Text de Viorel Mardare: 50% moldovean

Ziarul NAȚIONAL continuă să publice articole semnate anterior de Viorel Posmotrel-Mardare în revista „VIP Magazin”. Nu uitați, talentatul Viorel Mardare are nevoie de sprijinul nostru în lupta lui cu cancerul!

CITIȚI și Un nou APEL: Viorel Mardare mai are nevoie de 60 de mii de euro. Prima sesiune de chimioterapie nu a avut rezultatul dorit

50% moldovean

Nelly Ciobanu intră în baie și închise bine ușa după ea. Înţepeni, pentru o clipă și își ciuli urechile. „Parcă nu mă aude nimeni” — gândi interpreta de muzică ușoară, în faţa lavoarului.

Scoase, cu grijă, de după oglindă, tubul cu „blend-a-med”, deșurubă căpăcelul, privindu-l cu circumspecţie. Știa că nu e voie. De când cu „Legea celor 50%”, jumătate din lucrurile înconjurătoare trebuiau să fie moldovenești. „Cum, dracu’, că ai noștri nu fac pastă de dinţi; să umblu cu dinţii nespălaţi?” — gândi laureata premiului I al prestigiosului concurs „Slaveasnkii Bazar”, timp în care pasta ţâșnea pe periuţă.

Coafura arăta de-a dreptul deplorabil — cam ca mătasea de păpușoi la sfârșit de iulie; în ajun fusese „Ziua celor 50% de șampon moldovenesc”, iar cei de la Combinatul de Șampon din Ermoclia tot nu s-au învăţat să amestece normal chimicalele. La una din ședinţele de Guvern, oamenilor de știinţă moldoveni, invenţiile cărora trebuiau folosite în mod obligatoriu în proporţie de 50%, li s-a sugerat direct să fure odată și odată reţeta de la „Head & Shoulders”, „că așa nu se mai poate”. Doar că au ajuns doar 50% din mesaj la destinaţie, că a fost spus în microfoane moldovenești și oamenii de știinţă, printre fâșâieli și pocnituri, n-au prins decât partea cu furatul.
Pantofii de la Fabrica de Încălţăminte „Comod” din Pervomaiscoe așteptau, rușinaţi, în colţ. Ei erau, mai degrabă „un fel de pantofi”, decât „pantofi”, rezultat al fanteziilor designerești ale locuitorilor din Pervomaiscoe. Modelul a fost aprobat prin referendum tot de ei, pervomaischienii, ca să nu fie întrebări pe urmă. Întrebări au fost, dar mai pe la bucătării, mai pe la colţ de stradă — legea-i lege, și deși unii au încercat s-o ocolească, încălţând pe un picior „Comod” și pe altul „Prada”, adică 50% de-al nostru și 50% de-al lor, nici măcar nu arătau haios, ca Pierre Richard în filmul cu blondul înalt, pe care mulţi moldoveni nici nu l-au prins pe ecrane, din cauza celor 50% de filme moldovenești, ci jalnic.
Jalnic.
Nelly Ciobanu hotărî să nu iasă din casă, pentru că tocmai veni rândul pantofilor incomozi „Comod”, gândind oare cu ce să-și încarce programul. „Amu’ măcar și cu un căcat încarcă!” — răcni televizorul. Dădeau pentru a patra oară, săptămâna asta, „Tunul de lemn”. Interpreta știa că dacă-l mai privește o dată, pierde cunoștinţa.

„Dacă-l prind pe Iura Badicu, îi rup 50% din urechi, pentru fișca asta în care ne-a băgat cu toţii...” Închise televizorul și își aprinse un „Cosmos”, tușind. De undeva, din depărtare, nu-i tăcea gura unui aparat de radio. „...rămâneţi alături de JazzFM și următoarea piesă este mult îndrăgita «Hei, hei, poliţist» în interpretarea mult îndrăgitului Anatol Dumitraş...”
Acum serios
În primul rând, insist să nu se supere nimeni pe fantezia futuristă de mai sus și să o trateze ca atare. Pe fundalul declaraţiilor de la conferinţa de presă organizată de muzicanţii care vor să apară în media în proporţie de 50%, textul de mai sus e poveste inofensivă de adormit copiii. Muzicanţii de la conferinţă au vorbit din televizor un mesaj foarte clar: noi (ascultătorii și privitorii) nu ne iubim ţara pentru că nu le ascultăm cântecele — mesaj egoist, lipsit de bun-simţ și modestie.

Eu îmi iubesc patria. Eu îmi iubesc patria, dar port „Nike” pe picioare, pentru că sunt stilaţi, calitativi, comozi, și nu put picioarele în ele. Eu îmi iubesc patria, dar fumez „Gauloises Blondes” pentru că ţigările noastre, cât de sousate și aromatizate n-ar fi, nici nu miros (la direct) pe lângă cele străine. Eu îmi iubesc patria, dar ascult Queen, pentru că este formaţia mea preferată și pentru că — bag mâna-n foc — n-a făcut nimeni și niciodată așa muzică pe pământul Moldovei. Eu îmi iubesc patria și de asta voi încerca să-mi protejez copiii de muzica moldovenească; e și așa prea mult prost gust în jur și prea multă bădărănie afară. E prea multă iÓnică în urechi.

Mă mir dacă muzicanţii noștri s-au gândit măcar o clipă la consecinţele unei eventuale decizii pozitive în favoarea lor. S-au gândit oare că, pe lângă a cere ultimativ, mai trebuie să-și asume și niște responsabilităţi? De pildă, responsabilitatea de a cânta. De a scoate albume. Proaspete, an de an. Nu să ia premii întâi la festivaluri de mâna a doua în Bulgaria, dar să transpire cu lunile în studiou. De a renunţa la nunţi și corporativci. Sau responsabilitatea de a filma cel puţin trei-patru videoclipuri pe an, pentru a putea acoperi cele 50% la care pretind.

La începutul anului, ţării România i se făcu milă de mine și, după opt ani de așteptare, îmi dădu un A4 galben pe care scrie că sunt cetăţean român. Mă bucur că deja nu sunt decât în proporţie de 50% moldovean.

Viorel Posmotrel

Text publicat în ediția nr. 84 a revistei „VIP Magazin”, aprilie 2011