Tomograf computerizat, în valoare de 15,2 milioane de lei, donat Spitalului Clinic Municipal pentru Copii „Valentin Ignatenco” de către Japonia: „Doză de iradiere foarte mică”
3017
Un tomograf computerizat de ultimă generație a fost inaugurat astăzi în cadrul Spitalului Clinic Municipal pentru Copii „Valentin Ignatenco” din Chișinău.
Valoarea tomografului este de 15,2 milioane de lei și reprezintă o donație a Guvernului Japoniei.
Prezent la ceremonia de inaugurarea echipamentului care va oferi servicii de diagnostic de înaltă performanță, Ambasadorul Japoniei în Republica Moldova, Yamada Yoichiro, a declarat că acordul de grant a fost semnat pe 22 decembrie 2020, în toiul crizei pandemice, iar Guvernul țării sale este dispus să susțină în continuare reconstrucția sistemului medical național al R. Moldova.
În cadrul discursului său susținut în limba română, diplomatul japonez și-a exprimat recunoștința pentru faptul că cetățenii R. Moldova au acordat ajutor, inclusiv medical, refugiaților ucraineni care au fugit din calea războiului pornit de Federația Rusă împotriva Ucrainei.
„Ne-am angajat într-un efort major de modernizare a sistemului medical și, chiar dacă încercăm să identificăm și să alocăm resurse cât mai multe, am face lucrurile mult mai încet, dacă nu am avea un sprijin din partea țărilor prietene, partenerilor de dezvoltare”, a declarat la eveniment președinta Maia Sandu, care a mulțumit atât Japoniei pentru asistență, cât și medicilor pentru dedicația cu care salvează viețile copiilor.
Potrivit secretarului de stat de la Ministerul Sănătății, Ion Prisăcaru, acesta este al doilea tomograf computerizat de ultimă generație instalat într-o instituție medicală cu profil pediatric din R. Moldova, după Institutul Mamei și Copilului.
Potrivit lui Prisăcaru, echipamentul este „înzestrat cu protocoale avansate care permit doză de iradiere foarte mică”.
01.08.2026
12:45
01.08.2026
11:05
01.08.2026
10:52
01.08.2026
09:36
01.08.2026
09:28
01.08.2026
07:21
01.08.2026
06:53
01.08.2026
06:25
01.08.2026
02:59
01.08.2026
02:51
01.08.2026
12:45
01.08.2026
11:05
01.08.2026
10:52
01.08.2026
09:36
01.08.2026
09:28
01.08.2026
07:21
01.08.2026
06:53
01.08.2026
06:25
01.08.2026
02:59
01.08.2026
02:51
01.08.2026
01:43
01.08.2026
01:30
01.08.2026
01:28
01.08.2026
01:23
01.08.2026
01:07
31.07.2026
23:31
31.07.2026
23:20
31.07.2026
22:26
31.07.2026
22:18
31.07.2026
21:29
31.07.2026
20:41
31.07.2026
20:32
31.07.2026
19:24
31.07.2026
18:57
31.07.2026
18:23
Spania declară închisă criza de la Ceuta: aproape toți migranții s-au întors în Maroc, iar integritatea spațiului Schengen este „absolut garantată”
F-35 prăbușit lângă baza Miramar din SUA. Pilotul s-a catapultat la timp, anchetă în curs după noul incident din seria accidentelor cu „bijuteria” armatei americane
Nou atac rusesc cu rachete balistice asupra Kievului: nouă morți și zeci de răniți, în timp ce Trump amână decizia privind Patriotele ucrainene
Serviciul Vamal descoperă nereguli la importuri: peste 1,4 milioane de lei vor intra suplimentar la buget după controalele din iulie
















