STUDIU // Anticorpii generați de vaccinul chinezesc Sinovac DISPAR după șase luni
1582
Anticorpii generați de vaccinul Sinovac împotriva COVID-19 scad sub un prag cheie de la aproximativ șase luni după a doua doză. O a treia doză ar putea avea un efect puternic de stimulare, potrivit unui studiu de laborator.
Cercetătorii chinezi au raportat concluziile unui studiu la care au participat peste 50 de persoane vaccinate cu două doze, la două și la patru săptămâni distanță și au observat că doar 16,9% și, respectiv, 35,2% au avut încă un nivel de anticorpi neutralizanți peste pragul de șase luni după a doua doză.
Într-un alt studiu, 540 de participanți au primit a treia doză, la șase luni după a rapel. Nivelurile de anticorpi neutralizanți după alte 28 de zile au crescut de aproximativ 3-5 ori față de nivelurile observate la patru săptămâni după a doua doză.
Studiul a fost realizat de cercetători de la Centrul de control al bolilor din provincia Jiangsu, Sinovac și alte instituții chineze, transmite newsweek.ro.
Cercetătorii au avertizat că studiul nu a testat efectul anticorpilor împotriva variantelor mai transmisibile și că sunt necesare cercetări suplimentare pentru a evalua durata anticorpilor după o a treia doză.
06.11.2026
03:53
06.11.2026
02:31
06.11.2026
01:47
06.11.2026
01:35
05.11.2026
22:45
05.11.2026
22:27
05.11.2026
21:44
05.11.2026
21:21
05.11.2026
20:45
05.11.2026
20:00
05.11.2026
20:00
06.11.2026
03:53
06.11.2026
02:31
06.11.2026
01:47
06.11.2026
01:35
05.11.2026
22:45
05.11.2026
22:27
05.11.2026
21:44
05.11.2026
21:21
05.11.2026
20:45
05.11.2026
20:00
05.11.2026
20:00
05.11.2026
19:59
05.11.2026
19:00
05.11.2026
18:55
05.11.2026
18:44
05.11.2026
18:27
05.11.2026
18:26
05.11.2026
17:56
05.11.2026
17:51
05.11.2026
17:32
05.11.2026
17:16
05.11.2026
16:57
05.11.2026
16:27
05.11.2026
16:16
05.11.2026
16:12
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
VIDEO // Află cum îți poți RECUPERA banii de la stat! TRUCUL fiscal legal prin care moldovenii pot economisi MII DE LEI pentru studiile copiilor
















