14:01:15 15.09.2025
Stiri

Toți elevii vor continua de la distanță procesul EDUCAȚIONAL. MECC a lansat campania „Sunt RESPONSABIL! Clasa mea e ACASĂ!”

Social 24.03.2020 08:50 Vizualizări3461
Toți elevii vor continua de la distanță procesul EDUCAȚIONAL. MECC a lansat campania „Sunt RESPONSABIL! Clasa mea e ACASĂ!”

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării (MECC) a lansat campania „Sunt RESPONSABIL! Clasa mea e ACASĂ!”. Campania are ca obiectiv susținerea cadrelor didactice, elevilor, studenților și părinților privind desfășurarea instruirii la distanță, în perioada suspendării procesului educațional în instituțiile de învățământ, în scopul prevenirii răspândirii epidemiei virusului COVID-19.

Potrivit MECC, au fost elaborate și aprobate câteva documente care reglementează cadrul normativ și metodologic de organizare a procesului educațional în instituțiile de învățământ în perioada în care accesul în instituții este restricționat urmare a răspândirii pandemiei COVID-19:

-„Metodologia privind continuarea la distanță a procesului educațional în condiții de carantină, pentru instituțiile de învățământ primar, gimnazial și liceal”

-„Regulamentul-cadru de organizare a învățământului profesional tehnic în perioada suspendării procesului educațional”

-Recomandările-cadru de organizare a activităților didactice în sistem online în instituțiile de învățământ superior, pe perioada suspendării procesului educațional în sălile de studii”.

„De asemenea, în curând ministerul va aproba și „Metodologia privind continuarea la distanță a procesului educațional în condiții de carantină în instituțiile de educație timpurie”, se arată într-un comunicat de presă al MECC.

În context, MECC anunță despre organizarea sesiunilor de formare la distanță a formatorilor locali privind utilizarea resurselor digitale. Aceștia sunt familiarizați cu diverse platforme online, care pot fi utilizate în învăţământul la distanţă atât pentru predarea sincronă, cât și asincronă, sisteme automatizate de captare a ecranului calculatorului la care își desfășoară activitatea cadrul didactic, aplicații de testare etc.

Totodată, MECC și Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare, în parteneriat cu Centrul Național de Inovații Digitale în Educație „Clasa Viitorului”, au elaborat și propun spre vizualizare lecții video de pregătire a elevilor claselor a IX-a și a XII-a pentru susținerea examenelor naționale de absolvire, sesiunea 2020.

Autor:
Top stiri
15.09.2025 08:37 402 Horoscopul zilei 15.09.2025

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte