Șofer din Ocnița, condamnat la 3 ani de închisoare după ce a ignorat repetat interdicția de a conduce în stare de ebrietate
3005
Procuratura Edineț, Oficiul Ocnița, anunță pronunțarea unei sentințe de condamnare în privința unui bărbat de 54 de ani, acuzat de comiterea infracțiunii de refuz al conducătorului mijlocului de transport de la testarea alcoolscopică, faptă săvârșită de o persoană fără permis de conducere.
Instanța i-a aplicat inculpatului o pedeapsă de 3 ani de închisoare, cu executare într-un penitenciar de tip semiînchis. Bărbatul a mai fost condamnat anterior, în anii 2019 și 2023, pentru conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate. Atunci el a fost sancționat cu muncă neremunerată în folosul comunității, de fiecare dată.
Cu toate acestea, inculpatul a continuat să ignore legea și să comită fapte similare, sfidând măsurile anterioare. În aceste condiții, instanța a concluzionat că o pedeapsă privativă de libertate este necesară. Ea este menită să prevină comiterea unor noi infracțiuni și să descurajeze comportamentele periculoase la volan.
Potrivit probelor administrate, la data de 3 august 2025, bărbatul a urcat la volanul unui automobil de marca „Citroen”, deși știa că dreptul de a conduce mijloace de transport îi fusese anulat încă din anul 2023. In timp ce se deplasa, a fost stopat de angajații poliției pentru conducere neregulamentară.
Fiind suspectat că se află în stare de ebrietate, inculpatului i s-a solicitat să fie supus testării alcoolscopice cu aparatul „Drager”. Acesta a refuzat categoric atât testarea, cât și transportarea la IMSP SR Ocnița pentru prelevarea probelor biologice necesare stabilirii alcoolemiei.
În cadrul examinării cauzei penale, inculpatul a refuzat să facă declarații. El nu s-a prezentat la ședințele de judecată și a fost anunțat în căutare, ceea ce a îngreunat suplimentar procedurile judiciare.
Procuratura reamintește că urcarea în stare de ebrietate la volan pune în pericol viața și siguranța tuturor participanților la trafic, iar tentativa de a evita răspunderea prin refuzul testării alcoolscopice constituie infracțiune.
03.11.2026
16:09
03.11.2026
15:42
03.11.2026
15:41
03.11.2026
15:35
03.11.2026
14:55
03.11.2026
14:31
03.11.2026
14:28
03.11.2026
13:38
03.11.2026
13:30
03.11.2026
13:11
03.11.2026
12:32
03.11.2026
14:55
03.11.2026
14:31
03.11.2026
14:28
03.11.2026
14:16
03.11.2026
13:38
03.11.2026
13:31
03.11.2026
13:30
03.11.2026
13:11
03.11.2026
12:32
03.11.2026
12:23
03.11.2026
12:17
03.11.2026
11:58
03.11.2026
11:51
03.11.2026
10:45
03.11.2026
10:44
03.11.2026
10:42
03.11.2026
10:29
03.11.2026
10:10
03.11.2026
10:02
03.11.2026
09:54
03.11.2026
06:42
03.11.2026
06:21
03.11.2026
06:20
03.11.2026
04:03
03.11.2026
03:39
03.11.2026
03:34
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți















