SECRETUL retragerii lui Merkel. Ultimul joc al celui mai puternic politician din Europa
1992
Sursa: realitatea.net Cancelarul Angela Merkel a cedat șefia partidului și a anunțat că actualul mandat de cancelar va fi și ultimul în fruntea guvernului de la Berlin. Este sfârșitul unei ere, dar un sfârșit pe care Merkel și-l pregătește abil, așa cum și-a pregătit toți pașii pe care i-a făcut în lunga și impresionanta sa carieră politică.
Angela Merkel își pregătește finalul carierei politice așa cum și-a pregătit fiecare mutare: minuțios și pragmatic, indiferent de cât de complicat este contextul. Iar contextul este unul foarte complicat, cu partidul său, Uniunea Creștin Democrată (CDU), aflat într-un declin în sondaje și în alegerile organizate în ultimul an în landurile germane, în contextul ascensiunii unor partide mai mici, a AfD, extrema dreaptă, și a Verzilor.
Anunțând că cedează șefia CDU, Angela Merkel a făcut un pas înapoi, asumând astfel în fața electoratului și a criticilor responsabilitatea pentru eșecurile parțiale ale partidului. Subliniind că rămâne în continuare în funcția de cancelar, ea a semnalat în același timp însă că mai are treburi neterminate.
Potrivit surselor din CDU, citate de Buzzfeed, pasul înapoi a fost făcut de Merkel într-un moment în care mai dispune încă de putere suficientă pentru a influența tranziția conducerii către favorita sa.
Este vorba despre Annegret Kramp-Karrenbauer, o politiciană apropiată de cancelar și aflată, asemenea lui Merkel, la centrul spectrului politic. Kramp-Karrenbauer, botezată uneori, malițios, „mini-Merkel” se va lovi însă de competiția unor figuri mai conservatoare din partid.
Analiștii germani sunt de acord. Pasul făcut de Merkel „arată că, și în declin, Angela Merkel nu îşi pierde instinctul de conservare.(...) Pasul făcut îi oferă un pic de răgaz. Aşa poate să se dedice în continuare pregătirii terenului pentru succesoarea ei preferată”, scrie redactorul-şef al DW, Ines Pohl.
Ținta lui Merkel este menținerea unei stabilități politice în Germania, într-un moment în care partidele se mută îngrijorător spre dreapta.
Un aliat al lui Merkel a dezvăluit pentru Buzzfeed că una dintre îngrijorările cancelarului este tocmai acest derapaj.
„Cu un AfD în parlament vezi lucruri care nu s-au mai întâmplat recent în Germania. Liberalii s-au mutat spre dreapta, CSU s-a mutat spre dreapta. Ea nu vrea ca CDU să facă același lucru”, a spus un oficial al CDU.
O lungă carieră
Angela Merkel a crescut în Germania de Est, comunistă, şi a lucrat ca fizician înainte de a intra în politică. A cucerit alegătorii cu abordarea sa sistematică, organizată, precisă şi, mai ales, constantă.
În 2005, a devenit prima femeie cancelar a Germaniei şi de atunci a jucat un rol central în lupta împotriva crizelor mondiale.
În 2014, a convins liderii europeni să impună sancţiuni Rusiei pentru anexarea ilegală a Crimeii. Aceasta, în condiţiile în care interesele Germaniei au avut cel mai mult de suferit.
În 2015, a negociat un pachet de salvare important pentru Grecia. Ţara a evitat falimentul, dar efectele măsurilor de austeritate extrem de dure impuse se simt încă în economia elenă şi nu au făcut-o pe Merkel populară la Atena.
În acelaşi an, Merkel a luat, poate, cea mai controversată decizie a carierei sale. A primit cu braţele deschise sute de mii de migranţi din Africa şi Orientul Mijlociu şi a alocat milioane de euro pentru integrarea lor. Dacă la început opinia publică a salutat măsura, pe măsură ce migranţii au venit, tensiunile din ţară au luat amploare.
Aceasta mai ales după ce, în noaptea de Anul Nou din acelaşi an, aproximativ două mii de bărbaţi de origine africană şi arabă au agresat sexual femei la Koln şi nu numai.
Extrema-dreaptă a crescut în preferinţele electoratului, iar mai multe centre de primire a refugiaţilor au fost incendiate.
Sursa: realitatea.net
25.12.2018
19:04
2619
Cariera DĂUNEAZĂ vieții sentimentale?
22.11.2018
17:40
4915
Cinci SFATURI pentru o viață de carieră sănătoasă și de succes
09.10.2018
17:30
2689
Greşeli GRAVE pe care le facem adesea la locul de muncă
08.10.2018
19:30
2348
Ce să faci dacă ai un șef rău
09.08.2018
18:30
2253
Capitalismul UCIDE căsătoria? „Muncim mai mult, cheltuim mai mult, călătorim mai mult…”
08.08.2018
19:04
8556
La 41 de ani, Andreea Raicu a explicat de ce nu e căsătorită. „Nu am ştiut să-i arăt unui bărbat că…”
21.07.2018
20:02
3282
Dezvăluiri // „Era drogat de nu mai știa de el”
31.05.2018
08:30
3696
Ce fac oamenii bogați diferit și oamenii obișnuiți nu
18.03.2018
16:15
2409
„Planul ambiţios” pregătit de Franţa şi Germania pentru UE
28.02.2018
17:30
3372
Angela Merkel s-a interesat de Halep. Ce vrea să ştie cancelarul german
12.11.2017
17:01
2511
Motivul neașteptat pentru care Chuck Norris RENUNȚĂ la carieră
16.03.2026
19:00
44
Shopify pariază pe „agentic shopping”: asistenți AI personali care promit să schimbe regulile comerțului online
16.03.2026
18:56
78
Dorin Junghietu, la Bruxelles: Integrarea Moldovei în piața energetică a UE și solidaritatea europeană, piloni ai securității regionale
16.03.2026
17:39
225
MEC lansează consultări publice pentru noua Concepție a Profilului „Sport” din învățământul liceal
210
Centru modern pentru tinerii cu adicții deschis la București. Ministrul Sănătății promite program național de combatere a dependențelor
16.03.2026
17:22
253
Discursul lui Jensen Huang deschide GTC 2026: ce anunțuri pregătește Nvidia pentru viitorul AI și al noilor cipuri
16.03.2026
17:20
392
Rușii, tot mai IZOLAȚI și cu pumnul în gură. Decizia care ar arunca Rusia în epoca de piatră: „Altă lume nu avem pentru voi”
16.03.2026
15:41
492
„Partenerul strategic” Rusia OTRĂVEȘTE Nistrul și poate lăsa cetățenii R. Moldova fără principala sursă de APĂ. Marta Kos: „UE este pregătită să ofere sprijin prin intermediul Mecanismului de Protecție Civilă al UE”
16.03.2026
15:10
382
MAIA a premiat 13 inovații agricole la concursul „Util pentru Moldova” 2026 în cadrul expoziției Moldagrotech
16.03.2026
14:49
389
Tâlhărie de peste 100 000 de lei la Bălți: bărbat arestat preventiv după ce a agresat o vânzătoare cu clești metalici
16.03.2026
14:44
378
MEC publică calendarul admiterii la liceu pentru sesiunea 2026, cu două etape de concurs în iulie și august
16.03.2026
14:43
366
MEC lansează consultări publice pentru Concepția disciplinei „Arta teatrală” în licee
16.03.2026
14:43
480
Prutul nu ne desparte, ne UNEȘTE: Iașul sare în ajutorul Bălțiului în plină criză a apei
16.03.2026
13:01
494
Doi bărbați din Briceni, arestați preventiv 30 de zile pentru omorul prin împușcare al unui consătean și abandonarea cadavrului lângă cimitir
16.03.2026
12:15
455
O nou scumpire a carburanților. Prețul MOTORINEI crește cu aproape un leu și l-a depășit pe cel al benzinei. Vezi AICI benzinăriile la care te poți alimenta cu diesel
16.03.2026
12:03
531
Trafic de influență la redobândirea cetățeniei române: peste 20 de percheziții PA și CNA, administratoarea unui SRL și un angajat al Consulatului României la Cahul, reținuți
16.03.2026
11:47
423
Înscrierea în clasa I pentru anul de studii 2026-2027 începe la 1 aprilie și se va desfășura în două etape
16.03.2026
11:30
431
Decada „Memoriei și Recunoștinței” la Hîncești: lecții despre războiul din 1992, deportări și represiunile sovietice pentru o societate cu viitor european
16.03.2026
10:45
488
VIDEO // Operațiune ca în FILME în Anenii Noi: Mascații de la „Fulger” au descins la o fermă de bovine, unde au găsit la un ,,fermier" peste 40 kg de marijuană
16.03.2026
09:54
540
Vinul Moldovei cucerește ProWein 2026: 46 de vinării și 7 producători de divin promovează țara pe una dintre cele mai mari piețe internaționale
16.03.2026
07:54
540
Horoscopul zilei 16.03.2026
15.03.2026
18:21
768
Vreme mai blândă și cer predominant noros în Republica Moldova, 16–22 martie 2026
15.03.2026
13:13
910
Stare de URGENȚĂ pe Nistru. Guvernul Munteanu se reunește duminică într-o ședință extraordinară
15.03.2026
11:24
885
Dan Perciun, față în față cu reprezentanții elevilor la Adunarea Generală a Consiliului Național al Elevilor
922
Inteligența artificială care dirijează traficul în Tees Valley reduce întârzierile la autobuze cu aproape 14%
15.03.2026
08:40
863
Horoscopul zilei 15.03.2026
Shopify pariază pe „agentic shopping”: asistenți AI personali care promit să schimbe regulile comerțului online
Dorin Junghietu, la Bruxelles: Integrarea Moldovei în piața energetică a UE și solidaritatea europeană, piloni ai securității regionale
MEC lansează consultări publice pentru noua Concepție a Profilului „Sport” din învățământul liceal
1 MDL
1 EUR
20.04
1 USD
17.47
1 RON
3.93
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














