Top 10 filme celebre în care actorii principali au fost aproape să-și piardă viața
2100
Riscurile asumate pentru crearea unor scene de film care să pară reale a dus la rănirea sau chiar la moartea unor actori celebri.
Este povestea tragică a lui Brandon Lee la filmarea peliculei „The Crow.” În timp ce filma o scenă în care personajul său era împușcat de interlopi, o eroare din partea echipei de producție a dus la împușcarea cu adevărat a actorului, care și-a pierdut viața la doar 28 de ani. Dar acestea sunt o raritate la Hollywood, însă există multe exemple de filme care au inclus scene care au dus la rănirea actorilor, notează Listverse și Descoperă.
Eli Wallach – „The Good, the Bad & the Ugly”
În timpul producției „The Good, the Bad & the Ugly”, Eli Wallach, care a jucat rolul lui Tuco, a fentat moartea de trei ori. Actorul a băut din greșeală acid. Fără să știe Wallach, un membru al echipei de filmare a turnat acid într-o sticlă de apă, pe care a lăsat-o lângă paharul cu băutura a actorului. Acesta a fost dus la spital, unde medicii i-au făcut spălături stomacale.
Într-o altă scenă, Wallach trebuia să stea pe cal cu mâinile legate la spate. O împușcătură a speriat calul, care o luat-o la fugă, trăgându-l cu el pe actor.
Un al treilea episod înfricoșător s-a produs atunci când regizorul Sergio Leone a insistat să realizeze o cascadorie. Wallach trebuia să stea lângă o cale ferată, în timp ce trecea un tren. Echipa de filmare nu a văzut că treptele trenului nu erau ridicate și au trecut la câțiva centimetri de capul actorului. Dacă s-ar fi ridicat în acele momente, probabil că Wallach ar fi fost decapitat.
Johnny Depp – „The Lone Ranger”
Johnny Depp a evitat în ultimul moment un accident care i-ar fi putut lua viața. În timpul filmărilor din 2013 pentru „The Lone Ranger”, actorul a fost aruncat de pe cal în timpul unei scene în care împușca pe cineva. Calul fugea foarte tare și Johnny Depp a căzut evitând în mod miraculos să fie călcat de animal. Actorul a suferit doar răni ușoare și a putut continua filmările.
Michael J. Fox – „Back to the Future” (Partea a III-a)
O cascadorie din timpul filmării peliculei „Back to the Future”, (Partea a III-a) era să-l coste viața pe Michael J. Fox. În memoriile sale, intitulate „Lucky Man,” Fox a descris cum la filmarea scenei în care Marty McFly era spânzurat de Buford „Mad Dog” Tannen și banda lui, totul a părut real.
Frânghia de pe gâtul lui Fox s-a strâns prea mult, iar el nu a mai putut respira. Din fericire, cei din echipă l-au ajutat imediat, dar chiar și așa Fox și-a pierdut cunoștința.
Isla Fisher – „Now You See Me”
O tragedie se putea întâmpla și în timpul filmărilor pentru „Now You See Me”. Într-una dintre scene, Fisher este legată într-un rezervor de apă. Dar lanțurile s-au încurcat și ea s-a luptat ca să scape.
Pentru că Fisher trebuia să lovească sticla, echipa de filmare a crezut că nu este niciun pericol. În cele din urmă și-au dat seama că ceva nu este în regulă și a ajutat-o pe actrița australiană să se elibereze.
Kate Winslet – „Titanic”
Kate Winslet, devenită celebră după filmul ”Titanic” , a vorbit adesea despre dificultățile cu care s-a confruntat pe platourile de filmare, în special cu regizorul James Cameron. Actrița s-a temut pentru viața ei în timpul unei scene în care haina pe care o purta s-a agățat de o poartă și s-a scufundat în apă.
De asemenea, Ed Harris aproape că s-a înecat în timp ce filma pentru pelicula lui Cameron, „The Abyss” din 1989.
Viggo Mortensen – „The Lord of the Rings: The Two Towers”
Viggo Mortensen, interpretul lui Aragorn în trilogia „Lord Of The Rings”, a trecut și el prin situații periculoase. Aragorn și-a executat toate cascadoriile și a insistat să folosească cuțite și săbii adevărate acolo unde era posibil. Dar ar fi putut avea de suferit.
În timp ce filma „Fellowship of the Ring”, un cuțit adevărat a fost aruncat din greșeală în direcția lui și a fost nevoit să-i schimbe traiectoria cu sabia.
Dylan O’Brien – „Maze Runner: The Death Cure”
„Maze Runner” reprezintă o serie de filme SF, bazate pe romanele autorului James Dashner. Până în prezent, au fost realizate trei pelicule și, în timpul celei de-a treia producții, actorul principal Dylan O’Brien a fost implicat într-un accident terifiant.
Într-una dintre scene, O’Brien a fost tras dintr-un vehicul și s-a ciocnit cu altul, alegându-se cu mai multe răni grave, inclusiv o comoție cerebrală, o fractură a feței și traume cerebrale. Filmările au fost oprite aproape un an, în timp ce O’Brien a petrecut mai mult timp în spital pentru că a suferit o intervenție reconstructivă.
Jim Caviezel – „The Passion of the Christ”
Când Jim Caviezel a fost distribuit în rolul iconic al epopeii lui Mel Gibson din 2004, „The Passion of the Christ,” probabil s-a simțit binecuvântat. În timpul filmărilor, Caviezel s-a ales cu multiple vânătăi și cicatrici, precum și un umăr dislocat. Mai mult, el a fost și lovit de un fulger, dar a scăpat nevătămat.
Sylvester Stallone – „Rocky IV”
A patra parte a seriei „Rocky IV”este favorita fanilor, deoarece Rocky se confruntă cu boxerul rus Ivan Drago.
În timpul producției, scriitorul, regizorul și vedeta filmului Sylvester Stallone a avut ideea de a-l lăsa pe Dolph Lundgren, care l-a jucat pe Drago, să-l lovească cu adevărat. Dar nu a fost prea bine pentru actor, care a petrecut nouă zile în spital, pentru că a fost lovit în inimă, iar aceasta s-a umflat.
Jackie Chan – „Armour of God”
Jackie Chan este renumit pentru că și-a făcut propriile cascadorii în filmele sale, dar și-a rupt aproape fiecare os din corpul său. Una dintre cascadoriile sale celebre este aceea când cade dintr-un turn cu ceas printre două acoperișuri de pânză și aterizează în cap. În acea scenă aproape că și-a rupt gâtul.
Dar cel mai aproape de moarte a fost în timpul filmărilor pentru „Armour of God”, din 1987. Actorul a sărit de pe o stâncă într-un copac, dar o ramură s-a rupt și Jackie Chan a căzut și s-a lovit cu capul de o piatră. În urma loviturii, s-a ales cu o fractură craniană.
05.07.2026
02:26
05.07.2026
01:53
05.07.2026
01:35
05.07.2026
01:14
04.07.2026
21:57
04.07.2026
20:59
04.07.2026
14:31
04.07.2026
13:01
04.07.2026
13:01
04.07.2026
11:08
04.07.2026
03:05
04.07.2026
02:04
05.07.2026
02:26
05.07.2026
01:53
05.07.2026
01:35
05.07.2026
01:14
04.07.2026
21:57
04.07.2026
20:59
04.07.2026
14:31
04.07.2026
13:01
04.07.2026
13:01
04.07.2026
11:08
04.07.2026
10:14
04.07.2026
03:05
04.07.2026
02:04
04.07.2026
01:57
04.07.2026
01:28
04.07.2026
01:17
04.07.2026
00:18
03.07.2026
23:30
03.07.2026
23:04
03.07.2026
21:52
03.07.2026
21:04
03.07.2026
18:52
03.07.2026
18:06
03.07.2026
17:47
03.07.2026
17:24
Putin și Zelenski au discutat separat la telefon cu Donald Trump despre războiul din Ucraina
Israel anunţă eliminarea unui luptător înarmat în sudul Libanului, în plin val de tensiuni cu Hezbollah
Vreme plăcută și ușor mai răcoroasă în Republica Moldova, duminică 05.07.2026
Panică la Paris: bărbat reținut după ce a urcat pe Turnul Eiffel și a arborat un steag american
















