Sturza: „Am ajuns să o vedem și pe aceasta – o fotografie colectivă a popimii moldovenești, cu STEA în frunte...”
9468
Ex-premierul Ion Sturza a comentat întâlnirea de ieri a președintelui ales Igor Dodon, cu Episcopul de Bălți și Fălești, Marchel, precum și cu un sobor de preoți ai Episcopiei, afirmând că e vorba de „cinism și perfidie maximă”.
„Am ajuns să o vedem și pe aceasta – o fotografie colectivă a popimii moldovenești, cu stea în frunte... Și nu cea de la Betleem. Cea roșie, comunistoidă. Steaua cu care s-au închis lăcașele de cult, iar credincioșii au fost surghiuniți în Siberia. Ce să zic, cinism și perfidie maximă! „Slujitorii” bisericii ortodoxe moldovenești de rit moscovit s-au pus în rând să pupe mâna noului „domn”, miruit de ei. Se schimbă puterea, se schimbă și domnul lor…
Cică, ei au grijă de noi, păcătoșii, să nu curvim, să nu înjurăm de mamă și de tată, să nu mâncăm de frupt, să nu...
Ce putem face? Să ne rugam pentru sănătatea mai marilor acestei țări... Dacă nu ne conformăm, riscăm să fim ostracizați. Un fundamentalism retrograd și primitiv, în numele banilor și puterii.
Dar să știți că sunt și alți părinți slujitori, călugări și călugărițe, frați, mulți la număr, care și-au dedicat pe bune viața rugăciunii pentru noi, cei păcătoși. Pe ei nu îi găsiți în acest portret „falnic”.
Provin dintr-o familie de creștini ortodocși practicanți. Consătenii mei de la Pârjolteni au fost printre puținii care s-au opus „dezbrăcării” bisericii locale, lucru cu care mă mândresc.
Am contribuit și eu cu ce am putut la construirea și reconstruirea bisericilor și mănăstirilor pe ambele maluri ale Prutului. Nu am cerut pomelnice ori nume pe pereți, decât să se aibă grijă de omul simplu, mai nevoiaș ca noi.
Popii din „portret” nu mă reprezintă. Dodon prezident nu mă reprezintă. Slavă Domnului că eu și familia mea avem și alte opțiuni, de a trai în țări libere. Dar ce facem cu oamenii care au rămas în Moldova și sunt ostaticii celor fără de frică de Dumnezeu?”, se întreabă Sturza.
22.05.2026
11:34
21.05.2026
11:45
12.03.2026
11:36
03.02.2026
10:49
27.01.2026
17:06
15.12.2025
14:27
26.11.2025
15:00
26.09.2025
15:44
24.09.2025
11:06
12.09.2025
10:45
23.10.2026
01:53
22.10.2026
23:53
22.10.2026
23:22
22.10.2026
23:16
22.10.2026
21:45
22.10.2026
21:44
22.10.2026
21:06
22.10.2026
20:57
22.10.2026
20:40
22.10.2026
20:25
22.10.2026
20:24
22.10.2026
19:51
22.10.2026
19:11
22.10.2026
18:26
22.10.2026
18:17
22.10.2026
17:54
22.10.2026
17:39
22.10.2026
17:20
22.10.2026
17:09
22.10.2026
17:00
22.10.2026
16:38
22.10.2026
16:32
22.10.2026
16:28
22.10.2026
16:26
22.10.2026
16:26
22.10.2026
16:26
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia

















