Tiraspolul trebuie OBLIGAT să livreze energie electrică pe malul drept al Nistrului: „Dacă lăsăm lucrurile așa, atunci cei din Transnistria vor continua să execute comenzile Moscovei și, când va fi ordinul DECISIV, vor participa DESTABILIZĂRI”
1810
Autoritățile separatiste de la Tiraspol pot să livreze, prin intermediul centralei de la Cuciurgan, 50 la sută din necesarul de energie electrică al malului drept al Nistrului, chiar și dacă livrările de gaze au scăzut. Astfel, autoritățile de la Chișinău au toate pârghiile pentru a obliga Tiraspolul să reia livrările, deoarece în caz contrar autoritățile separatiste vor participa, la ordinul direct al Moscovei, la destabilizări în masă, consideră fostul vicepreședinte al Parlamentului, Alexandr Slusari.
„Transnistria trebuie să fie obligată să livreze energia electrică pe malul drept al Nistrului. Chiar și cu aceste volume reduse de gaze, Cuciurgan poate furniza 50 la sută din necesarul de energie electrică pentru malul drept al Nistrului”, a precizat sursa citată.
Slusari menționează că lucrurile se vor înrăutăți semnificativ în decembrie, atunci când cetățenii R. Moldova vor primi facturile pentru energie electrică, gaze și căldură.
„Ieri mi-a venit factura la curent pentru octombrie. O parte din energia electrică a fost calculată la tariful de 2,64 de lei, iar jumătate - 3,15 lei/Kwt. Am modelat situația la tariful nou de aproape 5 lei/Kwt. Chiar dacă voi economisi la maximum, voi plăti cu 70% mai mult. Dar situația se va agrava mai mult în decembrie, atunci când vom primi facturile pentru gaz, agent termic și energia electrică. Chiar dacă vor fi acordate compensații, oricum tariful pentru încălzire va fi dublu decât anul trecut. Nu există nicio claritate în privința compensațiilor pentru energia electrică. Anume asta așteaptă grupările politico-criminale, care au fost unite forțat de către Moscova. Actualmente, curatorii fac antrenamente în fiecare duminică cu forțele celui mai vulnerabil fugar. Accentul ce ține de destabilizări va fi pus pentru iarna aceasta și începutul primăverii”, a avertizat Slusari.
Astfel, autoritățile nu trebuie să aștepte ca cetățenii R. Moldova să fie folosiți în acest „război hibrid” și să folosească toate pârghiile economice în raport cu Tiraspolul.
„Guvernarea trebuie să folosească toate metodele economice în raport cu regimul de la Tiraspol, care trebuie să simtă măcar acum că „mai aproape sunt dinții, decât părinții din Rusia”. Trebuie de început cu impozitarea importurilor, care întră în republică fără TVA și accize. R. Moldova pierde anual de la aceste facilități fiscale nejustificate minimum patru miliarde de lei. Miza împăcării nu a ajutat și a arătat slăbiciunea noastră. Dacă lăsăm lucrurile așa, atunci cei din Transnistria vor continua să execute comanda Moscovei și, când va fi ordinul decisiv, vor participa la destabilizări. Războiul hibrid este deja în toi și el nu se va opri, chiar dacă Chișinăul va sufla în continuare în borșul Tiraspolului în detrimentul restului republicii. În paralel este imperios necesar să obținem sprijinul financiar urgent de la parteneri externi și să avem garanții de protecție din partea României și Ucrainei”, a conchis Slusari.
15.06.2026
14:50
77
Platforma e-Zilier digitalizează munca sezonieră: zilierii vor avea zilele lucrate înregistrate pentru pensie în Republica Moldova
15.06.2026
14:49
60
Liban, lider mondial la refugiați pe cap de locuitor: țările mici de la granița conflictelor duc cea mai mare povară
15.06.2026
13:31
288
Republica Moldova își modernizează Codul transporturilor rutiere după regulile Uniunii Europene
293
Procurorii din Republica Moldova au donat sânge de Ziua Mondială a Donatorului, susținând campania „Donează o picătură de umanitate. Salvează vieți!”
15.06.2026
10:58
331
Program național 2027–2030 pentru incluziunea romilor: educație, sănătate și combaterea discriminării
15.06.2026
08:44
385
Horoscopul zilei 15.06.2026
15.06.2026
00:51
602
Regatul Unit pregătește interzicerea rețelelor sociale pentru copiii sub 16 ani, după modelul Australiei
14.06.2026
18:22
633
Vreme caldă și în mare parte stabilă în Republica Moldova, 15–21 iunie 2026
14.06.2026
08:40
846
Horoscopul zilei 14.06.2026
13.06.2026
21:01
1262
14 iunie 2026 aduce căldură de vară și averse de ploaie în Republica Moldova
13.06.2026
13:24
2564
Adevăratul motiv al războiului dintre Nicușor Dan și Ilie Bolojan nu ar avea legătură cu alegerile: Planul secret pentru UNIREA României cu Republica Moldova
13.06.2026
08:30
1463
Horoscopul zilei 13.06.2026
15.06.2026
14:50
63
Platforma e-Zilier digitalizează munca sezonieră: zilierii vor avea zilele lucrate înregistrate pentru pensie în Republica Moldova
15.06.2026
14:49
48
Liban, lider mondial la refugiați pe cap de locuitor: țările mici de la granița conflictelor duc cea mai mare povară
15.06.2026
13:31
288
Republica Moldova își modernizează Codul transporturilor rutiere după regulile Uniunii Europene
293
Procurorii din Republica Moldova au donat sânge de Ziua Mondială a Donatorului, susținând campania „Donează o picătură de umanitate. Salvează vieți!”
15.06.2026
10:58
331
Program național 2027–2030 pentru incluziunea romilor: educație, sănătate și combaterea discriminării
15.06.2026
08:44
384
Horoscopul zilei 15.06.2026
15.06.2026
00:51
602
Regatul Unit pregătește interzicerea rețelelor sociale pentru copiii sub 16 ani, după modelul Australiei
14.06.2026
18:22
633
Vreme caldă și în mare parte stabilă în Republica Moldova, 15–21 iunie 2026
14.06.2026
08:40
844
Horoscopul zilei 14.06.2026
13.06.2026
21:01
1260
14 iunie 2026 aduce căldură de vară și averse de ploaie în Republica Moldova
13.06.2026
13:24
2562
Adevăratul motiv al războiului dintre Nicușor Dan și Ilie Bolojan nu ar avea legătură cu alegerile: Planul secret pentru UNIREA României cu Republica Moldova
13.06.2026
08:30
1461
Horoscopul zilei 13.06.2026
12.06.2026
21:54
2006
Maia Sandu discută cu António Costa despre deschiderea capitolelor de aderare și Summitul UE–Moldova din 22 iunie
12.06.2026
20:51
1891
Vreme mai stabilă și cer senin în Republica Moldova, sâmbătă, 13.06.2026
1978
Chișinăul găzduiește reuniunea Comitetului de Monitorizare Interreg NEXT și lansează discuțiile pentru viitorul Program Bazinul Mării Negre 2028–2034
2444
Peste 790 de primării intră în amalgamare voluntară pentru servicii mai bune și investiții mai mari în sate
12.06.2026
13:34
2136
Maia Sandu, la 85 de ani de la deportările staliniste: memoria victimelor și datoria de a apăra viitorul democratic
12.06.2026
11:32
1963
Alertă meteo cod galben, 12.06.2026, ora 9–21
12.06.2026
10:29
2009
Bărbat din Stăuceni, condamnat la 1 an de închisoare pentru că a lovit o polițistă aflată în misiune
12.06.2026
08:28
1877
Horoscopul zilei 12.06.2026
12.06.2026
00:04
2542
Moldova își consolidează parteneriatul economic cu statele Benelux și atrage noi investiții la forumul de la Maastricht
11.06.2026
20:52
2282
Vreme mai rece și ploi în toată țara – vineri, 12 iunie 2026
11.06.2026
17:47
2265
Chișinăul pornește negocierile cu Bucureștiul pentru podul de la Ungheni și noi conexiuni rutiere spre rețeaua europeană
11.06.2026
17:47
2113
20 de școli-model din Republica Moldova, modernizate cu 50 de milioane de euro de la Banca Europeană de Investiții
11.06.2026
17:44
1854
Guvernul investește 50 de milioane de euro pentru modernizarea a 20 de școli-model din Republica Moldova
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.13
1 USD
17.39
1 RON
3.84
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39


Inapoi














