Şcoli închise şi şantiere oprite, după ce poluarea aerului în New Delhi a devenit de 60 de ori mai mare decât normele
977
Autorităţile din capitala Indiei au închis luni şcolile, au oprit activitatea pe şantierele de construcţii şi au interzis intrarea în oraş a camioanelor neesenţiale, după ce poluarea aerului a atins cel mai ridicat nivel din acest sezon, relatează Associated Press şi AFP.
Locuitorii din New Delhi s-au trezit cu un smog dens şi toxic care învăluia oraşul cu aproximativ 33 de milioane de locuitori, în timp ce calitatea aerului devenea din ce în ce mai periculoasă. Conform SAFAR, principala agenţie de mediu a ţării, care măsoară particulele minuscule din aer ce pot pătrunde adânc în plămâni, poluarea de luni a intrat în categoria celor grave.
Poluarea aerului din capitala indiană New Delhi a atins un nivel de peste 60 de ori mai mare decât pragul maxim stabilit de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), potrivit măsurătorilor efectuate de compania IQAir.
Ceaţa mortală a acoperit monumente şi clădiri înalte din capitală, vizibilitatea fiind atât de scăzută, încât companiile aeriene au avertizat cu privire la întârzieri, citează news.ro.
În fiecare iarnă, oraşul trebuie să facă faţă unor vârfuri de poluare cauzate de fumul toxic al fabricilor, de traficul rutier şi, în această perioadă a anului, de arderile agricole sezoniere.
Autorităţile locale au activat duminică seara nivelul 4 al planului lor de alertă „pentru a preveni orice deteriorare suplimentară a calităţii aerului”.
Din cauza agravării poluării aerului, şcolile din New Delhi îşi ţin cursurile la distanţă începând de luni până la noi ordine, conform deciziei autorităţilor, cu excepţia a două niveluri de învăţământ secundar.
„Cursurile faţă în faţă vor fi suspendate pentru toţi elevii, cu excepţia nivelurilor 10 şi 12”, care corespund celor doi ani de liceu, a declarat duminică seara ministrul şef Atishi într-un comunicat.
Nivelurile de particule PM 2,5, care în ziua precedentă atinseseră cifre de 57 de ori mai mari decât recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) la New Delhi, au rămas de 39 de ori peste pragurile dorite în zorii zilei de luni, potrivit înregistrărilor efectuate de compania IQAir.
Particulele PM 2,5 sunt cancerigene şi intră în fluxul sanguin prin plămâni.
Dimineaţa, New Delhi era învăluit într-un smog gros şi gri. Fenomenul, atribuit în special arderii paielor de pe câmpurile din regiunile învecinate înainte de arat, fabricilor şi traficului rutier, se repetă în fiecare an. Capitala şi zona sa metropolitanăse află constant în fruntea listei celor mai poluate oraşe din lume în timpul iernii.
Încă de joi, şcolile primare au fost nevoite să îşi organizeze cursurile de la distanţă. Luni, pe lângă închiderea majorităţii cursurilor, au fost luate şi alte măsuri, inclusiv restricţii privind şantierele de construcţii şi circulaţia camioanelor cu motoare diesel.
Autorităţile speră că învăţământul la domiciliu va contribui la limitarea traficului, cu scopul de a preveni „deteriorarea în continuare” a calităţii aerului. De asemenea, guvernul a îndemnat copiii, persoanele în vârstă şi pe toţi cei care suferă de afecţiuni pulmonare şi/sau cardiace să „rămână în casă cât mai mult posibil”. Mulţi dintre locuitorii capitalei nu îşi pot permite purificatoare de aer şi locuiesc în locuinţe care sunt prost izolate de aerul viciat de afară, care este responsabil pentru mii de decese premature în fiecare an.
Temperaturile scăzute şi vânturile slabe ale iernii, care în India durează de la jumătatea lunii octombrie până cel puţin în ianuarie, intensifică poluarea prin reţinerea particulelor periculoase pe loc.
În octombrie, Curtea Supremă a Indiei a decis că accesul la aer curat este un drept fundamental, ordonând guvernelor statelor să ia măsuri.
10.11.2026
23:32
10.11.2026
23:13
10.11.2026
22:18
10.11.2026
20:59
10.11.2026
19:56
10.11.2026
19:38
10.11.2026
18:54
10.11.2026
18:53
10.11.2026
18:14
10.11.2026
17:31
10.11.2026
16:27
10.11.2026
16:12
10.11.2026
23:32
10.11.2026
23:13
10.11.2026
22:18
10.11.2026
20:59
10.11.2026
19:56
10.11.2026
19:38
10.11.2026
18:54
10.11.2026
18:53
10.11.2026
18:14
10.11.2026
17:31
10.11.2026
16:27
10.11.2026
16:12
10.11.2026
16:10
10.11.2026
15:48
10.11.2026
15:41
10.11.2026
15:34
10.11.2026
14:47
10.11.2026
14:15
10.11.2026
14:05
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
10.11.2026
12:31
10.11.2026
11:59
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare
















