„The Brussels Times”: Filip și PD riscă să rămână în istoria R. Moldovei ca TRĂDĂTORI ai națiunii: „Are șansa să aleagă - ori rămâne în istorie ca un politician, care a reușit să oprească împingerea țării pe orbita Kremlinului, sau să fie blestemat”
11314
Pavel Filip și Partidul Democrat (PD) riscă să rămână în istoria R. Moldova ca „trădători ai națiunii”, se arată întrun editorial publicat în „The Brussels Times”, în contextul negocierilor dintre PSRM și PD privind formarea unei coaliții de guvernare. Astfel, o coaliție PSRM-PD va duce la izolarea R. Moldova pe plan internațional, la instaurarea dictaturii și la întărirea pozițiilor Rusiei în regiunea de sud-est a Europei.
Autorul editorialului, Marcus Nielsen, analizează toate urmările nefaste posibilele ale unei coaliții PSRM-PD și avertizează că un asemenea parteneriat politic ar putea provoca probleme majore de ordin economic, ar putea duce la instaurarea dictaturii și la revoluție, dar și la alegeri parlamentare anticipate, care vor lăsa PD în afara Legislativului. „Moldovenii le pot ierta multe politicienilor – prostia sau incompetența, viziunile geopolitice și chiar corupția, dar moldovenii nu le vor ierta trădarea”, notează acesta.
Nielsen susține că în ultimii zece ani PD a făcut parte numai din coaliții proeuropene, iar acum este gata să dea țara pe mâna Rusiei cu titlu gratuit. Autorul notează că R. Moldova are o democrație și instituțiide stat slabe și este vulnerabilă în fața influențelor Kremlinului. Astfel, Uniunea Europeană riscă să se trezească la granița sa cu un cap de pod puternic al Kremlinului, care, în perspectivă, s-ar putea transforma în unul militar.
În editorial este amintit faptul că în iunie 2019, după o criză de lungă durată, PD a fost debarcat de la putere, pomenindu-se în opoziție. Cu susținerea UE și SUA a fost creată o coaliție dintre PSRM și „ACUM”, fiind format guvernul prooccidental al Maiei Sandu.
„Noua putere din Moldova a beneficiat de un credit de încredere uriaș din partea Bruxelles-ului și Washingtonului. Și asta a fost greșeala fatală: nu era cazul să se investească atâta încredere în politicieni ca Dodon, a cărui viclenie poate concura doar cu corupția”, scrie autorul editorialului.
Editorialistul descrie prăbușirea coaliției dintre PSRM și „ACUM”, calificând-o ca „cel mai mare eșec politic al Occidentului în spațiul post-sovietic”. Noua criză guvernamentală a fost provocată de Dodon, care a simțit că politicile anticorupție ale Maiei Sandu au devenit o amenințare pentru el.
Potrivit editorialistului, președintele prorus a reușit să devină conducătorul de facto al Moldovei, deși țara este parlamentară. Acum planul lui Dodon este că încropească o coaliție cu Pavel Filip pentru a avea o umbrelă politică pentru guvernul său. Autorul amintește și turnurile neașteptate în activitatea politică recentă a lui Filip. Acesta a participat, anterior, la acțiuni de protest anti-Dodon, a cerut suspendarea lui Dodon și a criticat vehement discursul președintelui rostit la ONU. „Acum, acesta negociază cu „trădătorul intereselor naționale” formarea unei majorități parlamentare, cu socialiștii pro-moscoviți”, notează The Brussels Times.
Autorul menționează că justificările lui Filip privind condiționarea cursului european nu țin. „Trebuie să înțelegem că la formarea coaliției dintre democrații lui Filip și socialiștii lui Dodon nu va avea loc nici o reorientare a politicii externe a țării. Asta va conduce doar la întărirea definitivă a pozițiilor Moscovei în sud-estul Europei”, scrie „The Brussels Times”.
Sursa citată menționează că Igor Dodon este un vasal veritabil al lui Vladimir Putin, fiind un produs al propagandei Kremlinului și un agent de influență rusă în Moldova. „Dacă negocierile dintre Filip și Dodon se vor solda cu succes, asta ar putea să însemne pentru Europa pierderea definitivă a Moldovei și transmiterea ei în mâinile Kremlinului”, consideră The Brussels Times.
Autorul editorialului crede că Occidentul trebuie să ia o poziție fără compromisuri în raport cu Filip, inclusiv să-l declare indezirabil în tot spațiul occidental ca fiind persoana care și-a trădat poporul și visul european al acestuia. „El (Filip) mai are șansa să aleagă. Ori rămâne în istorie ca un politician care a reușit să oprească împingerea țării sale pe orbita Kremlinului, sau să fie blestemat că a comis acest act de trădare”, concluzionează articolul.
22.05.2026
11:34
21.05.2026
11:45
12.03.2026
11:36
03.02.2026
10:49
27.01.2026
17:06
15.12.2025
14:27
26.11.2025
15:00
26.09.2025
15:44
24.09.2025
11:06
12.09.2025
10:45
13.09.2026
18:22
13.09.2026
17:54
13.09.2026
15:54
13.09.2026
15:26
13.09.2026
14:36
13.09.2026
14:34
13.09.2026
14:17
13.09.2026
13:36
13.09.2026
13:36
13.09.2026
13:32
13.09.2026
13:27
13.09.2026
13:22
13.09.2026
13:21
13.09.2026
12:55
13.09.2026
11:34
13.09.2026
11:32
13.09.2026
11:16
13.09.2026
11:06
13.09.2026
11:05
13.09.2026
09:30
13.09.2026
09:18
13.09.2026
09:07
13.09.2026
08:48
13.09.2026
07:43
INTERVIU // Radiografia pieței imobiliare cu Vlad Musteață, CEO Proimobil: „Cererea pentru terenurile din suburbiile Chișinăului a crescut semnificativ”
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!
Alexandr Stoianoglo își încearcă norocul la șefia UTA Găgăuzia, după înfrângerea la prezidențiale în fața Maiei Sandu


















