Stiri
Peste o mie de tineri, membri şi simpatizanţi ai Partidului Democrat din Moldova, au participat în acest weekend la campingul anual al Organizaţiei de tineret a PDM - "Trofeul Democraţiei". Lor li s-a alăturat, sâmbătă seara, şi prim-vicepreşedintele PDM Vlad Plahotniuc.
Acesta a sosit la întâlnirea cu tinerii democraţi alături de o echipă de politicieni care, potrivit lui Vlad Plahotniuc, au dovedit deja că se poate debuta cu succes în politică: vicepreşedintele Parlamentului Andrian Candu, miniştrii Monica Babuc, Vasile Botnari, Pavel Filip, deputatul Sergiu Sârbu.
"În PDM, tinerii pot face mult mai multe decât în oricare alt partid. Am promis că vom promova în partid tinerii şi ne ţinem de cuvânt! Tinerii trebuie să participe mai activ, în număr mai mare, la deciziile care se iau în politica la nivel naţional", le-a spus Vlad Plahotniuc celor peste o mie de membri şi simpatizanţi ai PDM, pe care i-a încurajat să fie "mai curajoşi, mai motivaţi în a-şi susţine iniţiativele, dacă doresc să reuşească în politică şi nu numai".
În context, Prim-vicepreşedintele PDM le-a vorbit tinerilor despre modalitatea occidentală adoptată de PDM prin care, prin competiţie corectă, un membru simplu al formaţiunii poate promova în funcţii de decizie politică, la toate nivelurile. Vlad Plahotniuc a anunţat că, anume în acest mod, conducerea PDM a luat, recent, decizia de a-l mandata pe liderul tinerilor democraţi, Victor Zubcu, să ocupe funcţia de viceministru al Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor.
"Trofeul Democraţiei" se desfăşoară anul acesta în localitatea Peresecina, raionul Orhei. Evenimentul, organizat de aripa tânără a PDM, creează posibilitatea ca membri din toate raioanele ţării să petreacă câteva zile într-un cadru informal, participând atât la discuţii cu lideri politici, cât şi la competiţii sportive şi concerte susţinute de cunoscute vedete ale muzicii autohtone.
Comunicat de presă
Tinerii din PDM, promovaţi la funcţii de decizie
Advertising
28.07.2013
17:09
3993

Stiri relevante
19.12.2025
12:15
1831
PERFORMANȚĂ // Vlad Musteață, distins cu titlul de Business CHAMPION la gala Business Review
17.12.2025
16:58
2390
VIDEO // „Satul German” oferă condiții SPECIALE de plată pentru locuințele cumpărate în perioada sărbătorilor
12.12.2025
14:45
2963
CADOURILE tale sunt deja la Port Mall: Moldindconbank și Mastercard aduc surprizele sezonului
06.12.2025
13:50
4416
PREMIU // North Bucharest Investments, fondată de Vlad Musteață, desemnată „Best Residential Real Estate Agency 2025” în România
05.12.2025
13:58
3694
VIDEO // Cartierul „Satul German”, MODEL în ceea ce privește amenajarea spațiilor verzi. Dezvoltatorul a investit toamna această peste 8 000 000 de lei, pentru ca locuitorii să aibă parte de un ecosistem armonios și UNIC în R. Moldova
05.12.2025
11:42
3324
„Proimobil” organizează două Tururi Imobiliare EXCLUSIVE în București, dedicate investitorilor. Rezervări și informații suplimentare AICI
02.12.2025
10:30
3111
November Investment Brunch – două zile dedicate celor mai promițătoare oportunități imobiliare din Nordul Bucureștiului
19.11.2025
12:41
4972
„November Investment Brunch – Bucharest Real Estate Event”: Proimobil prezintă la Chișinău direcțiile de investiții pentru 2026. Cum să te ÎNREGISTREZI la eveniment
03.11.2025
10:17
7305
„November Investment Brunch – Bucharest Real Estate Event”: Proimobil prezintă direcțiile de investiții pentru 2026
30.10.2025
13:30
7473
Moldindconbank își consolidează poziția de LIDER pe principalele segmente ale pieței bancare din Republica Moldova
27.10.2025
10:24
6717
A treia tranșă a unui PROIECT rezidențial modern, la un pas de Parcul Grădina Botanică

Top stiri
26.12.2025
08:40
74
Cinci soldați ruși condamnați în lipsă pentru torturarea civililor în regiunea Sumî
26.12.2025
07:53
279
Horoscopul zilei 26.12.2025
26.12.2025
07:38
320
Moscova deschisă pentru negocieri privind un document de neagresiune către NATO
26.12.2025
07:23
251
Zelenski vede progrese promițătoare în discuțiile de pace cu emisarii americani privind conflictul Ucraina-Rusia
25.12.2025
22:47
1047
Rachetele britanice ale Ucrainei lovesc rafinăria strategică din Rusia: Explozii masive în regiunea Rostov
25.12.2025
20:55
923
Vremea în schimbare pentru 26.12.2025: Surprize meteo în Republica Moldova
25.12.2025
17:19
612
Atac cibernetic asupra Poștei franceze în perioada Crăciunului: hackerii proruși Noname057(16) își revendică acțiunea, DGSI investighează incidentul în contextul tensiunilor cu Rusia
25.12.2025
15:57
886
Decizie crucială pentru Franța: Kremlinul propune o soluție în cazul cercetătorului Laurent Vinatier, acuzat de spionaj în Rusia
25.12.2025
12:44
863
Volodimir Zelenski își exprimă dorința ca Putin să dispară într-un mesaj de Crăciun televizat, subliniind lupta pentru pace și unitate în Ucraina
25.12.2025
12:25
713
Ambasadorul Poloniei în Franța, suspendat din funcție în urma unei anchete privind diplome false
25.12.2025
08:19
924
Atacurile cu drone din Ucraina reduc drastic exporturile de țiței ale Kazahstanului în luna decembrie
25.12.2025
07:56
775
Horoscopul zilei 25.12.2025
24.12.2025
23:53
1708
Forțele aeriene ruse au respins cu succes un atac masiv de drone ucrainene asupra Moscovei
24.12.2025
21:20
8772
Sportivii ucraineni refuză salutul rușilor și bielorușilor: un gest simbolic al rezistenței pe terenurile internaționale
24.12.2025
21:05
836
Familii ucrainene creează magie de Crăciun pentru copiii afectați de război, la Kiev
24.12.2025
20:51
874
Temperaturi în scădere și cer senin pe 25 decembrie 2025 în Moldova
24.12.2025
15:28
983
Cod Galben: Scădere abruptă a temperaturii pe 25 decembrie 2025
24.12.2025
14:55
1053
Сele mai mici prețuri la carburanți din ultimii aproape patru ani de Crăciun. Cât vor scoate din buzunare șoferii pentru benzină și motorină de la miezul nopții
24.12.2025
13:38
970
Producția industrială în ascensiune: avans de 3,9% în primele zece luni ale anului 2025, cu contribuții remarcabile din industria prelucrătoare și energetică
24.12.2025
09:28
1133
Secretarul organizației teritoriale Rîșcani al PP „Șor”, condamnat pentru finanțare ilegală și spălare de bani
24.12.2025
08:06
1027
Horoscopul zilei 24.12.2025
24.12.2025
07:04
1054
Zelenski subliniază dorința comună a Ucrainei și SUA de a ajunge la un acord de pace final
24.12.2025
06:43
1268
Un potențial armistițiu între Rusia și Ucraina ar putea deschide calea pentru discuții sensibile asupra gazului rusesc în Europa
24.12.2025
04:11
1407
Explozii zguduie sudul Moscovei în apropierea locului unde a fost ucis generalul Fanil Sarvarov
23.12.2025
21:20
1517
Strategii energetice inovatoare și integrare europeană: Carolina Novac dezvăluie direcțiile Republicii Moldova la întâlnirea ambasadorilor

Actualitate
Parteneri
Monden
FOTO // Un model din R. Moldova, noua iubită a celebrului actor american Sean Penn. Cei doi au fost suprinși sărutându-se pe străzile din Madrid
Jim Carrey a desenat o caricatură a Melaniei Trump care a pus Twitter-ul pe jar
Cât valorează inelul de logodnă personalizat primit de Maria Sharapova
Cum le-a schimbat trecerea timpului pe cele mai frumoase actrițe de la Hollywood. Imagini vechi de peste 20 de ani
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
1 MDL
1 EUR
19.81
1 USD
16.80
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40
Sondaj
Prietenii noștri

Inapoi