Știați că ARVUNA și AVANSUL sunt două lucruri distincte: Care este DIFERENȚA
6509
Atunci când încheie un contract de prestare a serviciilor, mai ales în cazuri care solicită investiții mari, cum sunt procurarea unui imobil, a unui teren sau a unei bijuterii valoroase, cetățenii R. Moldova trebuie să achite, în prealabil, sume de bani, care sunt percepute ca arvună sau avans.
Pentru ca aceste noțiuni să nu creeze confuzie în rândul consumatorilor, Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor și Supravegherea Pieței (APCSP) explică ce diferență există între arvună și avans.
Ce este o arvună?
Arvuna este o sumă de bani sau un alt bun pe care consumatorul o dă unui prestator de servicii pentru a confirma încheierea contractului şi a-i garanta executarea. În caz de dubii, suma plătită este considerată avans.
Înţelegerea cu privire la arvună se întocmește în scris. Arvuna se ia în calcul la executarea lucrărilor, iar în cazul în care aceasta nu s-a făcut, se restituie.
Mărimea arvunei nu este limitată după valoare, însă este evident, ca aceasta să constituie doar o parte din banii pe care consumatorul îi va achita pentru executarea lucrărilor.
Arvună versus Avans?
Plata în avans este, deasemenea, un mijloc de garantare a executării contractului și reprezintă o plată preventivă.
Deosebirea dintre aceste două noțiuni rezidă din faptul că avansul nu este în stare să confirme încheierea contractului şi să garanteze executarea serviciilor, căci consumatorul care a efectuat o plată în avans este în drept să pretindă restituirea, practic în toate cazurile de neexecutare a contractului, iar prestatorul de servicii care a primit avansul, nu poate fi obligat nici într-un caz să restituie dublul plăţii primite, ca în cazul arvunei.
Care este rolul arvunei?
Prin finalităţile sale, arvuna îndeplineşte două funcţii principale:
- confirmă încheierea contractului;
- garantează executarea contractului.
Ca dovadă de confirmare a încheierii contractului, arvuna probează încheierea contractului, atunci cînd nu există înscrisuri sau alte dovezi în acest sens.
Un contract ce prevede plata arvunei, ca o condiţie esenţială, atunci contractul nu se va considera încheiat, până când consumatorul nu-şi va onora obligaţiunea de a achita arvuna.
Arvuna este un mijloc de garantare a executării contractului, oferind o asigurare că contractul trebuie să se respecte, iar în caz de neexecutare a contractului, partea vinovată să suporte consecinţele negative.
Ce se întâmplă când serviciul nu este prestat?
În cazul în care pentru neexecutarea contractului este responsabil consumatorul, arvuna rămâne prestatorului de servicii.
Dacă pentru neexecutarea contractului este responsabil prestatorul de servicii, el este obligat să plătească consumatorului valoarea dublă a arvunei.
Dacă ați depistat cazuri de încălcare a drepturilor dvs. în calitate de consumator în ceea ce privește achitarea acestor plăți pentru prestarea serviciilor, sesizați Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței despre încălcările admise la numărul de telefon 022 74-14-64 sau la linia fiebinte 0 800 280 28 (apel gratuit din raionele R. Moldova).
252
BERD își reafirmă angajamentul pentru susținerea fermierilor moldoveni și modernizarea agriculturii
03.11.2025
16:51
325
Forumul „AgroCunoștințe” deschide porțile pentru a reconecta fermierii cu inovația și cercetarea agricolă în Moldova
03.11.2025
15:59
364
Ministerul Energiei caută reprezentant al societății civile pentru Comisia de licitații în energie verde
03.11.2025
15:40
422
Moldova se apropie de integrarea în spațiul european de roaming: ce presupune etapa finală înainte de 2026
03.11.2025
14:30
445
Ministerul Energiei lansează ghidul pentru instalarea centralelor fotovoltaice în Moldova: un pas important spre energie sustenabilă
03.11.2025
12:52
524
Eugen Osmochescu, noul lider al Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, promite reforme mari pentru o economie modernă și sustenabilă în Moldova
03.11.2025
10:07
532
Funcționarii publici, pregătiți pentru analiza impactului actelor normative: un pas spre reforma administrației publice din Moldova
31.10.2025
11:47
1363
Ștefan Popa, noul director interimar la Administrația Națională a Drumurilor: Vicepremierul Bolea anunță schimbarea.
30.10.2025
13:05
1508
Moldova și Italia își unesc eforturile pentru dezvoltarea agriculturii și mediului rural în context european
29.10.2025
17:49
1482
Noua Academie GreenFields: Sprijin inovativ pentru fermierii moldoveni în fața schimbărilor climatice
03.11.2025
20:23
0
Putin și regimul său, care săptămânal dă ,,lecții de democrație" R. Moldova, intenționează să rămână la putere până aproape de 100 de ani și să-i pregătească ,,tronul" fiului său
246
BERD își reafirmă angajamentul pentru susținerea fermierilor moldoveni și modernizarea agriculturii
03.11.2025
18:28
304
Maia Sandu discută la Bruxelles despre viitorul european al Moldovei, dar întâmpină obstacole din partea Ungariei în calea aderării la UE
03.11.2025
17:53
381
Regiunea Donețk sub presiunea avansului rusesc: Pokrovsk, punct strategic în pericol
03.11.2025
17:50
313
Directorii școlari din Moldova, în căutarea inspirației: Vizită în România pentru modele de leadership și transformare educațională
03.11.2025
17:05
323
Muncitor român prins sub ruinele Torre dei Conti în Roma: Două prăbușiri severe afectează turnul medieval aflat în renovare
03.11.2025
16:51
319
Forumul „AgroCunoștințe” deschide porțile pentru a reconecta fermierii cu inovația și cercetarea agricolă în Moldova
03.11.2025
15:59
358
Ministerul Energiei caută reprezentant al societății civile pentru Comisia de licitații în energie verde
03.11.2025
15:40
412
Moldova se apropie de integrarea în spațiul european de roaming: ce presupune etapa finală înainte de 2026
03.11.2025
15:28
365
Donații record pentru școlile din țară: peste 966 mii lei colectați prin platforma MPay
03.11.2025
14:50
513
Trupele ruse avansează în Pokrovsk și atacă obiective strategice ucrainene
03.11.2025
14:30
443
Ministerul Energiei lansează ghidul pentru instalarea centralelor fotovoltaice în Moldova: un pas important spre energie sustenabilă
03.11.2025
14:29
389
Maia Sandu în drum spre Bruxelles: întâlniri cheie pentru viitorul european al Republicii Moldova
03.11.2025
13:51
493
Maia Sandu, voce importantă la Summitul Euronews despre viitorul extinderii UE și progresul Republicii Moldova
03.11.2025
13:39
543
Rețineri de amploare într-un dosar de escrocherie prin investiții fictive: noi suspecți și probe confiscate
03.11.2025
13:29
427
Mihai Popșoi și omologul elvețian analizează reglementarea conflictului transnistrean în cadrul unei întâlniri bilaterale la UNESCO
03.11.2025
12:53
445
Virusurile: soluția inovatoare împotriva infecțiilor greu de tratat cu antibiotice?
03.11.2025
12:52
522
Eugen Osmochescu, noul lider al Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, promite reforme mari pentru o economie modernă și sustenabilă în Moldova
03.11.2025
12:50
548
Emil Ceban, noul ministru al Sănătății, prezentat oficial de premierul Alexandru Munteanu
03.11.2025
12:21
429
Israelul recuperează trupurile a trei soldați răpiți de Hamas
03.11.2025
10:30
495
Mihai Popșoi reprezintă Moldova la Conferința UNESCO din Samarkand: Șanse mari pentru un loc în Consiliul Executiv
03.11.2025
10:17
601
„November Investment Brunch – Bucharest Real Estate Event”: Proimobil prezintă direcțiile de investiții pentru 2026
03.11.2025
10:07
529
Funcționarii publici, pregătiți pentru analiza impactului actelor normative: un pas spre reforma administrației publice din Moldova
03.11.2025
09:44
462
Conflicte ajunse la capăt: Bărbat din Chișinău își primește pedeapsa pentru violență gravă!
03.11.2025
08:17
580
Trump sugerează că Rusia și China ar efectua teste nucleare secrete, iar SUA ar putea să urmeze exemplul
03.11.2025
07:53
548
Horoscopul zilei 03.11.2025

Inapoi