Se mișcă America: 24 de ore de foc pentru RĂSTURNAREA alegerilor! „Curentul luptei împotriva fraudei electorale și a furtului alegerilor ia amploare cu rapiditate”
2107
Eforturile Donald Trump de a contesta rezultatele votului din 3 noiembrie încep să aibă efect: se îngroașă rândurile contestatarilor. Sâmbătă pare să fi fost o zi crucială.
Mai multe zeci de Republicani membri ai Camerei Reprezentanților au avut sâmbătă noaptea o inedită vide-conferință, în care a fost abordat obiectivul lor de a răsturna rezultatul alegerilor prezidențiale din SUA.
Informația a fost oferită de Mo Brooks, reprezentant de Alabama, postului Fox News. Acesta a declarat că, pe lângă cei 50 de reprezentanți, la conferință au participat președintele Donald Trump și șeful de cabinet al Casei Albe, Mark Meadows.
Brooks a mai precizat că nu toți congresmenii care participanți la conferință au sprijinit acțiunea de contestare a rezultatelor Colegiului Electoral, care îl favorizează pe Joe Biden, dar nu a oferit nici un nume.
„Curentul ia amploare”
„Curentul luptei împotriva fraudei electorale și a furtului alegerilor ia amploare cu rapiditate”, a spus Brooks. „Și, în consecință, numărul celor care sprijină această acțiune crește de la o zi la alta.”
Brooks a mai spus că este „încrezător că vor fi mulți, mulți alți congresmeni” care vor sprijini contestarea voturilor din Colegiul Electoral.
Rămâne de văzut dacă în Camera Reprezentanților se va atinge majoritatea simplă, necesară răsturnării rezultatelor, a spus Brooks.
„În opinia mea, principalul motiv pentru care atât de mulți congresmeni și senatori se manifestă acum pentru a duce această luptă este că atât de mulți cetățeni americani au lăsat să se înțeleagă că această luptă este crucială pentru viitorul Americii”, spune Brooks.
Trump i-a aplaudat pe congresmenii Republicani care au promis că vor respinge voturile din Colegiul Electoral. De asemenea, el și-a manifestat frustrarea față de politicienii Republicani care au acceptat victoria lui Biden, numindu-i „slabi și obosiți” într-o postare pe Twitter de marți.
Pentru ca o contestare a voturilor din Colegiu să fie luată în considerare, în ședința comună a Congresului din 6 ianuarie, ea trebuie susținută în același timp de cel puțin un reprezentant și un senator, lucru care pare foarte probabil, dat fiind că, tot sâmbătă, doisprezece senatori Republicani și-au manifestat dorința de a o face.
Cei doisprezece au declarat că vor obiecta față de rezultatul votului dacă nu se formează o comisie specială de audit care, pe o durată de zece zile, să analizeze toate acuzațiile de fraudă formulate la adresa alegerilor din 3 noiembrie.
După ce obiecția va fi fost formulată, în ședința din 6 ianuarie, Camera și Senatul își vor întrerupe întrunirea comună, urmând ca fiecare să dezbată obiecțiile timp de două ore.
Apoi Camera și Senatul urmează să voteze pentru validarea rezultatelor: obiecțiile trebuie să întrunească o majoritate simplă, altfel sunt respinse.
Un alt eveniment important care a avut loc sâmbătă este reprezentat de sprijinul manifestat de către vicepreședintele SUA, Mike Pence, față de acțiunea congresmenilor Republicani.
La numai câteva ore după anunțul făcut de cei doisprezece senatori, șeful de cabinet al lui Pence, Marc Short, a prezentat o declarație în care se afirmă:
„Vicepreședintele Pence împărtășește îngrijorările milioanelor de americani în legătură cu frauda electorală și cu neregularitățile înregistrate la ultimele alegeri.”
„Vicepreședintele salută eforturile membrilor Camerei și Senatului de a face uz de autoritatea pe care o au potrivit legii pentru a ridica obiecții și a prezenta dovezi în fața Camerei și Senatului, pe 6 ianuarie”, se mai arată în comunicat.
În această ședință comună, care este prezidată de vicepreședintele SUA (care este și președinte al Senatului), Mike Pence ar putea avea un rol decisiv.
Sursa: evz.ro
21.04.2026
20:54
81
Vremea în Republica Moldova pentru miercuri, 22 aprilie 2026: nori, răcoare de dimineață și câteva averse locale
21.04.2026
20:45
193
ULTIMA ORĂ // Argint cât AURUL pentru R. Moldova! Vitalie Eriomenco, pe podiumul Campionatului European de la Tirana
21.04.2026
20:34
229
Clarifai șterge 3 milioane de fotografii furnizate de OkCupid pentru antrenarea unui AI de recunoaștere facială, după o investigație FTC
21.04.2026
19:52
224
Negociator de ransomware din SUA, inculpat pentru complicitate cu banda ALPHV/BlackCat, riscă 20 de ani de închisoare
21.04.2026
18:49
288
YouTube extinde tehnologia de identificare a deepfake-urilor AI la întreaga industrie de divertisment
21.04.2026
18:46
353
Maia Sandu discută cu europarlamentarii despre parcursul european și reformele pentru aderarea Republicii Moldova la UE
21.04.2026
18:21
344
Chișinăul mizează pe CEFTA pentru a accelera digitalizarea și simplificarea comerțului agroalimentar moldovenesc
21.04.2026
17:52
362
Mihai Popșoi, discurs de bilanț la APCE: „Nu poate exista pace durabilă fără responsabilitate”. Chișinăul devine capitala diplomației europene în luna mai
21.04.2026
17:39
324
Amazon își electrifică transportul greu în SUA cu 75 de camioane Einride, înaintea listării la bursă a startupului suedez
21.04.2026
17:37
327
Revolut vizează o evaluare de până la 200 de miliarde de dolari la listarea pe bursă
0
ULTIMA ORĂ // Argint cât AURUL pentru R. Moldova! Vitalie Eriomenco, pe podiumul Campionatului European de la Tirana
21.04.2026
20:34
85
Clarifai șterge 3 milioane de fotografii furnizate de OkCupid pentru antrenarea unui AI de recunoaștere facială, după o investigație FTC
21.04.2026
19:52
178
Negociator de ransomware din SUA, inculpat pentru complicitate cu banda ALPHV/BlackCat, riscă 20 de ani de închisoare
21.04.2026
18:49
255
YouTube extinde tehnologia de identificare a deepfake-urilor AI la întreaga industrie de divertisment
21.04.2026
18:46
310
Maia Sandu discută cu europarlamentarii despre parcursul european și reformele pentru aderarea Republicii Moldova la UE
21.04.2026
18:21
313
Chișinăul mizează pe CEFTA pentru a accelera digitalizarea și simplificarea comerțului agroalimentar moldovenesc
21.04.2026
17:52
335
Mihai Popșoi, discurs de bilanț la APCE: „Nu poate exista pace durabilă fără responsabilitate”. Chișinăul devine capitala diplomației europene în luna mai
21.04.2026
17:39
298
Amazon își electrifică transportul greu în SUA cu 75 de camioane Einride, înaintea listării la bursă a startupului suedez
21.04.2026
17:37
307
Revolut vizează o evaluare de până la 200 de miliarde de dolari la listarea pe bursă
21.04.2026
17:28
314
Guvernul consultă public noul program național 2026–2030 pentru apă și sanitație, în contextul decalajelor majore de acces la rețelele publice
21.04.2026
16:20
720
SCANDAL electoral la Costești: Candidatul partidului lui Vasile Costiuc, prins că FURA energie electrică de la o grădiniță
21.04.2026
16:18
378
AIPA acordă 31,19 milioane de lei subvenții în avans pentru modernizarea fermelor și dezvoltarea sectorului apicol
21.04.2026
15:50
450
Republica Moldova devine centru regional pentru dezvoltare rurală, găzduind cea de-a 65-a Adunare Generală SWG
21.04.2026
15:38
2567
Dodon anunță SFÂRȘITUL lui Ion Ceban și MAN-ului său: „Partidul său e creat doar în baza resursei administrative din Chișinău… 80% din membrii partidului pleacă. În 2024 l-am rugat să candideze la prezidențiale”
21.04.2026
15:10
434
Ministerul Educației caută soluții pentru prevenirea abandonului și absenteismului școlar în comunitățile vulnerabile
21.04.2026
15:06
378
Alertă meteo cod galben de îngheț – valabilă în 22.04.2026
21.04.2026
12:33
1470
Dodon se laudă că i-ar fi spus în față lui Putin că el e „pro-moldavskii politic” și așteaptă ca R. Moldova să intre într-o CRIZĂ profundă, pentru a o debarca pe Maia Sandu ți PAS de la guvernare: „O să le iasă pe ochi…”
21.04.2026
11:59
702
Ieftinire masivă a carburanților în R. Moldova: Motorina scade sub pragul de 30 de lei, pe fondul deblocării Strâmtorii Ormuz
21.04.2026
11:47
548
Tânărul din Telenești care a omorât cu deosebită cruzime un consătean, condamnat la 20 de ani de închisoare
21.04.2026
11:13
484
Tânără de 23 de ani, condamnată pentru escrocherii cu „telefoane mobile” vândute pe TikTok și Telegram
21.04.2026
11:12
583
R. Moldova, SCUTUL democrației la granița UE. Marta Kos: Chișinăul conduce în procesul de aderare cu o rată de implementare a reformelor de 93%
21.04.2026
09:27
623
Incendiul de la Durlești: trei persoane trimise în judecată pentru încălcarea regulilor de protecție antiincendiară
21.04.2026
08:43
529
Horoscopul zilei 21.04.2026
21.04.2026
04:42
651
Cine este John Ternus, inginerul discret care îl înlocuiește pe Tim Cook la șefia Apple
21.04.2026
01:00
740
Tim Cook demisionează din funcția de CEO al Apple, locul său va fi preluat de John Ternus
20.04.2026
22:05
685
Cod galben de îngheț – 21.04.2026, nopți și dimineți reci
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.21
1 USD
17.13
1 RON
3.96
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39

Inapoi














