VIDEO // Șor, după DEMISIA Guvernului Chicu: „Se cere instituirea unui CONTROL parlamentar riguros asupra actualului guvern sau desemnarea unui executiv TEHNOCRAT”
3008
Liderul Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, consideră că R. Moldova nu trebuie să intre în colaps după demisia Guvernului Chicu, iar în acest sens propune două soluții până la alegerile parlamentare anticipate. Mai exact, Șor propune instituirea unui control riguros parlamentar asupra actualului executiv sau desemnarea unui guvern tehnocrat.
Într-un mesaj video publicat pe pagina sa de Facebook, Ilan Șor spune că următoarele circa nouă luni „vor fi dedicate pregătirilor pentru scrutinul anticipat, precum și negocierilor privind formarea alianțelor de guvernare”. În tot acest timp, însă, țara riscă să ajungă în criză și în haos.
„La ora actuală ne confruntăm cu multe probleme, așa cum ar fi pandemia de COVID-19, consecințele secetei, problemele sociale și multe altele. Prin urmare, eu consider că trebuie, în primul rând, să asigurăm un control parlamentar riguros pe actualul guvern demisionar sau să desemnăm un guvern tehnocrat, care să-și exercite calitativ atribuțiile, să asigure alegeri corecte și libere și să rezolve problemele curente ale oamenilor”, a declarat Ilan Șor.
Potrivit lui Șor, în perioada de până la alegerile parlamentare anticipate, R. Moldova trebuie guvernată calitativ și eficient. „Oamenii nu trebuie să sufere în urma intrigilor și vorbelor goale ale unor politicieni care, așa cum se întâmplă adesea, nu fac nimic pentru cetățeni. Nu ne putem permite să lăsăm oamenii în voia sorții doar pentru că cineva își realizează, mai nou, niște ambiții”, a menționat Șor.
Liderul Partidului „ȘOR” a mai declarat că formațiunea sa și Platforma „Pentru Moldova” sunt pregătite de alegeri anticipate și sunt sigure că vor înregistra „un rezultat minunat”. Și asta pentru că echipa lui Ilan Șor întotdeauna „își îndeplinește angajamentele”.
Totodată, Ilan Șor a mai spus că viitorul Parlament va avea o altă configurație politică. „O parte dintre partidele prezente acum în legislativ nu se vor regăsi în următorul Parlament”, a conchis Șor.
29.08.2026
08:06
29.08.2026
07:19
29.08.2026
07:02
29.08.2026
06:32
29.08.2026
03:19
29.08.2026
01:58
29.08.2026
01:01
28.08.2026
23:15
28.08.2026
23:15
28.08.2026
22:33
29.08.2026
08:06
29.08.2026
07:19
29.08.2026
07:02
29.08.2026
06:32
29.08.2026
03:19
29.08.2026
01:58
29.08.2026
01:01
28.08.2026
23:15
28.08.2026
23:15
28.08.2026
22:33
28.08.2026
22:16
28.08.2026
21:43
28.08.2026
20:47
28.08.2026
19:20
28.08.2026
18:40
28.08.2026
17:48
28.08.2026
17:46
28.08.2026
17:28
28.08.2026
17:13
28.08.2026
17:12
28.08.2026
16:40
28.08.2026
16:38
28.08.2026
16:32
28.08.2026
16:06
28.08.2026
16:01
Horoscopul zilei 22.08.2026
Dronele ucrainene lovesc în adâncul Rusiei: cel puţin şase civili ucişi şi primul atac asupra unui depozit al companiei Ozon
ULTIMA ORĂ // Vasile Tofan a traversat înot Bosforul, dar a fost întrecut de fiul său, Aron: „Cursa s-a încheiat pe continentul european, exact în direcția în care merge și țara noastră”
Planul „M&Ms” al Ucrainei, abandonat în ultima clipă: mii de drone cu inteligență artificială, pregătite să paralizeze vara aceasta traficul aerian din Rusia
Maia Sandu denunță drept „barbar” atacul rusesc asupra centrului comercial din Krivoi Rog, cu 16 morți și peste 130 de răniți
















