Stiri

STUDIU // R. Moldova a PIERDUT un număr important de populație: Acum pleacă din republică mai mult tinerii cu vârste de până la 29 de ani

Social 23.02.2017 11:40 Vizualizări21050
STUDIU // R. Moldova a PIERDUT un număr important de populație: Acum pleacă din republică mai mult tinerii cu vârste de până la 29 de ani
Poză simbol

Republica Moldova a pierdut, în ultimii 20 de ani, circa 16% din populație, adică peste jumătate de milion de oameni, iar acum pleacă din republică mai ales tinerii cu vârste între 25 și 29 de ani.

Migrația tinerilor este determinată inclusiv de lipsa locurilor de muncă din R. Moldova. În prezent, rata de ocupare a populației este foarte scăzută și constituie 40%. Totodată, 27% din tineri cu vârste între 15-29 de ani nu sunt încadrați nici pe piața muncii, nici în educație, acest indicator fiind de două ori mai mare decât media în UE.

Datele aparțin Barometrului Demografic „Cum corelăm dezvoltarea economică cu cea demografică sau ce este dividendul demografic?”, realizat de Centrul de Cercetări Demografice, în parteneriat cu Fondul ONU pentru Populație (UNFPA).

„Țara nu funcționează la capacitatea maximă, iar forța de muncă a țării este îmbătrânită. Categoria pre-pensionarilor se dublează, iar cea mai mare parte a tinerilor până la 20 de ani emigrează împreună cu familiile lor”, a declarat demograful Valeriu Sainsus la evenimentul de lansare a Barometrului.

Chiar dacă demografii atenționează că, până în anul 2035, numărul cetățenilor apți de muncă va scădea considerabil, din cauza îmbătrânirii populației, pe moment structura pe vârste a populației, dar și în următoarele două decenii este favorabilă și poate facilita creșterea economică.

„Numărul și proporția populației în vârsta aptă de muncă în totalul populației depășește 55%, astfel sunt necesare măsuri de valorificare a acestui potențial”, a specificat demografa Olga Gagauz.

În Republica Moldova, procentul înalt al populației cu vârstă aptă de muncă în numărul total al populației, numit de specialiști dividend demografic, a apărut după anul 2000, când ponderea populației în vârsta aptă de muncă a început să crească și a ajuns până la 61%.

Sarcina demografică a copiilor și vârstnicilor asupra populației apte de muncă a scăzut, astfel s-au redus relativ cheltuielile statutului pentru copii și vârstnici, iar creșterea vârstei de pensionare prelungește perioada dividendului demografic.

„Pentru a valorifica dividendul demografic, Guvernul, societatea civilă și partenerii de dezvoltare ai Republicii Moldova, alături de UNFPA, trebuie să acorde prioritate investițiilor în tineri, sănătatea acestora, inclusiv în sănătatea sexuală și reproductivă, educația și angajarea lor în câmpul muncii”, a recomandat Rita Columbia, reprezentantă UNFPA în Moldova.

Tatiana Tabac, cercetător științific din cadrul Centrului de Cercetări Demografice, a atenționat că mortalitatea copiilor până la un an, dar și a celor de până la 5 ani rămân la un nivel ridicat în comparație cu țările europene. Înaltă este și mortalitatea populației în vârstele apte de muncă, ceea ce duce la pierderea imediată a potențialului uman și a dividendului demografic.

Barometrul Demografic mai arată că și condițiile de trai ale populației din R. Moldova sunt la un nivel foarte scăzut - 66,7 % din populație are acces la canalizare, iar gradul de urbanizare al țării este de numai 42,4%, pe când în țările dezvoltate acesta depășește 80%.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
CA are trei membri noi 10.07.2020 08:30 4614 CA are trei membri noi
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.04 1 USD 17.27 1 RON 3.82 1 RUB 0.20 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri