START pentru sezonul de VÂNĂTOARE în R. Moldova! NOI REGULI aprobate pe timpul stării de urgență: NU se împușcă la frontiera cu Ucraina, în apropiere de Transnistria sau aeroport
1224
În R. Moldova a fost dat startul unui noi sezon de vânătoare, însă cu noi reguli, având în vedere situația tensionată din regiune.
Potrivit Deciziei Comisiei pentru Situații Excepționale din 15 septembrie curent, vânătoarea va fi permisă exclusiv pe terenurile deschise, în afara fondului forestier, la speciile de interes cinegetic, în limitele cotelor de recoltare aprobate pentru sezonul de vânătoare 2022-2023.
Astfel, tragerea și aflarea cu arma încărcată va fi interzisă la o distanță mai mică de 10 km de la frontiera de stat cu Ucraina, precum și la o distanță mai mică de 2 km de la periferiile municipiilor Chișinău și Bălți și zona de securitate cu regiunea transnistreană și de 1 km de la periferia oricăror altor localități.
La fel, se interzice tragerea și aflarea cu arma încărcată la o distanță mai mică de 5 km de la unitățile militare, centrele de instruire ale Armatei Naționale și obiectivele strategice, precum Aeroportul Internațional Chișinău, Aeroportul Internațional Mărculești, Aeroportul Internațional Bălți și Aeroportul Internațional Cahul.
Totodată, pe perioada stării de urgență, se interzice introducerea de către cetățenii străini pe teritoriul R. Moldova a armelor și munițiilor pentru participarea acestora la vânătoare.
De asemenea, managerii subdiviziunilor teritoriale ale Societății vânătorilor și pescarilor din Republica Moldova au fost obligați să înștiințeze Poliția, Ministerul Apărării, Inspectoratul pentru Protecția Mediului, administrația publică locală de nivelul întâi despre ziua, locul și numărul de colective de vânători participanți la vânătoare.
„Orice tip de vânătoare sau tentativă de a vâna în perioada stării de urgență care contravine prevederilor pct. 24 se consideră braconaj și se sancționează conform legii. Poliția recomandă participanților la vânătoare să respecte cu strictețe regulile de comportament și de securitate în timpul aflării la vânătoare de port și folosire a armei în corespundere cu prevederile legii 130/2012 cu privire la Regimul armelor și munițiilor cu destinație civilă”, este îndemnul oamenilor legii pentru vânători.
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
09.11.2026
17:44
09.11.2026
17:37
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
09.11.2026
17:44
09.11.2026
17:37
09.11.2026
17:35
09.11.2026
17:28
09.11.2026
17:12
09.11.2026
16:47
09.11.2026
16:38
09.11.2026
16:20
09.11.2026
16:06
09.11.2026
15:50
09.11.2026
15:36
09.11.2026
15:07
09.11.2026
14:55
09.11.2026
14:51
09.11.2026
14:44
09.11.2026
14:31
09.11.2026
14:19
09.11.2026
14:17
09.11.2026
14:13
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”















