatrului de Operă şi Balet „Maria Bieșu” din capitală, au căzut de la o înălţime de opt metri în timpul unor lucrări de reparaţie.
Pentru bărbatul de 62 de ani impactul a fost letal. Celălalt bărbat, cu multiple fracturi în regiunea femurului şi a umărului pe stânga, a fost adus în stare gravă la spital pentru investigaţii şi tratament medico-chirurgical. Tragedia a avut loc ieri, în jurul orei 20.12.
Anchetatorii urmează să stabilească dacă lucrările erau autorizate și dacă cei doi erau angajați oficial. Cazul este investigat de polițiști.
Tot ieri, un bărbat de 35 de ani a căzut de la etajul cinci al unui bloc de locuit de pe strada Dimo din capitală.
Bărbatul a scăpat cu viață, dar s-a ales cu un politraumatism grav în asociere cu o contuzie cranio-cerebrală, comoţie cerebrală şi fracturi la ambele membre superioare.
12.12.2023
16:15
1732
Angajații Spitalului de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă”, PROTEST în fața Guvernului. Personalul instituției medicale este împotriva FUZIUNII cu Spitalul Dermatologie și Maladii Comunicabile: „Reforme și optimizare, nu lichidare”
10.04.2020
22:07
4437
Noi DEZVĂLUIRI despre condițiile din SPITALELE unde sunt internați bolnavii de COVID – 19: „Apă de la robinet trebuia să bem. Mâncare pe sărite...”; „Am rămas ȘOCAT..., în Europa și grajdurile sunt mai îngrijite”
24.08.2018
18:03
3419
16 asistente medicale de la același spital, GRAVIDE simultan! Cum a fost posibil
13.04.2018
19:15
2611
O echipă de televiziune din Rusia s-a strecurat în spitalul unde e internat Serghei Skripal
20.12.2017
17:03
2660
Gest de MARE campion al lui Ronaldo. Proiectul său va fi finalizat în 2020
09.01.2017
09:41
4667
Două femei au NĂSCUT acasă, asistate prin telefon!
08.04.2015
11:03
2901
Chișinău // Înjunghiat de prieten
23.09.2014
10:19
3235
VIDEO // Patru oameni au ajuns la spital! Grav accident pe strada Muncești
10.09.2014
15:15
2973
Două dintre cele șapte persoane rănite în atacul de ieri rămân în spital
05.09.2014
10:26
2340
Doi copii rămân internați în spital după accidentul în care a fost implicată ruta de microbuz 166
05.09.2014
10:56
2025
Strășeni // A vrut să se relaxeze, dar a ajuns în stare gravă la spital
02.02.2026
12:54
62
Judecătoare de la Curtea de Apel Centru, trimisă în judecată pentru trafic de influență după ce ar fi luat bani pentru a interveni într-un dosar contravențional
02.02.2026
12:34
82
Escrocherie cu semințe de floarea-soarelui: șapte membri ai unui grup criminal și o firmă, condamnați la închisoare, amenzi uriașe și lichidare juridică
02.02.2026
12:06
376
ULTIMA ORĂ // Președinta Maia Sandu, nominalizată la Premiul Nobel pentru PACE de către liderul unui partid din Norvegia: „Este în prima linie a apărării democrației în Europa, duce o luptă pentru noi toți”
02.02.2026
11:55
299
Medvedev: Europa nu a învins Rusia în Ucraina, ci îşi distruge singură economia şi fundamentele existenţei prin deciziile liderilor UE
02.02.2026
11:45
307
Iranul cheamă la ordine ambasadorii UE după declararea Gardienilor Revoluției drept organizație teroristă
02.02.2026
11:31
262
Curriculumul „Istoria, tradițiile și cultura poporului bulgar”, analizat după pilotarea în 22 de școli din Republica Moldova
02.02.2026
10:21
334
Republica Moldova accelerează digitalizarea evaluărilor naționale, inspirându-se din modelul Estoniei
02.02.2026
07:55
451
Horoscopul zilei 02.02.2026
02.02.2026
07:32
495
Ucraina, SUA şi Rusia reiau la Abu Dhabi negocierile pentru pace, cu accent pe armistiţiu energetic şi disputa pentru Donbas
02.02.2026
01:04
714
Elon Musk anunță că a blocat cu succes folosirea neautorizată a Starlink de către Rusia în războiul din Ucraina
01.02.2026
18:51
1019
Vremea în Republica Moldova: de la ger aspru la temperaturi de primăvară (2–8 februarie 2026)
01.02.2026
18:05
713
SUA aprobă noi contracte de armament pentru Israel, în valoare de peste 6,5 miliarde de dolari
01.02.2026
16:17
942
Medvedev îl laudă pe Trump ca lider eficient pentru pace, dar ironizează „submarinele nucleare” pe care Rusia nu le-a găsit
01.02.2026
15:32
1054
ULTIMA ORĂ // Un nou RECORD după blackoutul parțial de pe 31 ianuarie: R. Moldova şi-a acoperit consumul de energie electrică prin generare din surse interne în proporţie de 94%, la ora 12.42
01.02.2026
15:19
765
ULTIMA ORĂ // Elevii din Chișinău revin de LUNI în bănci. Cei din Bălți vor continua ONLINE pe 2-3 februarie, când temperatura va coborî până la -20 de grade
01.02.2026
14:46
754
Zelenski anunță noi negocieri trilaterale pentru pace între Ucraina, Rusia și SUA, pe 4–5 februarie la Abu Dhabi
01.02.2026
13:27
825
Khamenei avertizează: un atac american asupra Iranului ar aprinde un conflict regional în Orientul Mijlociu
01.02.2026
09:27
787
Două persoane ucise într-un atac cu drone rusești asupra orașului Dnipro din estul Ucrainei
01.02.2026
08:42
802
Horoscopul zilei 01.02.2026
01.02.2026
06:48
940
Peste 168.000 de soldați ruși uciși în Ucraina, confirmați nominal de investigația Mediazona, în timp ce estimările totale trec de un milion de victime
31.01.2026
22:18
1002
Zelenski anunță noi negocieri de pace pentru săptămâna viitoare, în așteptarea clarificărilor de la Washington
31.01.2026
21:03
926
Ger persistent și cer mai senin în Republica Moldova, duminică, 01.02.2026
31.01.2026
20:57
1174
Înger restaurat în bazilică din Roma, asemănat cu Giorgia Meloni: Ministerul Culturii deschide anchetă, premierul face haz de scandal
31.01.2026
19:39
1157
Blackout în Republica Moldova: România și Ucraina ajută la restabilirea energiei, Junghietu le mulțumește, iar Igor Grosu acuză Rusia
31.01.2026
14:45
1211
Republica Moldova, în beznă din cauza avariei din reţeaua energetică a Ucrainei
31.01.2026
08:40
1096
Horoscopul zilei 31.01.2026
Poliția de Frontieră va primi al treilea lot de echipamente de la Asociația Investitorilor din România
În amintirea tatălui meu, Petru Bogatu
Victor Chiriliă // Parteneriatul Strategic între R. Moldova și România pentru integrarea europeană a republicii noastre împlinește 10 ani
Nicolae Negru // „Eu, Filimon Boghiu…”
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
16.84
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














