Sera din sticle de plastic – ieftin şi eficient
6722
IDEI: Codul galben de îngheţ de la sfârşitul lunii aprilie a demonstrat încă o dată cât de neputincios este omul în faţa naturii, iar gospodarii cu grădini pe lângă casă au înţeles că o seră, fie cât de mică, este un lucru mare
Vă propunem un model de seră economică ce poate fi făcută dintr-un material banal şi uşor de găsit cum ar fi recipientele din plastic.
Dacă vă apucaţi de pe acum să le colectaţi, până în perioada de concediu aţi putea acumula numărul necesar de sticle din plastic şi să asamblaţi sera. Or, dacă în urma îngheţurilor recente totuşi aţi avut pierderi în grădină, atunci în următorul sezon agricol veţi intra protejaţi şi bine pregătiţi.
De ce materiale aveţi nevoie?
Sera din sticle de plastic poate fi o idee interesantă pentru un lucru în grădină, pe care îl puteţi face într-o plăcere, alături de familie. Cheltuielile sunt minime dacă alegeţi să reciclaţi sticlele de plastic, însă trebuie să ştiţi că veţi avea nevoie de circa 1 500 de PET-uri de doi litri pentru ca sera să arate bine. Toate sticlele ce se vor folosi la construirea acestei sere trebuie să fie bine spălate, să li se îndepărteze etichetele (care altfel vor bloca lumina), să li se scoată dopurile, iar fundul sticlelor să se taie cu o foarfecă.
În afară de sticlele de plastic, veți mai avea nevoie de:
- Patru stâlpi din lemn;
- Scânduri;
- Bețe sau nuiele groase;
- Cuie sau capse speciale de prindere;
- Folie de plastic;
- Puțin ciment pentru fixarea stâlpilor;
- O placă sau un substrat din diverse materiale care să împiedice dezvoltarea
buruienilor.
Procesul de lucru
După pregătirea sticlelor - proces anevoios care se poate lăsa cu bătături în palme de la tăiatul sticlelor, se poate trece la construcția propriu-zisă. Primul pas constă în fixarea stâlpilor de susținere prin cimentarea lor, iar dimensiunea stâlpilor (ca înălțime și grosime), precum și distanțele, ar trebui să le apreciaţi în funcție de cantitatea de sticle strânsă, păstrând în minte că este vorba despre o miniseră, iar pentru proiecte mari ar fi nevoie de o cantitate mai mare de PET-uri.
După fixarea stâlpilor, în interiorul lor, pe jos, se pune acel substrat care să împiedice formarea buruienilor.
Urmează să faceţi un cadru de lemn pentru fiecare parte a serei, pentru acoperiș și ușă. La fel ca și în cazul stâlpilor, se va folosi lemn tratat, iar îmbinarea se poate face fie prin cuie, fie prin înșurubare.
Cadrele formate se vor umple de sticle de plastic fixate cu grijă pe tije subțiri de lemn. PET-urile trebuie să se îmbine, iar ultima sticlă introdusă să fie în opoziție cu celelalte.
După ce pereții sunt practic gata, mai aveţi nevoie doar de o bormașină cu capse metalice sau cuie obișnuite pentru a fixa ambele capete ale stâlpilor.
Acoperișul poate fi plat sau în formă triunghiulară, după cum preferaţi. Dacă alegeţi să fie în pantă, trebuie să faceţi două cadre triunghiulare pentru cele două părți de acoperiș.
Pereții și acoperișul serei se formează așezând unul lângă altul șirurile confecţionate din PET-uri de plastic. Puteţi izola sera cu bucăți mari de folie de plastic, aplicată peste pereții sau acoperișul din sticle.
Avantajele unei sere de plastic
- Este o construcție ușor de realizat, cu costuri minime;
- Se folosesc materiale reciclate, deci poate fi un proiect pentru folosirea sticlelor pe care în mod normal le-am arunca;
- Structura este foarte rezistentă și se poate strânge pe orice dimensiuni.
- Curenții de aer se strecoară printre sticle, deci sera nu poate fi doborâtă de vânt;
- Se autoirigă, pentru că datorită găurilor dintre sticle, apa poate circula prin ele și poate pătrunde să ude plantele;
- Creează acel efect de seră. Temperatura din interior va fi cu până la 10 grade Celsius mai ridicată decât în afara serei, ceea ce va contribui la dezvoltarea, creșterea și coacerea legumelor sau florilor;
- Sera poate fi locul de cultură pentru legumele de sezon, asigurând o producție suficientă pentru o familie cu copii;
- Puteți înlocui oricând una dintre sticlele de plastic, dacă aceasta s-a rupt sau a fost distrusă de vreme, animale etc. Datorită felului în care sticlele sunt grupate una după alta, nu e nevoie decât să desfaceţi un șir, să scoateţi sticla deteriorată și să adăugaţi alta nouă.
Spor la treabă!
Lilia Grubîi
31.03.2026
20:59
295
Premierul Alexandru Munteanu, la București: România rămâne principalul partener al Republicii Moldova în drumul spre Uniunea Europeană
31.03.2026
13:32
535
Munteanu: Moldova se aliniază tot mai mult la standardele UE și devine mai atractivă pentru investiții
31.03.2026
12:36
561
Impact4Moldova: Guvernul și partenerii externi își coordonează eforturile pentru implementarea Planului de Creștere
31.03.2026
09:58
650
FAO și Japonia sprijină peste 1800 de fermieri moldoveni cu sorg, furaje și instruire pentru a face față secetei
30.03.2026
18:02
757
MAIA discută cu Comisia Europeană condițiile de aderare în Clusterul 5: agricultură, resurse naturale și coeziune
30.03.2026
17:16
743
Premierul Munteanu și ambasadorul Cehiei discută noi investiții și sprijin european pentru Republica Moldova
30.03.2026
15:45
661
Interreg Europe deschide noi oportunități de finanțare și cooperare interregională pentru Republica Moldova
30.03.2026
14:07
709
31 martie, ultima zi pentru depunerea ofertelor la licitația pentru noile parcuri eoliene cu stocare a energiei în Republica Moldova
30.03.2026
12:04
1010
Prețul motorinei bate în retragere. Prima IEFTINIRE de la începutul războiului din Orientul Mijlociu
30.03.2026
07:03
1077
Proiect STRATEGIC pentru transportul feroviar: Tronsonul Chișinău – Ungheni va fi electrificare și va permite viteze de 140 km/h
31.03.2026
20:59
282
Premierul Alexandru Munteanu, la București: România rămâne principalul partener al Republicii Moldova în drumul spre Uniunea Europeană
31.03.2026
20:44
283
Vreme mai calmă și ușor mai caldă în Republica Moldova, miercuri, 01.04.2026
31.03.2026
20:17
270
Uber își mărește participația la WeRide și lansează robotaxi complet autonome în Dubai
31.03.2026
19:55
262
Biblioteca open‑source Axios, folosită de milioane de dezvoltatori, compromisă de un hacker pentru distribuirea de malware
31.03.2026
17:24
481
Procuror și trei polițiști, reținuți pentru pretinderea a 400 000 de dolari mită într-un dosar de spălare de bani
31.03.2026
16:20
451
Sesiunea de examene 2026: digitalizare la teste, centre noi de gimnaziu și programe extinse de sprijin pentru elevi
31.03.2026
13:32
530
Munteanu: Moldova se aliniază tot mai mult la standardele UE și devine mai atractivă pentru investiții
31.03.2026
12:57
488
Calificările profesionale din Republica Moldova, tot mai aproape de standardele europene după masa rotundă de la Orhei
31.03.2026
12:36
558
Impact4Moldova: Guvernul și partenerii externi își coordonează eforturile pentru implementarea Planului de Creștere
31.03.2026
11:09
605
Două femei din Drochia, condamnate pentru coruperea alegătorilor la prezidențialele din 2024 și referendum
31.03.2026
10:31
601
Polițiștii din Chișinău învață să investigheze infracțiunile cu scanare laser 3D și tehnologii europene moderne
31.03.2026
10:29
1250
O dronă de tip „Shahed” a dat târcoale depozitelor de armament de la Cobasna. Aparatul de luptă a zburat o altitudine joasă
31.03.2026
10:04
528
FOTO // Romania Property Investment Day– eveniment EXCLUSIV dedicat investitorilor
31.03.2026
09:58
646
FAO și Japonia sprijină peste 1800 de fermieri moldoveni cu sorg, furaje și instruire pentru a face față secetei
31.03.2026
09:38
663
Avocat din Chișinău, trimis în judecată pentru trafic de influență într-un dosar de violență în familie
31.03.2026
08:15
654
Horoscopul zilei 31.03.2026
31.03.2026
06:57
756
Alertă aeriană în R. Moldova, după ce o dronă de tip Shahed lansată de armata lui Putin a survolat ilegal spațiul național. Aparatul de zbor a dispărut de pe radare în apropierea localității Clișova
31.03.2026
02:11
748
Fost partener Coatue atrage un seed uriaș de 65 milioane $ pentru Sycamore, startup de agenți AI enterprise condus de fostul CTO Atlassian
608
Meta testează Instagram Plus, abonament plătit cu funcții exclusive pentru utilizatori obișnuiți
30.03.2026
20:33
745
Vremea în Republica Moldova marți, 31 martie 2026: ploi persistente și nori de primăvară
30.03.2026
19:44
708
Apple dezvăluie autorităților identitatea utilizatorilor chiar și când își ascund emailul cu „Hide My Email”
30.03.2026
18:45
729
40 de elevi din toată țara, premiați la Olimpiada Republicană de Fizică de la USM
30.03.2026
18:25
695
Startupul Mantis Biotech creează „gemeni digitali” ai oamenilor pentru a umple golurile de date din medicină
30.03.2026
18:02
756
MAIA discută cu Comisia Europeană condițiile de aderare în Clusterul 5: agricultură, resurse naturale și coeziune
30.03.2026
17:38
704
Tineri din toată țara promovează utilizarea sigură a inteligenței artificiale la Concursul național „Împreună pentru un internet mai bun”
Premierul Alexandru Munteanu, la București: România rămâne principalul partener al Republicii Moldova în drumul spre Uniunea Europeană
Uber își mărește participația la WeRide și lansează robotaxi complet autonome în Dubai
Biblioteca open‑source Axios, folosită de milioane de dezvoltatori, compromisă de un hacker pentru distribuirea de malware
Procuror și trei polițiști, reținuți pentru pretinderea a 400 000 de dolari mită într-un dosar de spălare de bani
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.65
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40




Inapoi














