Singura înregistrare AUDIO de la cutremurul din 4 martie 1977 din România, care a avut o putere egală cu 10 bombe atomice
4957
Descopera La data de 4 martie 1977, România a fost afectată de un cutremur devastator, cu magnitudinea de 7,3 grade pe scara Richter, soldat cu mii de victime şi însemnate pagube materiale.
Cutremurul din '77 a luat prin surpindere autorităţile, întrucât atunci nici preşedintele nu putea fi informat înainte de a se produce, însă acum se poate anunţa instantaneu şi la Bucureşti.
Seismul cu magnitudinea de 7,2 grade pe scara Richter produs în 4 martie 1977, la ora 21.22, a avut efecte devastatoare asupra României, în aproximativ 56 de secunde producând 1.570 de victime, dintre care 1.391 numai în Bucureşti. La nivelul întregii ţări au fost atunci aproximativ 11.300 de răniţi şi circa 35.000 de locuinţe prăbuşite. Majoritatea pagubelor materiale s-au concentrat la Bucureşti, unde peste 33 de clădiri şi blocuri mari s-au prăbuşit.
În lipsa echipamentelor de alarmare, specialiştii Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP) au fost luaţi atunci prin surprindere. La 42 de ani de la producerea dezastrului, un seism poate fi înregistrat cu 20 de secunde înainte de a se simţi, iar la patru secunde de la producere se cunoaşte magnitudinea cutremurului.
Radulian: La cutremurul din 1977 eram student. Ce s-a întâmplat atunci m-a determinat să continui cercetarea pe cutremure
Directorul ştiinţific al INFP, Mircea Radulian, povestea în urmă cu câţiva ani că în 1977, când s-a produs cutremurul, era în zona Operei, la subsolul restaurantului Hanul Berarilor, cu un grup de colegi studenţi în anul II la Fizică.
"În prima parte nu am realizat că este cutremur, când a venit unda mai puternică am realizat că este cutremur, am încercat să ies, dar eram printre ultimii din grup. Nu pot să uit că în momentul în care am ieşit în curtea restaurantului, deşi era târziu şi se terminase mişcarea seismică, am văzut nişte plopi mari la o distanţă de vreo 50 de metri care încă se balansau dintr-o parte în alta şi nu era efectul berii. Era un lucru impresionant să vezi aşa ceva în urma unei micşări seismice. Stăteam vizavi de Scala, acolo era dezastru, nici nu puteam să-mi imaginez că se întâmplă aşa ceva", îşi aminteşte Mircea Radulian ziua cutremurului care avea să rămână în conştiinţa românilor.
Radulian spunea că atunci nu ştia că peste câţiva ani va lucra la Institutul Naţional pentru Fizica Pământului, dar ce s-a întâmplat atunci l-a determinat să continue cercetarea pe cutremure.
"Pot spune cu certitudine că faptul că s-a produs acest cutremur foarte neplăcut pentru toată lumea a fost, pentru mine şi un grup de studenţi foarte buni la învăţătură, un element destul de important care ne-a făcut să ne decidem să continuăm în cercetare pe fizica pământului, pe cutremure, practic. A fost un element important pentru noi în alegerea meseriei", susţine Mircea Radulian.
Directorul de la INFP mai spunea că în 1977 în ţară existau doar şapte-opt staţii seismice, care înregistrau izolat. Un sistem de înregistrare a cutremurelor nu exista, fiind luată înregistrarea de la faţa locului şi analizată. În aceste situaţii, nici şeful statului nu ar fi putut fi anunţat înainte de producerea cutremurului.
"Nici nu se punea problema ca cineva să ştie, să fie anunţat, nici măcar conducătorul ţării, că ar fi un cutremur. Abia după 1977 s-a introdus o reţea telemetrată americană, foarte performantă la vremea aceea, care transmitea înregistrările în timp real prin radio la Bucureşti şi care a fost foarte utilă pentru noi. Abia în acel moment, cam prin 1980, se putea pune problema unei alarmări. Din acel moment, dacă se producea un cutremur în zona Vrancea, indiferent de ce magnitudine, era înregistrat pe instrumentele noastre din Bucureşti, unda fizică apărea mai rapid, deci o puteai vedea înregistrată pentru staţiile din zona Vrancea, ele apăreau cu câteva secunde înainte de venirea mişcării în Bucureşti. Deci cel care făcea de veghe la sistem, cum spunem noi, avea posibilitatea să vadă că în momentul acela s-a produs un cutremur şi urma să vină şi unda tehnică în Bucureşti. Se putea obţine, să zicem, această alarmare, dar prea multe nu puteam face", arata Radulian.
Acum, spunea Mircea Radulian, de la prima mişcare se poate şti că peste 20 de secunde urmează un cutremur mai puternic, care va produce pagube. Mai mult, când se produce un cutremur, informaţia se transmite la Bucureşti de la prima mişcare înregistrată la staţiile din Vrancea.
"Prima mişcare se simte mai mult pe verticală şi nu este atât de puternică, în schimb unda a doua se simte mai puternic şi este cea care produce cele mai multe pagube. Nu contează magnitudinea, contează locul de data asta - Vrancea, unda B, care vine prima, ar ajunge cam după 20 şi ceva de secunde în Bucureşti. Unda F, a doua undă puternică, va ajunge peste alte 20 de secunde", explică Radulian.
Directorul de la INFP spunea că alarmarea ar putea ajuta să fie oprite procese periculoase, automat să se declanşeze un sistem de blocare a gazelor, a trenurilor, a unor procese periculoase, însă pentru aceasta ar trebui o strategie şi anumite procedee, deoarece nu pot fi oprite instantaneu, pentru că sunt anumite riscuri.
Radulian mai spunea că un cutremur din Vrancea are o arie mare de impact, poate afecta suprafeţe foarte mari, incluzând Bucureşti, Iaşi, Craiova şi chiar Bulgaria şi Republica Moldova.
"Pentru România, Vrancea rămâne cea mai periculoasă din mai multe motive. Unul din ele este chiar mărimea cutremurelor mari, apoi frecvenţa lor de apariţie, faptul că apar destul de des, chiar dacă la nivel de zeci de ani, mult mai dese decât în alte zone şi datorită faptului că, fiind de adâncime, au o arie de distrugere foarte mare. În timp ce unul din Banat poate produce efecte foarte mari, dar local, un cutremur din Vrancea poate afecta suprafeţe foarte mari Bucureşti, Iaşi, Craiova şi în Bulgaria şi în Republica Moldova", susţinea Radulian.
El sublinia că este foarte puţin probabil să se producă un cutremur ca acela din urmă cu 38 de ani, cel mai probabil putând fi vorba despre un seism cu o magnitudine sub cea din 1977.
"Calculul matematic privind probabilitatea unui cutremur este statistic, dar din păcate este vorba de o probabilitate nu foarte mare. Dacă cineva spune anul, ziua şi luna în care ar avea loc un cutremur, să fiţi siguri că nu este adevărat, nu ai cum să ştii cu o astfel de precizie când va avea loc un cutremur. E puţin probabil ca un cutremur mare să fie ca acela din '77, foarte rar se întâmplă să ai cutremure identice. Următorul cutremur nu va semăna aproape sigur cu cel din '77 şi din punctul ăsta de vedere poate ne mai liniştim, poate fi unul ceva mai mic", mai spunea Radulian.
România este o ţară seismică şi tot ceea ce se face în fiecare an poate să contribuie la salvarea de vieţi omeneşti, la reducerea efectelor acestor cutremure, sublinia Radulian.
"Calculele arată că aceste cutremure mari se produc la câteva secole. Sunt perioade de timp mai active, altele mai calme, dacă ne-am lua după statistici, am fi într-o perioadă mai liniştită. Faptul că în zona Vrancea apare o acumulare de tensiune, toată lumea ştie acest lucru, că ai cutremure din astea mai mici, mai multe eliberează ceva din energie, dar numai o fracţiune mică şi asta nu înseamnă că nu vom avea cândva un cutremur mare. Asta înseamnă că fracţiunea de energie eliberată este mult prea mică faţă de cea care se acumulează. Toate cutremurele care apar în alte zone, fenomene meteo, astronomice, aceste tensiuni în plus care apar ele sunt mici foarte mici faţă de tensiunea care acţionează acolo în zona Vrancea şi atunci nu influenţează foarte mult, am putea spune că tot ce se întâmplă acolo este dirijat tot de forţele din zona Vrancea", susţinea directorul ştiinţific de la INFP.
Sursa: Mediafax
24.02.2025
10:38
2725
„Stejarul” despre Stejar: Numele lui Dinu Lipatti, într-un ziar din Elveția anilor ’50
14.02.2025
17:09
4842
IMAGINI RARE cu Grigore Vieru, care ar fi împlinit azi 90 de ani: ,,Dacă visul unora a fost ori este să ajungă în Cosmos, eu viaţa întreagă am visat să trec Prutul"
04.02.2025
12:29
21723
VIDEO // O instalație ce costă 24 000 de lei permite un consum zilnic de electricitate de doar 2 lei: Invenția unui moldovean, testată cu succes la Bălți și Râbnița!
23.01.2025
10:15
4560
Presa loială Kremlinului l-a dat de gol pe Vicol, cel care intenționa să livreze gaze în Transnistria „de la traderi europeni”, audiat de SIS: Pion în jocul Moscovei, la fel ca și compania din Cipru
20.01.2025
09:12
2969
Pianistul român ale cărui degete „inventau notele”: Radu Lupu, discreție și genialitate în lumea pianului
01.01.2025
12:02
8876
Nicolae Enciu // Academicianul Ioan-Aurel Pop împlinește 70 de ani: Românii și România în opera sa
30.12.2024
08:59
6409
TOP NAȚIONAL // Grigore și Galina Cojocaru, fermierii anului 2024: Primul și, deocamdată, unicul agent economic din R. Moldova care exportă carne de pasăre pe piața UE
27.12.2024
08:59
7093
TOP NAȚIONAL: Olivia Sanduleac, vameșul anului 2024: A depistat, împreună cu Amy, una dintre cele mai mari cantități de droguri, ascunse în trimiteri poștale
26.12.2024
08:59
4393
TOP NAȚIONAL // Locotenentul Irina Ciobanu, MILITARUL anului 2024: „Războaiele sunt niște metode inumane de a atinge un anumit scop. Nu mi-aș dori niciodată să implementez tot ce am învățat pe parcursul anilor”
26.12.2024
14:30
6074
Visul Angelei de la Bălți, o menajeră care crește singură șase copii: O casă ce costă 12 000 de euro. Cum puteți ajuta această mamă să le ofere un acoperiș deasupra capului micuților ei
26.12.2024
11:55
2613
Zece evenimente majore care au marcat 2024, un an complicat pe plan extern
26.05.2026
18:08
76
Colegiul moldo-turc din Comrat, blocat de autoritățile locale, deși Ministerul Educației anunță că a îndeplinit toate procedurile pentru deschidere
26.05.2026
17:20
252
MEC selectează profesori pentru Programul KLIC 2026 de formare internațională în tehnologii digitale și inteligență artificială
26.05.2026
16:00
342
Reforma „Restart în educație”: școlile trec în subordinea noilor Agenții Teritoriale pentru Educație
26.05.2026
15:02
418
Sisteme moderne de canalizare la Gălești, Căpriana și Scoreni, realizate cu sprijinul Uniunii Europene
26.05.2026
14:00
703
VIDEO // Lecții de politică externă la Minsk: Lukașenko a DICTAT vectorul de dezvoltare al R. Moldova, iar Igor Dodon a notat cuminte ca un elev ascultător: „Nimeni nu ne așteaptă nicăieri...”
26.05.2026
12:26
482
Moldova, lăudată la Conferința Regională INTERPOL pentru implementarea rapidă a sistemului securizat NEXUS
26.05.2026
12:21
770
DOC // Traian Băsescu a redobândit cetățenia R. Moldova. Maia Sandu: „De azi sunteți nu doar fratele nostru, ci și concetățeanul nostru”
26.05.2026
11:44
949
Ministrul Dan Perciun anunță SCHIMBĂRI majore din septembrie – note obligatorii în clasa a IV-a, centre de examen la gimnaziu, burse RECORD și salarii majorate pentru profesori
26.05.2026
10:19
793
ALERTĂ // Situație critică la Bularda și Hârbovăț: Digurile sunt în pericol de cedare, zeci de case ar putea fi evacuate. IGSU a amenajat o tabără de câmp
26.05.2026
09:25
1059
Cutremur în sistemul penitenciar din R. Moldova. Zeci de percheziții în dosarul „Amnistia”. Condamnați pe viață, eliberați ilegal prin mită
26.05.2026
07:59
528
Horoscopul zilei 26.05.2026
25.05.2026
20:45
708
Vreme mai stabilă și fără ploi în Republica Moldova, marți, 26 mai 2026
25.05.2026
20:07
907
Maia Sandu convoacă de URGENȚĂ Consiliul Național de Securitate pentru a discuta securitatea energetică a R. Moldova
880
Oamenii de știință pregătesc roiuri de „drone păpădie” pentru a explora tunelurile de lavă de pe Marte și viitoarele baze subterane ale omenirii
25.05.2026
18:52
715
Papa Leon al XIV-lea avertizează: inteligența artificială amplifică puterea elitelor și amenință democrația
25.05.2026
18:24
947
Maia Sandu retrage cetățenia pentru cinci ofițeri MGB subordonați Federației Ruse
25.05.2026
18:11
823
Integrarea europeană schimbă regulile jocului pentru economia Moldovei: acorduri comerciale revizuite și noi șanse pe piețele UE
795
Medicii trag un semnal de alarmă: multe boli tiroidiene rămân nediagnosticate, nou ghid pentru cancerul tiroidian diferentiat în România
25.05.2026
17:42
683
Campionatul Gastronomic pentru Juniori, ediția a X-a: 90 de tineri își etalează talentul culinar în fața experților HoReCa
783
Papa Leon cere reguli dure pentru inteligența artificială în război: deciziile de viață și de moarte trebuie să rămână la oameni
25.05.2026
16:32
621
Peste 53 de milioane de lei, aprobate de AIPA pentru investiții în agricultură și mediul rural
25.05.2026
16:13
621
Tinerii descoperă agricultura viitorului la târgul „Viitorul e AgriCOOL” de la Căușeni
25.05.2026
15:53
721
Chișinăul dă startul Turului României 2026: premiere istorică pentru Republica Moldova
25.05.2026
15:27
950
ULTIMA ORĂ // Maia Sandu lovește dur în structurile SUBVERSIVE de la Tiraspol. Cinci ofițeri ai „MGB”-ului transnistrean, lăsați fără cetățenia R. Moldova
25.05.2026
14:56
742
Cum îți dezvăluie ceasul de monitorizare a glicemiei adevăratele cauze ale poftelor alimentare și ale kilogramelor în plus
Colegiul moldo-turc din Comrat, blocat de autoritățile locale, deși Ministerul Educației anunță că a îndeplinit toate procedurile pentru deschidere
MEC selectează profesori pentru Programul KLIC 2026 de formare internațională în tehnologii digitale și inteligență artificială
Reforma „Restart în educație”: școlile trec în subordinea noilor Agenții Teritoriale pentru Educație
Sisteme moderne de canalizare la Gălești, Căpriana și Scoreni, realizate cu sprijinul Uniunii Europene
1 MDL
1 EUR
20.18
1 USD
17.33
1 RON
3.85
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39



Inapoi














