Statele membre ale GUAM, organizație a cărei Președinție în exercițiu este deținută de R. Moldova, s-au reunit la Kiev și au reiterat sprijinul pentru integritatea teritorială a Ucrainei


Statele membre ale Organizației pentru Democrație şi Dezvoltare Economică - GUAM - au reiterat sprijinul ferm pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei, în cadrul granițelor sale recunoscute pe plan internațional.
Poziția a fost expusă astăzi, în cadrul celei de-a 58-a reuniune a Consiliului Coordonatorilor Naționali ai Organizației pentru Democrație şi Dezvoltare Economică – GUAM, desfășurată în capitala Ucrainei și prezidată de către secretarul de stat de la Ministrul de Externe și Integrării Europene (MAEIE), Ruslan Bolbocean, întrucât R. Moldova deține în prezent Președinția în exercițiu în cadrul GUAM.
Un comunicat de presă al MAEIE precizează că delegația Republicii Moldova a condamnat cu fermitate recunoașterea de către Federația Rusă a „independenței” entităților separatiste din regiunile de est ale Ucrainei.
De asemenea, în cadrul primei reuniuni a Consiliului Coordonatorilor Naționali (CNC) din acest an au fost prezentate prioritățile Republicii Moldova pe durata mandatului Președinției în exercițiu, precum și s-a discutat un calendar preliminar de evenimente care urmează a fi organizate pe parcursul anului 2022.
Participanții la reuniune, coordonatorii naționali ai statelor membre GUAM, au exprimat disponibilitatea de a oferi sprijinul plenar Republicii Moldova în îndeplinirea mandatului Președinției în exercițiu și realizarea priorităților stabilite.
Totodată, au fost discutate un șir de subiecte de actualitate privind activitatea organizației, în conformitatea cu agenda reuniunilor, în special în contextul celebrării aniversării a 25 de ani de la fondarea GUAM în anul curent.
Menționăm că GUAM este o structură constituită în 1997 la Strasbourg din patru state, inițialele cărora formează denumirea acesteia - Georgia, Ucraina, Azerbaidjan și Republica Moldova.









































































