Și-au vândut votul pentru banii lui Șor, iar acum sunt buni de plată. Amenzile aplicate de CNA pentru „coruperea electorală pasivă” a depășit 10 000 000 de lei
2826
Centrul Național Anticorupție (CNA) a aplicat amenzi în valoare de 10 350 000 de lei persoanelor care și-au vândut votul la referendumul privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană, dar și la alegerile prezidențiale din toamna anului 2024.
Potrivit CNA, sute de persoane au fost amendate cu sume cuprinse între 25 000 de lei și 37 000 de lei pentru pretinderea, acceptarea sau primirea, personal sau prin mijlocitor, a bunurilor, serviciilor, privilegiilor sau avantajelor sub orice formă, în scopul exercitării sau al neexercitării unor drepturi electorale în cadrul alegerilor.
În prezent, CNA continuă examinarea proceselor-verbale recepționate de la Inspectoratul General de Poliție, urmând să ia decizii pe marginea acestora.
De notat că persoana care a săvârşit fapta contravențională este liberată de răspundere contravenţională, dacă s-a autodenunţat şi/sau a contribuit activ la descoperirea ori la contracararea săvârşirii faptei de corupere electorală.
04.11.2026
23:03
04.11.2026
22:53
04.11.2026
20:16
04.11.2026
19:42
04.11.2026
18:56
04.11.2026
18:37
04.11.2026
18:37
04.11.2026
18:24
04.11.2026
18:23
04.11.2026
18:18
04.11.2026
23:03
04.11.2026
22:53
04.11.2026
20:16
04.11.2026
19:42
04.11.2026
18:56
04.11.2026
18:37
04.11.2026
18:37
04.11.2026
18:24
04.11.2026
18:23
04.11.2026
18:18
04.11.2026
18:07
04.11.2026
18:06
04.11.2026
17:59
04.11.2026
17:57
04.11.2026
17:13
04.11.2026
17:02
04.11.2026
16:50
04.11.2026
16:48
04.11.2026
16:34
04.11.2026
16:34
04.11.2026
16:28
04.11.2026
16:23
04.11.2026
16:12
04.11.2026
16:09
04.11.2026
15:33
04.11.2026
15:27
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
Modelul ROMÂNESC la Chișinău // ASF sprijină dezvoltarea pieței de capital din R. Moldova: Soluțiile prezentate de Alexandru Petrescu la conferința BNM
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Maia Sandu a retras cetățenia Republicii Moldova pentru trei persoane















