Scriitorul Vladimir Beșleagă împlinește azi 92 de ani
1439
Scriitor canonic, autor a numeroase opere ce constituie repere ale literaturii române, Vladimir Beșleagă împlinește azi 92 de ani, stabilind un record de longevitate.
Uimitor este că vârsta înaintată nu e sinonimă cu inactivitatea, fragilitatea, dimpotrivă, îl vedem pe Vladimir Beșleagă oferind publicului noi și noi cărți scrise de domnia sa într-o efervescență creativă de neegalat, scriitorul fiind și foarte prezent în viața cetății, participând la multe evenimente culturale, literare, în cadrul cărora ne împărtășește din amintiri, din experiența sa de prozator, din reflecțiile sale asupra evenimentelor curente.
Personal, m-au impresionat prin forța autenticității și a emoției cele mai recente cărți ale sale: „Tata Vasile”, lucrare apărută la Editura Cartier în 2016, apoi „Mama. Casa. Pământul“ (editura Arc, 2019), o carte-geamănă cu volumul despre tatăl autorului, precum și „Zbânțurile și zgâlțurile copilăriei mele”, volum apărut în 2022 la editura Epigraf, în care ne apare copilul Vlăduț atât de viu, deschis spre lume, spre enigmele ei, de fapt nemuritor, ghicindu-și de mic menirea de a povesti despre aproape un secol de istorie a spațiului pruto-nistrean.
Îndrăgit de cititori, prețuit de cei care îi cunosc opera, respectat și elogiat de breasla scriitoricească, Vladimir Beșleagă se bucură azi de o „ploaie” de felicitări din partea admiratorilor, colegilor, prietenilor săi. Vara trecută, cu ocazia lansării filmului documentar „Zbor” ce-l are ca protagonist, președinta R. Moldova Maia Sandu i-a adresat o caldă felicitare: „Un mare talent are puterea de a schimba minți și linii ale vieții, un mare talent însoțit de un mare caracter are puterea de a schimba totul în jurul său. Vladimir Beșleagă este recunoscut pentru curajul său, pentru generozitatea spiritului, pentru rezistența la rău și capacitatea de a distinge între adevăr și minciună. E omul care nu s-a lăsat zdrobit de vremi și și-a continuat zborul chiar și atunci când avea aripa frântă. Este cea mai importantă lecție pe care putem s-o învățăm de la Domnia sa”.
Amintim că Vladimir Beșleagă s-a născut la 25 iulie 1931 în satul Mălăiești, raionul Grigoriopol (regiunea transnistreană). Este prozator, scriitor, traducător, eseist.
A debutat în 1963 cu culegerea de nuvele „La fântâna Leahului”. A fost deputat în Sovietul Suprem al URSS în anii perestroikăi. Deputat în Parlamentul Republicii Moldova, pe listele Frontului Popular (1990-1993), semnatar al Declarației de Independență.
A publicat romanele: „Zbor frânt” (1966), „Acasă” (1976), „Ignat și Ana” (1979), „Durere” (1979), „Viaţa și moartea nefericitului Filimon sau anevoioasa cale a cunoașterii de sine” (1988, roman scris în 1966), „Sânge pe zăpadă” (1985), „Nepotul” (1993), trilogia „Cumplite vremi” (2017).
Este autorul volumului de versuri „Țipătul lăstunului” (2006).
A tradus „Dafnis și Cloe” de Longos (1970), „Coliba unchiului Tom” de Harriet Beecher Stowe (1972), „Lauda prostiei” de Erasmus (1976).
În 2021, LA Editura Polisalm a apărut Jurnalul lui Vladimir Beșleagă, care cuprinde note din studenție până în zilele noastre.
La mulți ani, Vladimir Beșleagă!
11.04.2026
17:40
4
Nvidia investește în SiFive, startup-ul RISC-V de cipuri AI deschise evaluat la 3,65 miliarde de dolari
11.04.2026
08:05
492
Horoscopul zilei 11.04.2026
11.04.2026
04:30
758
Artemis II, prima misiune NASA spre orbita Lunii după 50 de ani, încheiată cu o amerizare perfectă în Pacific
11.04.2026
00:53
724
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
10.04.2026
23:41
700
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
10.04.2026
21:06
699
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
10.04.2026
20:54
729
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
10.04.2026
19:02
887
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
10.04.2026
18:51
709
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
18:32
644
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
11.04.2026
08:05
484
Horoscopul zilei 11.04.2026
11.04.2026
04:30
752
Artemis II, prima misiune NASA spre orbita Lunii după 50 de ani, încheiată cu o amerizare perfectă în Pacific
11.04.2026
00:53
719
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
10.04.2026
23:41
696
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
10.04.2026
21:06
697
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
10.04.2026
20:54
727
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
10.04.2026
19:02
881
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
10.04.2026
18:51
708
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
18:32
643
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
10.04.2026
16:13
838
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce i-a readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
10.04.2026
16:01
698
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
10.04.2026
15:18
631
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
10.04.2026
13:35
985
Ex-deputată condamnată pentru îmbogățire ilicită: amendă uriașă, confiscări și interdicție 10 ani în funcții publice
10.04.2026
13:03
788
Nereguli grave de gestionare la Grădina Botanică Națională „Alexandru Ciubotaru”: auditul MEC indică pierderi potențiale de 10 milioane de lei și sesizează CNA
10.04.2026
11:56
885
VIDEO // Schema „Insolvabilitatea”: Membri unei familii, bănuiți de spălare de bani și evaziune fiscală de peste 7 000 000 de lei în domeniul agricol. Cum funcționa SCHEMA
10.04.2026
09:22
889
Proiectul „EU4REFORMS – DNA” modernizează infrastructura genetică a Poliției și extinde cooperarea cu statele UE
10.04.2026
09:19
889
Lider informal al organizației criminale „Kitaeț”, trimis în judecată: bunuri de peste 6 milioane de lei, puse sub sechestru
10.04.2026
08:16
813
Horoscopul zilei 10.04.2026
10.04.2026
01:39
1036
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
10.04.2026
01:23
1057
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
10.04.2026
00:55
957
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
09.04.2026
23:31
880
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
09.04.2026
23:04
793
Anthropic limitează lansarea modelului Mythos: protecție pentru internet sau pentru propriul profit?
09.04.2026
20:47
888
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
09.04.2026
18:19
983
Șeful Amazon, Andy Jassy, își înțeapă rivalilor Nvidia, Intel și Starlink în scrisoarea anuală către acționari
Horoscopul zilei 11.04.2026
Artemis II, prima misiune NASA spre orbita Lunii după 50 de ani, încheiată cu o amerizare perfectă în Pacific
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.24
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














