STOP FALS // „Site-urile fantomă”, ca instrument de manipulare
2556
În decurs de opt ani, procentul moldovenilor care declară că se informează în primul rând de pe Internet a crescut simţitor, de la 5% în martie 2009 până la 24% în aprilie 2017. Paralel a crescut şi încrederea cetăţenilor în conţinutul online – 22% spun că au cea mai mare încredere în Internet (aprilie 2017). Doar campania prezidenţială din toamna anului trecut a decredibilizat mult online-ul, mai ales din cauza campaniilor de manipulare lansate de factorii politici.

Evoluţia răspunsurilor privind percepţia internetului ca sursă de informare în rândul cetăţenilor R. Moldova
Sursa: Institutul de Politici Publice
Tot din aceste sondaje aflăm că, la ultimul barometru, 18% dintre respondenţi declarau că se informează despre evenimente direct de pe social-media. Creşterea este sesizată mai ales în mediul rural (de la 3,3% în aprilie 2015 la 15% în aprilie 2017) şi în rândul tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 şi 29 de ani (35% dintre aceştia au declarat că citesc ştiri direct de pe reţele sociale). Se înţelege de la sine că ponderea acestora ar putea depăşi şi 30% până la sfârşitul anului 2018, mai ales că a început să crească şi procentul utilizatorilor care se conectează la Internet direct de pe telefon sau tabletă (peste 40% din internauţi).
Iar pentru că ponderea televiziunii scade şi a Internetului creşte, propagandiştii de serviciu creează, după model rusesc, diferite site-uri fantomă, preluând şi adaptând nume cunoscute de organizaţii şi instituţii media pentru a părea cât mai credibili (Jurnal – Jurnalul; Ziarul Naţional – Ziarul Naţiunii, clona site-ului publicaţiei „Ziarul de Gardă”etc.). Pe aceste site-uri sunt publicate, între alte informaţii uşor digerabile, aceleaşi mesaje de promovare a partidului, a liderului de partid, sau de defăimare a oponenţilor politici ai acestuia. Ulterior, informaţiile sunt preluate şi de posturile audiovizuale, cu trimitere la sursă sau cu menţiunea „după cum informează presa”.
În Republica Moldova nu există reglementări referitoare la online. Practic, oricine poate crea un site ascunzându-se în spatele anonimatului, iar conţinutul portalului poate fi chiar calomnios, indecent, situat dincolo de normele deontologiei jurnalistice. De asemenea, nu există vreo prevedere legală care să-i determine pe administratorii de conţinut să-şi facă publică identitatea.
Iată câteva dintre site-urile suspecte pe care le-am identificat în ultima perioadă:
Atrage atenţia sloganul portalului, publicat pe pagina de Facebook: „Noi suntem alternativa presei captive!”. Acest slogan deja trebuie să ne pună în gardă, mai ales că nu ştim cine sunt autorii materialelor, nici datele de contact ale administratorilor. „Presa captivă, stat captiv”– asta seamănă mai mult cu sloganurile Platformei Demnitate şi Adevăr. La prima vedere, ar părea un site afiliat opoziţiei, dar la o analiză mai atentă ne dăm seama că e mai degrabă o încercare de sabotare online a opoziţiei, mai ales că se promovează în subsidiar necesitatea adoptării sistemului electoral mixt (promovat de PD-PSRM).
Captură PresaIndependenta.com
Site-ul a fost creat în aprilie 2017 pe un server din California (SUA) de către un oarecare Vasile Popa din Chişinău, administrator al firmei Presa Independenta SRL. Am sunat la numărul de telefon afişat, şi mi-a răspuns căsuţa vocală:„Numărul apelat nu este disponibil pentru moment” (sic!). În R. Moldova suni numărul, nu persoana.
De altfel, pe acelaşi server din California sunt găzduite şi site-urile GuraLumii.net şi MoldovanDREAM (pamflet). Dacă aţi uitat, vă reamintesc că ambele au contribuit la răspândirea falsului cu cei 30.000 de sirieni care vor fi invitaţi în R. Moldova de Maia Sandu.
Telegraph.md, Jurnalul.md şi Ziarul Naţiunii
– site-uri create în aceeaşi zi (7 februarie 2017) şi pe aceleaşi servere din România (Bistriţa-Năsăud). Interesant e că de data asta nu găsim niciun nume sau firmă de administrare, ci doar câteva adrese de e-mail la fel de obscure ca şi conţinutul lor: telegraphcontact@gmail.com, libertatepresei@gmail.com şi z.natiunii@gmail.com.

De pe aceste site-uri poţi afla vrute şi nevrute, mai ales dacă nu eşti la curent cu ultimele hotărâri ale partidului de guvernământ: cum arată buncărele de adăpost pentru miliardari, curiozităţi despre sfârcuri şi sâni etc. Totodată, sunt publicate, când şi când, informaţii de promovare a iniţiativelor Partidului Democrat şi a liderului acestuia, unele materiale care îi discreditează pe oponenţii acestui partid.
Niciunul dintre aceste site-uri nu afişează informaţii despre identitatea jurnaliştilor, adresa redacţiei, număr de telefon, secţiune de comentarii. Probabil, administratorul acestor portaluri nici nu este interesat de traficul online, sau de vizibilitatea pe reţelele sociale. E nevoie doar de o sursă, cât mai obscură, pentru ca ulterior speculaţiile, dezinformările publicate de această surse să fie preluate de alte canale cu o mai mare expunere mediatică.
Tot în Bistriţa este înregistrat şi site-ul Evenimentul.md, despre care aflăm că a fost conceput în 2008, propunându-şi să informeze echidistant cititorii.
În realitate, site-ul a fost creat abia pe 2 aprilie 2013, avându-l drept administrator pe Ian Lisnevschi care este şi fondatorul firmei „Intellect Group” SRL cu diverse activităţi nelicenţiate. Lisnevschi este fostul preşedinte al organizaţiei de tineret a Partidului Popular din Republica Moldova, iar în prezent conduce firma de consultanţă Intellect Group şi Asociaţia Obştească „Garlem”, scopul asumat al căreia este „educarea tinerei generaţii pentru un stil sănătos de viaţă”. De altfel, „Garlem” a fost asociaţia care a organizat mitingul de susţinere a lui Vlad Plahotniuc la funcţia de premier pe 13 ianuarie 2016. Site-ul promovează masiv Partidul Democrat şi pe preşedintele acestui partid Vladimir Plahotniuc, discreditându-i şi ridiculizându-i pe oponenţii acestuia.
Cum ne apărăm de manipulările distribuite de „site-urile fantomă”?
Metoda A: Ne informăm doar din surse care au indicate date de contact, numele jurnaliştilor/redactorilor, o adresă de e-mail şi un număr de telefon funcţionale.
Metoda B: Nu ne mai abonăm la paginile lor de Facebook, nu comentăm şi nu dăm like sau share. Mai bine raportăm pagina ca spam sau dăm block.
Metoda C: Când dăm de ştiri cu Dodon, Plahotniuc sau alt politician, ne uităm în primul rând la sursă. În funcţie de calitatea sursei comentăm, dăm like sau share.
Metoda D: Când spun ceva politicienii, cercetăm. Căutăm cifre în spatele vorbelor lor. Şi vedem cât se potrivesc (asta se numeşte fact checking). Dar mai ales nu dăm mai departe lucrurile care ne-au enervat şi ne-au înspăimântat: întâi căutăm să vedem dacă e adevărat. Să nu uităm că mulţi politicieni de astăzi se hrănesc cu fricile şi isteriile noastre, ca în povestea cu Petrică şi Lupul.
Nicolae Ţîbrigan,
Laboratorul de Analiză a Războiului Informaţional şi Comunicare Strategică (LARICS)
Articolul a fost realizat în cadrul Campaniei media împotriva informaţiei false şi tendenţioase STOP FALS!, desfăşurată de Asociaţia Presei Independente (API), Centrulpentru Jurnalism Independent (CJI) şi Asociaţia Telejurnaliştilor Independenţi din Moldova (ATVJI).
17.09.2017
10:30
3267
STOP FALS! Dezinformarea și falsurile, stimulate de lipsa sancţiunilor
06.09.2017
11:00
2971
FALS: USAID a expediat o scrisoare deputatului democrat Serghei Sîrbu
15.08.2017
14:30
2246
FALS: ONG-urile și portalurile din Moldova sunt finanțate de NED pentru propagandă și partizanat politic
15.08.2017
09:00
2478
STOP FALS // Atenţie: site-urile cu ştiri false infectează spaţiul mediatic
10.08.2017
15:00
2921
Un nou FALS în presa din Rusia: Europa devine focarul hepatitei A
08.08.2017
12:30
2712
Isteria unui presupus război pe Nistru în presa rusă: Informaţii false care creează panică și manipulează opinia publică
06.08.2017
08:00
3197
STOP FALS // Jucăriile din SUA și Europa – „sperietori” în mass-media rusească
28.07.2017
11:03
2901
Fals: Traian Băsescu a declarat că Maia Sandu „a coborât la nivelul” lui Andrei Năstase
20.06.2017
14:40
6130
FALS: Din 27 iunie, moldovenii nu vor mai putea schimba dolari şi euro
13.06.2017
15:00
2621
STOP FALS // CCA le-a interzis radiodifuzorilor locali să mediatizeze filmul prezentat de Renato Usatîi
10.06.2017
10:30
3158
STOP FALS // Date oficiale şi speculaţii jurnalistice
20.03.2026
18:01
72
MEC alocă 7 milioane de lei pentru 60.000 de cărți noi în biblioteci școlare și lansarea laboratoarelor literare CHILL Network în Chișinău
20.03.2026
15:07
320
De ce cea mai bună miză pe inteligența artificială ar putea fi investiția în infrastructura energetică
294
Defecțiune IT la Hargreaves Lansdown lasă mii de clienți blocați fără acces la tranzacții financiare
20.03.2026
14:18
370
Huliganism la Stăuceni: Bărbatul care a aruncat un dispozitiv explozibil la casa primarului, obligat să achite peste 200 000 de lei
20.03.2026
14:09
405
Maia Sandu discută la Chișinău cu președintele Comitetului Militar al NATO despre cooperarea în domeniul apărării și securității cibernetice
438
Guvernul a încheiat consultările naționale pe reforma APL: peste 4500 de primari și cetățeni au venit cu propuneri pentru primării mai puternice și servicii publice mai aproape de oameni
20.03.2026
11:22
487
Maia Sandu discută cu ministra Muncii din Regatul Unit despre sprijinirea diasporei și conversia permiselor de conducere
20.03.2026
10:49
471
Curtea de Apel menține condamnarea șefului OT Ocnița al fostului PP „Șor” pentru finanțarea ilegală a partidului cu 1,66 milioane lei
20.03.2026
07:51
536
Horoscopul zilei 20.03.2026
19.03.2026
22:01
668
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
19.03.2026
21:04
686
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
19.03.2026
20:41
684
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
19.03.2026
19:36
689
Google introduce setarea „advanced flow” pentru sideloading de aplicații Android cu protecție suplimentară împotriva scam-urilor
731
Insulele Orkney, izolate de internet după avarierea cablului submarin; se așteaptă navă specializată pentru reparații
666
Facebook vânează influencerii de pe TikTok și YouTube cu oferte de până la 3.000 de dolari pe lună
19.03.2026
17:39
759
FBI închide site-urile grupării de hackeri pro-iraniene Handala după atacul devastator asupra companiei Stryker
19.03.2026
17:38
659
UNICEF extinde la nivel național programul „100 de povești citite”: 30.000 de cărți noi ajung în 1.200 de grădinițe pentru a încuraja lectura timpurie
19.03.2026
17:31
720
SUA cer companiilor să își blindeze sistemele Microsoft Intune după atacul în care hackeri au șters zeci de mii de dispozitive Stryker
19.03.2026
16:55
757
Anori, noul spin‑off X de la Alphabet, vrea să revoluționeze birocrația autorizațiilor de construcție și atrage 26 de milioane de dolari de la giganți imobiliari
19.03.2026
16:28
671
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, în vizită la Fălești: proiecte de eficiență energetică și susținerea meșteșugurilor tradiționale
19.03.2026
15:58
712
Autoritățile americane de siguranță auto extind ancheta asupra software-ului Tesla Full Self-Driving în condiții de vizibilitate redusă
750
Chișinăul cere acces liber pentru jurnaliști în Zona de Securitate și anunță zboruri de aerofotografiere pentru actualizarea hărților naționale
19.03.2026
14:55
739
Uber se asociază cu Rivian pentru mii de robotaxiuri R2 autonome, într-un acord de până la 1,25 miliarde de dolari
19.03.2026
14:51
747
Șeful organizației teritoriale Hîncești a Partidului „Şor”, trimis în judecată pentru complicitate la finanțarea ilegală a formațiunii din fonduri ale unui grup criminal organizat
19.03.2026
14:46
853
Conferință la Comrat despre memoria istorică și războiul pentru apărarea independenței Republicii Moldova
MEC alocă 7 milioane de lei pentru 60.000 de cărți noi în biblioteci școlare și lansarea laboratoarelor literare CHILL Network în Chișinău
De ce cea mai bună miză pe inteligența artificială ar putea fi investiția în infrastructura energetică
Huliganism la Stăuceni: Bărbatul care a aruncat un dispozitiv explozibil la casa primarului, obligat să achite peste 200 000 de lei
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40


Inapoi














