DECLARAȚIE // Timofti continuă să fie ȘANTAJAT. Ce i se cere președintelui
6568
Fostul candidat la funcția de prim-ministru, Ion Sturza, susține că presiunile asupra președinteluiNicolae Timofti nu au încetat și continuă și în aceste zile.
„Au fost vizite inopinate la Reședință, presiuni din anumite cercuri din republică. Este tot buchetul mafiei care folosește șantajul. Președintele nu va recunoaște asta, dar chiar zilele acestea continuă șantajul pentru adoptarea unor anumite decizii. Acestea însă sunt lucruri obișnuite, șantajul a fost folosit și în campaniile electorale din Găgăuzia și în altele”, a dezvăluit Sturza.
Aceasta a făcut referire și la următoarele acțiuni ale președintelui.
„Domnul președinte este om al legii. Dumnealui va executa întocmai normal constituțională, dar asta nu înseamnă că va accepta oameni care nu sunt integri. Vor urma consultări. Ei vor trebui să prezinte lista cu 51 de semnături. Va fi un proces complicat, pentru că mie îmi este dificil să îmi imaginez cum Ghimpu va contrasemna pe o foaie cu Reșetnicov. Chiar dacă s-ar teme de anticipate, tot e mai bine să te duci în anticipate, decât să te blesteme propriul electorat. Pot să vă asigur, însă, că președintele va fi foarte atent ca viitorul candidat să nu fie mai rău decât primul”, dă asigurări Sturza.
Totuși, omul de afaceri confirmă că Plahotniuc nu a renunțat la ideea de a se vedea premier.
„Confirm că mai ieri insista pe asta. Plahotniuc are mare nevoie de această funcție, pentru că oamenii lui au prins să se îndoiască de capacitățile sale de a rezolva problemele. A promis un termen, apoi altul. Are probleme grave și pe interiorul partidului”, susține Sturza.
Fostul candidat la funcția de prim-ministru a mai dezvăluit de ce au ieșit ambasadorii UE cu o declarație publică, în premieră, atunci când se făceau presiuni asupra președintelui pentru a-l înainta pe Plahotniuc la funcția de prim-ministru.
„Dacă se insista pe Plahotniuc, ar fi fost organizate revolte, și nu pașnice ca cele de până acum. Ar fi fost un lucru de neacceptat atât în interior, cât și în exterior”, a mai spus Sturza.
El este sigur că, indiferent ce se va întâmpla mai departe, în primăvară în R. Moldova vor avea loc alegeri anticipate.
19.12.2025
19:18
386
Pomul de Crăciun inaugurat la Președinție de Maia Sandu și copiii angajaților: programul vizitelor
19.12.2025
13:58
530
Maia Sandu și Președinta BERD, Odile Renaud-Basso, discuții esențiale despre viitorul economic al Republicii Moldova și integrarea europeană
18.12.2025
20:49
893
Maia Sandu recunoaște rolul esențial al Poliției Naționale în apărarea democrației și securității Republicii Moldova
18.12.2025
20:48
842
Maia Sandu aduce un omagiu Poliției Naționale la aniversarea de 35 de ani: Devotament și profesionalism în fața provocărilor moderne ale Republicii Moldova
16.12.2025
18:25
1227
Maia Sandu întărește relațiile cu Olanda și discută viitorul european al Moldovei la Haga
16.12.2025
16:28
1367
Maia Sandu la lansarea Comisiei de Reclamații pentru Ucraina: avertisment despre pericolul nepedepsei agresiunii rusești
16.12.2025
14:10
1201
Premierul Alexandru Munteanu subliniază la Forumul Justiției: Moldova trebuie să-și întărească sistemul juridic pentru un viitor european prosper
16.12.2025
13:46
1154
Maia Sandu și Volodymyr Zelenskyy, întâlnire strategică la Haga pentru pace și integrare europeană
15.12.2025
19:02
2120
Maia Sandu deschide Conferința la Haga pentru instituirea Comisiei de Reclamații privind Ucraina
15.12.2025
17:50
1286
ULTIMA ORĂ // Guvernul R. Moldova va deveni PROPRIETAR al infrastructurii petroliere aeroportuare. Autoritățile REFUZĂ să aprobe activității investiționale a SRL „Lukoil-Moldova” pe teritoriul R. Moldova
19.12.2025
23:26
72
Ucraina și SUA intensifică negocierile pentru pace, dar problemele teritoriale rămân nerezolvate
19.12.2025
20:34
504
Vremea se răcește brusc pe 20 decembrie 2025
19.12.2025
19:56
367
Ministerul Educației inovează educația timpurie cu noul Cadrul de Referință până în 2025 în Republica Moldova
19.12.2025
19:18
385
Pomul de Crăciun inaugurat la Președinție de Maia Sandu și copiii angajaților: programul vizitelor
19.12.2025
18:49
379
Investițiile impulsionează relansarea economică a Republicii Moldova în 2025
19.12.2025
18:42
436
Putin susține că Ucraina și aliații săi trebuie să ia inițiativa pentru pace; Avertizează asupra consecințelor dacă Rusia nu este respectată în negocieri.
19.12.2025
17:21
693
Tensiuni la Varșovia: Polonia își exprimă nemulțumirea față de Ucraina, Zelenski răspunde cu avertisment despre Rusia
19.12.2025
16:41
484
Ministerul Educației distribuie 23 de microbuze școlare pentru acces îmbunătățit la educație în diverse raioane
19.12.2025
16:34
408
Cod Galben de Ceață: 19.12.2025 - 20.12.2025
19.12.2025
16:25
465
Producția de lapte din Moldova în creștere semnificativă în prima jumătate a anului 2025
19.12.2025
16:04
602
Un petrolier al "flotei fantomă" ruse, lovit de drone ucrainene în Marea Mediterană, într-o operațiune specială uimitoare a SBU
19.12.2025
14:55
559
BERD investește 150 de milioane de euro în modernizarea drumurilor din Moldova, facilitând legătura cu Uniunea Europeană
19.12.2025
14:06
510
România devine primul membru asociat al Comitetului de Asistență pentru Dezvoltare al OCDE, marcând o evoluție semnificativă în oferirea de sprijin internațional
19.12.2025
13:58
528
Maia Sandu și Președinta BERD, Odile Renaud-Basso, discuții esențiale despre viitorul economic al Republicii Moldova și integrarea europeană
19.12.2025
13:55
523
Vești BUNE pentru șeferii din R. Moldova: Motorina coboară sub pragul de 19 lei/litru, iar benzina tot mai aproape de un nou MINIM în ultimii trei ani
19.12.2025
13:51
687
Putin anunță dorința de a încheia pașnic conflictul din Ucraina, dar acuză Kievul de lipsa deschiderii la dialog
19.12.2025
13:22
593
Kremlinul consideră decizia UE de a nu folosi activele ruseşti pentru Ucraina drept un triumf al rațiunii
19.12.2025
12:37
510
Macron pregătit să reia dialogul cu Putin: Nevoia unei discuții directe pentru soluționarea conflictului în Ucraina
19.12.2025
12:15
552
PERFORMANȚĂ // Vlad Musteață, distins cu titlul de Business CHAMPION la gala Business Review
19.12.2025
12:03
514
Educatori din grădinițe adoptă inovația digitală cu roboțeii KUBO pentru dezvoltarea abilităților copiilor
19.12.2025
11:42
549
Sentință de 4 ani pentru un bărbat implicat în finanțarea ilegală a Partidului Politic „Șansa” și confiscarea a peste 1,4 milioane de lei de către stat
19.12.2025
11:00
538
Escrocherie prin schema „ruda implicată în accident”: patru membri de grup criminal, condamnați la ani grei de închisoare în Ialoveni și Hîncești
19.12.2025
10:01
599
Lansarea oficială a Pieței Intrazilnice de energie electrică în Moldova: Un pas strategic spre o economie verde
19.12.2025
08:51
592
România sprijină acordul de liber schimb UE-Mercosur, depășind rezervele inițiale după discuții cu agricultorii
19.12.2025
08:47
640
Horoscopul zilei 19.12.2025
Vremea se răcește brusc pe 20 decembrie 2025
Ministerul Educației inovează educația timpurie cu noul Cadrul de Referință până în 2025 în Republica Moldova
Pomul de Crăciun inaugurat la Președinție de Maia Sandu și copiii angajaților: programul vizitelor
Investițiile impulsionează relansarea economică a Republicii Moldova în 2025
1 MDL
1 EUR
19.80
1 USD
16.89
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40




Inapoi














