Se referă și la R. Moldova! UE și-a REVIZUIT politica de vecinătate: „Sărăcia, corupția și proasta guvernare sunt o sursă de insecuritate”
2737
Comisia Europeană și Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe și politica de securitate au prezentat astăzi principalele linii ale revizuirii politicii europene de vecinătate (PEV), definind noua abordare a Uniunii în ceea ce-i privește pe vecinii săi de la est și sud.
Revizuirea a fost efectuată în urma unor ample consultări cu statele membre, țările partenere, organizațiile internaționale, partenerii sociali, societatea civilă și mediul academic, scrie europa.eu.
„Un parteneriat mai solid cu vecinii noștri este crucial pentru Uniunea Europeană, în contextul în care ne confruntăm cu multe provocări atât în interiorul granițelor noastre, cât și în afara acestora. Atacurile teroriste produse vineri la Paris, dar și atacurile recente din Liban, Egipt, Turcia și Irak arată încă o dată că avem de-a face cu amenințări globale, la care întreaga comunitate internațională trebuie să găsească un răspuns. Împreună trebuie să construim un mediu mai sigur, să încercăm să rezolvăm numeroasele crize din regiunea noastră comună, să sprijinim dezvoltarea și creșterea în regiunile cele mai sărace și să abordăm cauzele profunde ale migrației. Actuala revizuire a PEV a urmărit exact acest scop. Vom promova valorile și interesele noastre comune și îi vom implica totodată pe partenerii noștri într-o cooperare sporită în materie de securitate. Măsurile prezentate astăzi încearcă să ofere modalități de a consolida reziliența societăților noastre și ale partenerilor noștri, precum și capacitatea noastră de a lucra împreună în mod eficace pentru scopuri comune”, a declarat Federica Mogherini, Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate și vicepreședintele Comisiei.
„Provocarea cea mai urgentă cu care ne confruntăm este stabilizarea situației din vecinătatea noastră. Conflictele, terorismul și radicalizarea sunt amenințări pentru noi toți. Însă și sărăcia, corupția și proasta guvernare sunt o sursă de insecuritate. Acesta este motivul pentru care ne vom reorienta relațiile cu partenerii, atunci când acest lucru este necesar, asupra intereselor pe care le împărtășim cu adevărat. Printre acestea se numără în special dezvoltarea economică, cu un accent deosebit pe ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor și pe competențe”, a adăugat Johannes Hahn, comisarul pentru politica europeană de vecinătate și negocieri privind extinderea.
În cursul prezentului mandat, principala prioritate politică a PEV va fi stabilizarea. Alte elemente-cheie ale noii politici europene de vecinătate vor fi diferențierea și o mai mare responsabilitate și implicare reciprocă, admițându-se faptul că nu toți partenerii aspiră să respecte normele și standardele UE și reflectând dorințele fiecărei țări în ceea ce privește natura parteneriatului său cu UE și domeniile acoperite de acesta. UE va susține și va continua să promoveze valorile universale prin PEV, căutând modalități mai eficace de a promova democrația, drepturile omului, libertățile fundamentale și statul de drept.
Noua PEV va mobiliza eforturile pentru a sprijini dezvoltarea economică și socială favorabilă incluziunii; crearea unor oportunități de angajare pentru tineret va fi una dintre principalele măsuri pentru stabilizarea economică. Se va pune un nou accent pe intensificarea cooperării cu țările partenere în sectorul securității, în special în domeniul politicilor de prevenire a conflictelor, de luptă împotriva terorismului și de combatere a radicalizării. Alte priorități vor fi mobilitatea legală și sigură, pe de o parte, și combaterea migrației neregulamentare, a traficului de persoane și a introducerii ilegale de migranți, pe de altă parte. Ca ultim punct, se va acorda mai multă atenție colaborării cu partenerii în ceea ce privește securitatea energetică și combaterea schimbărilor climatice.
UE propune reorientarea relațiilor cu vecinii săi pentru a aborda prioritățile politice pe care ambele părți le consideră drept bază a parteneriatului. Această opțiune va fi discutată cu partenerii și este foarte importantă pentru întărirea sentimentului de implicare și responsabilitate a acestora. Se urmărește, de asemenea, implicarea mai strânsă a statelor membre în definirea și punerea în aplicare a politicii în țările vizate de politica de vecinătate.
Noua PEV va introduce o serie de noi metode de lucru, inclusiv abolirea tradiționalului pachet anual de rapoarte pentru fiecare țară. Raportarea va fi mai bine adaptată naturii și calendarului de lucru proprii fiecărei relații.
Noua PEV va încerca să utilizeze resursele financiare disponibile într-un mod mai flexibil, astfel încât UE să poată reacționa mai rapid la noile provocări apărute în zona de vecinătate. Se prevede o implicare mai puternică a societății civile, a partenerilor sociali și a tineretului.
La nivel regional, Parteneriatul estic va fi în continuare consolidat în conformitate cu angajamentele asumate în cadrul summitului de la Riga din 2015. Uniunea pentru Mediterană poate juca un rol mai important în sprijinirea cooperării între țările din vecinătatea sudică. Noua PEV va încerca totodată să implice, după caz, alți actori regionali, din afara zonei de vecinătate, pentru a găsi soluții la provocările regionale.
În lunile următoare, propunerile prezentate astăzi în comunicarea comună vor fi discutate cu statele membre și cu țările partenere, cu scopul de a defini împreună noile priorități și forma pe care o vor lua relațiile viitoare.
Politica europeană de vecinătate (PEV) a fost lansată în 2004 pentru a permite UE să sprijine și să promoveze stabilitatea, securitatea și prosperitatea în țările cele mai apropiate de frontierele sale. UE își menține angajamentul față de aceste obiective, însă evenimentele din ultimii ani au demonstrat necesitatea unei noi abordări, a redefinirii priorităților și a introducerii unor noi metode de lucru.
24
Valeriu Chiveri discută cu reprezentantul Elveției proiecte de reintegrare și cooperare în Republica Moldova
20.01.2026
09:38
41
ANSA avertizează: iarna crește riscul de pestă porcină africană, fiecare gospodar chemat să respecte regulile de biosecuritate
20.01.2026
08:20
244
Horoscopul zilei 20.01.2026
20.01.2026
06:47
368
Atac masiv cu drone și rachete asupra Kievului lasă cartiere întregi fără curent și apă
19.01.2026
20:28
541
Vreme rece și cețuri persistente în Republica Moldova, marți 20.01.2026
19.01.2026
19:20
719
Trump condiționează tarifele pentru Europa de cedarea Groenlandei și le reproșează norvegienilor Premiul Nobel pentru Pace
19.01.2026
18:49
788
ULTIMA ORĂ // R. Moldova PĂRĂSEȘTE definitiv CSI, o organizație dominată de interesele Moscovei. Mihai Popșoi: „Oficial, R. Moldova nu va mai fi membră CSI"
19.01.2026
18:03
675
Dan Perciun discută cu studenții de la „Alexei Mateevici” despre condițiile precare și gândacii din căminul 14 al UTM
698
Valeriu Chiveri cere implicare sporită a OSCE în soluționarea problemelor de pe ambele maluri ale Nistrului
20.01.2026
08:20
65
Horoscopul zilei 20.01.2026
20.01.2026
06:47
326
Atac masiv cu drone și rachete asupra Kievului lasă cartiere întregi fără curent și apă
19.01.2026
20:28
513
Vreme rece și cețuri persistente în Republica Moldova, marți 20.01.2026
19.01.2026
19:20
698
Trump condiționează tarifele pentru Europa de cedarea Groenlandei și le reproșează norvegienilor Premiul Nobel pentru Pace
19.01.2026
18:49
746
ULTIMA ORĂ // R. Moldova PĂRĂSEȘTE definitiv CSI, o organizație dominată de interesele Moscovei. Mihai Popșoi: „Oficial, R. Moldova nu va mai fi membră CSI"
19.01.2026
18:03
655
Dan Perciun discută cu studenții de la „Alexei Mateevici” despre condițiile precare și gândacii din căminul 14 al UTM
675
Valeriu Chiveri cere implicare sporită a OSCE în soluționarea problemelor de pe ambele maluri ale Nistrului
19.01.2026
16:46
682
Brutăria din Colibași își triplează producția de pâine cu ajutorul Programului LEADER și al bugetului de stat
692
Cotele de export ale Moldovei pentru fructe în UE nu sunt epuizate, dă asigurări Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării
19.01.2026
14:49
674
Republica Moldova și România accelerează proiectele comune de infrastructură pentru integrarea în rețeaua europeană de transport
657
Premierul Alexandru Munteanu merge la Davos să atragă investiții și parteneriate pentru Republica Moldova
19.01.2026
13:49
627
Lucrările elevilor despre școala incluzivă, expuse la Guvernul Republicii Moldova până la 22 ianuarie
19.01.2026
13:39
670
Românul aflat în trenul care a deraiat în Spania a supraviețuit, după ce legătura video cu familia s-a întrerupt în momentul impactului
19.01.2026
13:37
730
Berlinul își retrage discret trupele din Groenlanda, pe fondul amenințărilor cu taxe vamale ale lui Trump
19.01.2026
13:18
758
Trump îl invită pe Putin în Consiliul Păcii pentru Fâșia Gaza. Kremlinul cere clarificări de la Washington înainte de a decide
696
Maia Sandu și Bajram Begaj, la Chișinău: Moldova și Albania își consolidează parteneriatul pe drumul comun spre Uniunea Europeană
19.01.2026
12:29
639
Maia Sandu găzduiește la Chișinău prima vizită oficială a președintelui Albaniei după peste 20 de ani, cu accent pe parcursul european comun
19.01.2026
10:56
675
Un an de închisoare pentru bărbatul care a lovit un polițist în sediul IP Botanica
19.01.2026
08:37
808
Comandantul armatei ucrainene: Rusia își dublează efortul de război și vrea să ajungă la 1.000 de drone pe zi
19.01.2026
08:23
639
Horoscopul zilei 19.01.2026
19.01.2026
05:32
946
Trump vine cu „forţe masive” la Davos 2026, iar liderii globali pregătesc contraofensiva pentru salvarea ordinii mondiale
19.01.2026
01:08
804
Două trenuri de mare viteză au deraiat în sudul Spaniei: cel puțin zece morți și zeci de răniți grav
18.01.2026
21:54
1109
Maia Sandu, la concertul dedicat vizitei oficiale a președintelui Albaniei la Chișinău
18.01.2026
21:19
1465
Tot mai multe state acceptă invitaţia în „Consiliul pentru Pace” al lui Trump, unde un loc permanent costă un miliard de dolari
Horoscopul zilei 20.01.2026
Atac masiv cu drone și rachete asupra Kievului lasă cartiere întregi fără curent și apă
Vreme rece și cețuri persistente în Republica Moldova, marți 20.01.2026
Trump condiționează tarifele pentru Europa de cedarea Groenlandei și le reproșează norvegienilor Premiul Nobel pentru Pace
1 MDL
1 EUR
19.93
1 USD
17.14
1 RON
3.91
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40



Inapoi














