Termen prelungit pentru TVA redus la locuințe: cumpărătorii cu precontracte până la 31 iulie 2025 își pot încheia tranzacțiile până la 30 septembrie
669
Comisia de buget a Senatului a aprobat, luni, o propunere legislativă prin care persoanele care au semnat precontracte pentru cumpărarea unei locuințe până la 31 iulie 2025 își vor putea finaliza tranzacția fără TVA majorat până la 30 septembrie.
Astfel, Comisia de buget a dat raport favorabil inițiativei legislative ce permite celor care au încheiat precontracte de cumpărare a locuinţelor până la 31 iulie 2025 să finalizeze procedura fără TVA majorat până pe 30 septembrie anul curent. Măsura este gândită pentru ca acești cumpărători să nu fie afectaţi de atacul cibernetic asupra Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI).
"Am iniţiat acest proiect de lege prin care am decis ca termenul pentru persoane cu antecontracte de vânzare-cumpărare, cu TVA redus de 9%, să fie prelungit. Spuneam, evident, că nu e vina oamenilor că sistemul a fost atacat şi am decis să prelungim termenul până la 30 septembrie, termen până la care aceşti cumpărători să îşi poată încheia actele atât la cartea funciară, cât şi la notariat. Au existat nişte amendamente care stabilesc dispoziţii tranzitorii, pentru că legea, aşa cum ştiţi, pe parcursul legislativ, nu poate fi adoptată până la 1 august, care era data-limită de încheiere a contractelor", a explicat liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir, iniţiator al propunerii legislative.
El a arătat că toate partidele au fost de acord cu prelungirea acestui termen. "Nu este vorba de vreun impact bugetar, ci doar de o formalitate a încheierii actelor", a subliniat senatorul social-democrat.
Propunerea legislativă va intra, luni după-amiază, în plenul Senatului, care este primul for legislativ sesizat. Senatul se afla în sesiune extraordinară până la 31 iulie.
21.10.2026
07:27
21.10.2026
03:37
21.10.2026
01:52
21.10.2026
01:20
21.10.2026
00:56
21.10.2026
00:42
21.10.2026
00:04
20.10.2026
23:31
20.10.2026
23:11
20.10.2026
19:39
20.10.2026
19:20
21.10.2026
03:37
21.10.2026
01:52
21.10.2026
01:20
21.10.2026
00:56
21.10.2026
00:42
21.10.2026
00:04
20.10.2026
23:31
20.10.2026
23:11
20.10.2026
19:39
20.10.2026
19:20
20.10.2026
18:55
20.10.2026
18:27
20.10.2026
18:22
20.10.2026
17:42
20.10.2026
17:23
20.10.2026
17:23
20.10.2026
17:04
20.10.2026
16:32
20.10.2026
16:23
20.10.2026
16:22
20.10.2026
16:20
20.10.2026
16:02
20.10.2026
15:37
20.10.2026
15:26
20.10.2026
15:18
20.10.2026
15:08
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia















