Șomerii din R. Moldova vor putea beneficia de 234 000 de lei, subvenție de la stat, pentru inițierea unei afaceri: Soluțiile Guvernului pentru a reduce șomajul
1164
Statul ar putea acorda șomerilor o subvenție de două ori mai mare decât în prezent pentru inițierea unei afaceri.
Mai exact, modificările operate miercuri de Guvern la o hotărâre care pune în aplicare modificările efectuate anterior în Legea cu privire la promovarea ocupării forței de muncă și asigurării de șomaj, prevăd majorarea subvenției pentru inițierea unei afaceri de la 10 salarii medii pe economie până la 20 de salarii medii pe economie (de la 117 000 la 234 000 de lei - n.r.), iar contribuția proprie a șomerului va fi micșorată de la 50% până la 20%.
Totodată, va fi sporită atractivitatea pentru măsura de subvenționare a creării și adaptării locului de muncă pentru persoane cu necesități speciale, grației reducerii termenului obligatoriu de menținere a raporturilor de muncă cu persoanele cu dizabilități de la 18 luni la 12 luni.
De asemenea, printre soluțiile care vizează sporirea procesului de ocupare a forței de muncă se numără majorarea bursei de studii de la 15% până la 35% din salariul mediu pe economie (4 095 de lei - n.r.) și excluderea achitării cheltuielilor pentru cazare și transport. Astfel, va fi simplificat procesul de organizare și desfășurare a cursurilor de formare profesională a șomerilor, care, deseori, nu pot demonstra cheltuielile pentru cazare și transport.
Proiectul de hotărâre prevede și Procedura de certificare a cunoștințelor și a competențelor dobândite în contexte de educație nonformală și informală, care stabilește pași concreți pentru recunoașterea competențelor obținute de șomeri prin educației nonformală și informală.
Concomitent, sunt stabilite proceduri mai explicite și simplificate de obținere, perfectare sau reperfectare a licenței a activitate pentru agențiile private de ocupare, precum și de înregistrare a beneficiarilor străini în calitate de angajatori direcți.
„Prin acest proiect, ne propunem să majorăm numărul de beneficiari ai măsurilor active de ocupare a forței de muncă, să stimulăm inițierea afacerilor, crearea locurilor de muncă sau adaptarea acestora pentru persoanele cu dizabilități prin acordarea de subvenții din partea statului. Aceste obiective sunt prevăzute și în Programul Național pentru Ocuparea Forței de Muncă 2022-2026, care vine să sporească nivelul de ocupare a forței de muncă și să asigure accesul pe piața muncii pentru toate categoriile de persoane, inclusiv pentru cele cu dizabilitate”, a declarat în cadrul ședinței de Guvern Felicia Bechtoltd, secretară de stat la Ministerul Muncii și Protecției Sociale.
30.03.2026
18:45
47
40 de elevi din toată țara, premiați la Olimpiada Republicană de Fizică de la USM
30.03.2026
18:25
134
Startupul Mantis Biotech creează „gemeni digitali” ai oamenilor pentru a umple golurile de date din medicină
30.03.2026
18:02
170
MAIA discută cu Comisia Europeană condițiile de aderare în Clusterul 5: agricultură, resurse naturale și coeziune
30.03.2026
17:38
163
Tineri din toată țara promovează utilizarea sigură a inteligenței artificiale la Concursul național „Împreună pentru un internet mai bun”
30.03.2026
17:24
258
ScaleOps atrage 130 de milioane de dolari pentru a reduce costurile uriașe de infrastructură cloud și AI
30.03.2026
17:22
280
Maia Sandu, întrevedere la Chișinău cu delegația pentru afaceri europene din statele baltice, nordice și Polonia privind parcursul european al Republicii Moldova
30.03.2026
17:16
255
Premierul Munteanu și ambasadorul Cehiei discută noi investiții și sprijin european pentru Republica Moldova
30.03.2026
17:04
239
Automobile hibride și echipamente moderne pentru școlile profesionale tehnice din Moldova
30.03.2026
16:37
277
Startupul sud-coreean Rebellions strânge 400 de milioane de dolari înainte de listare, la o evaluare de 2,34 miliarde și lansează noi platforme de infrastructură AI
30.03.2026
15:47
295
Bărbat de 45 de ani, condamnat la 7 ani de închisoare pentru violarea fiicei vitrege de 17 ani
30.03.2026
18:25
16
Startupul Mantis Biotech creează „gemeni digitali” ai oamenilor pentru a umple golurile de date din medicină
30.03.2026
18:02
74
MAIA discută cu Comisia Europeană condițiile de aderare în Clusterul 5: agricultură, resurse naturale și coeziune
30.03.2026
17:38
67
Tineri din toată țara promovează utilizarea sigură a inteligenței artificiale la Concursul național „Împreună pentru un internet mai bun”
30.03.2026
17:24
236
ScaleOps atrage 130 de milioane de dolari pentru a reduce costurile uriașe de infrastructură cloud și AI
30.03.2026
17:22
250
Maia Sandu, întrevedere la Chișinău cu delegația pentru afaceri europene din statele baltice, nordice și Polonia privind parcursul european al Republicii Moldova
30.03.2026
17:16
229
Premierul Munteanu și ambasadorul Cehiei discută noi investiții și sprijin european pentru Republica Moldova
30.03.2026
17:04
222
Automobile hibride și echipamente moderne pentru școlile profesionale tehnice din Moldova
30.03.2026
16:37
261
Startupul sud-coreean Rebellions strânge 400 de milioane de dolari înainte de listare, la o evaluare de 2,34 miliarde și lansează noi platforme de infrastructură AI
30.03.2026
15:47
283
Bărbat de 45 de ani, condamnat la 7 ani de închisoare pentru violarea fiicei vitrege de 17 ani
30.03.2026
15:45
270
Interreg Europe deschide noi oportunități de finanțare și cooperare interregională pentru Republica Moldova
30.03.2026
14:53
601
Alexandru Munteanu, vizită-FULGER la București. Cu cine se va întâlni premierul R. Moldova și care e agenda de lucru
30.03.2026
14:52
353
Startupul Starcloud devine unicorn cu 1,1 miliarde dolari pentru centre de date orbitale, mizând pe racheta Starship și GPU-uri Nvidia în spațiu
30.03.2026
14:07
386
31 martie, ultima zi pentru depunerea ofertelor la licitația pentru noile parcuri eoliene cu stocare a energiei în Republica Moldova
30.03.2026
12:04
708
Prețul motorinei bate în retragere. Prima IEFTINIRE de la începutul războiului din Orientul Mijlociu
30.03.2026
11:22
596
Reținut după ce ar fi cerut 400 000 de dolari pentru a influența o decizie într-un dosar penal
30.03.2026
10:54
647
Noi detalii în ancheta privind decesul Ludmilei Vartic: concluziile legiștilor și pașii procurorilor în dosarul de violență în familie
30.03.2026
10:48
521
Maia Sandu, turneu în Finlanda și Letonia pentru securitate regională și sprijin pe drumul european al Republicii Moldova
30.03.2026
10:46
1291
Mită-RECORD de 400.000 de dolari. O persoană a fost reținută după ce a promis „aranjarea” unui dosar penal
30.03.2026
10:33
642
Gradele didactice devin permanente din 2026: MEC elimină reconfirmarea periodică și reduce birocrația pentru profesori
436
Instituțiile de drept își intensifică acțiunile împotriva traficului de ființe umane, în contextul parcursului european al Republicii Moldova
30.03.2026
09:15
590
VIDEO // Descinderi „fulger” la o companie de închirieri auto din Chișinău. Schemă de evaziune și spălare de bani de milioane
30.03.2026
08:40
552
Horoscopul zilei 30.03.2026
30.03.2026
07:03
685
Proiect STRATEGIC pentru transportul feroviar: Tronsonul Chișinău – Ungheni va fi electrificare și va permite viteze de 140 km/h
29.03.2026
21:01
705
Închiderea Sora, semnal de maturizare pentru OpenAI și frână pentru visul AI care „înlocuiește” Hollywood-ul
29.03.2026
18:38
893
Vreme schimbătoare, cu ploi și încălzire treptată în Moldova, 30.03–05.04.2026
29.03.2026
08:20
869
Horoscopul zilei 29.03.2026
Startupul Mantis Biotech creează „gemeni digitali” ai oamenilor pentru a umple golurile de date din medicină
MAIA discută cu Comisia Europeană condițiile de aderare în Clusterul 5: agricultură, resurse naturale și coeziune
Tineri din toată țara promovează utilizarea sigură a inteligenței artificiale la Concursul național „Împreună pentru un internet mai bun”
ScaleOps atrage 130 de milioane de dolari pentru a reduce costurile uriașe de infrastructură cloud și AI
1 MDL
1 EUR
20.27
1 USD
17.62
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40

Inapoi














