Tâlhărie ca în anii '90. Doi inși au pătruns prin efracție în casa unui consătean, după care l-au bătut și sustras 4 000 de lei. Mai mult, aceștia au șantajat victima să le mai transmită 5 000 de lei
992
Doi bărbați cu vârste de 35 și, respectiv, 36 de ani, locuitori ai satului Boroșenii Noi, raionul Râșcani, riscă până la 12 ani de închisoare pentru tâlhărie și șantaj.
Cei doi suspecți au pătruns prin efracție, în noaptea de 3 spre 4 februarie curent, în casa unui consătean de 25 de ani, după care l-au imobilizat și bătut. La plecare, aceștia au sustras suma de 4 000 de lei. De asemenea, cei doi au avertizat victima să nu spună la nimeni nimic, iar peste puțin timp să le mai dea 5 000 de lei.
Tânărul s-a adresat Poliției, iar peste 24 de ore, cu suportul mascaților de la Brigada „Fulger”, cei doi au fost reținuți.
Polițiștii au stabilit că inșii nu sunt la prima abatere, anterior fiind judecați pentru furturi în grup, inclusiv în proporții deosebit de mari.
Pe acest caz a fost inițiate două cauze penale pentru tâlhărie și șantaj. Suspecții au fost arestați pentru 30 de zile, iar dacă vor fi găsiți vinovați, riscă de la 8 până la 12 ani de închisoare.
10.11.2026
23:13
10.11.2026
22:18
10.11.2026
20:59
10.11.2026
19:56
10.11.2026
19:38
10.11.2026
18:54
10.11.2026
18:53
10.11.2026
18:14
10.11.2026
17:31
10.11.2026
16:27
10.11.2026
16:12
10.11.2026
16:10
10.11.2026
22:18
10.11.2026
20:59
10.11.2026
19:56
10.11.2026
19:38
10.11.2026
18:54
10.11.2026
18:53
10.11.2026
18:14
10.11.2026
17:31
10.11.2026
16:27
10.11.2026
16:12
10.11.2026
16:10
10.11.2026
15:48
10.11.2026
15:41
10.11.2026
15:34
10.11.2026
14:47
10.11.2026
14:15
10.11.2026
14:05
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
10.11.2026
12:31
10.11.2026
11:59
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare
















