07:47:14 27.04.2024
Stiri

Schimb de REPLICI ACIDE între Leancă și Slusari: „Când pui un agronom să „investigheze” o fraudă bancară, riști ca pe câmpul de infractori să pună sperietori”; „Spre deosebire de unii, eu niciodată n-am fost „legumă” în nicio funcție”

Politică 14.08.2019 13:00 Vizualizări2205 Autor: Ziarul National
Schimb de REPLICI ACIDE între Leancă și Slusari: „Când pui un agronom să „investigheze” o fraudă bancară, riști ca pe câmpul de infractori să pună sperietori”; „Spre deosebire de unii, eu niciodată n-am fost „legumă” în nicio funcție” deschide.md


Fostul premier Iurie Leancă, care ar putea fi cercetat penal pentru frauda bancară în baza constatărilor Comisiei de anchetă pentru investigarea furtului miliardului, consideră că deputatul Alexandru Slusari nu ar fi tocmai potrivit să conducă o asemenea comisie. Leancă spune că Slusari ar fi „expert în legume” și folosește tribuna Parlamentului pentru a face declarații politice răsunătoare „ca un papagal”. În replică, Slusari îl numește pe Leancă „legumă”, pentru că nu a făcut nimic pentru a opri frauda bancară.

„Când pui un agronom să „investigheze” o fraudă bancară, riști ca pe câmpul de infractori să pună „sperietori”. Acest expert în legume, pe nume Slusari, folosește tribuna Parlamentului pentru a face declarații politice răsunătoare (ca un papagal, pentru că astfel de declarații „le cântă” șeful său de partid la TV de ani de zile), în încercarea de a-și ascunde în fața propriului electorat incapacitatea de a-și respecta promisiunile și de a contribui la ridicarea nivelului de trai al cetățenilor moldoveni. Pe lângă faptul că Slusari, ca și șeful său de partid - Năstase, dă dovadă (sau se prostește) a câta oară că nu are cunoștințe elementare în domeniul pe care, cică, îl investighează, acest deputat încalcă flagrant legea”, afirmă Leancă.

În primul rând, potrivit lui Leancă, e vorba de principiul separării puterii în stat. „Un deputat, fie el și președinte al unei comisii de anchetă, nu poate solicita Procuraturii să deschidă dosar penal și, mai ales, să indice pe numele cui să facă acest lucru. E o dovadă clară de încercare de a se implica în actul justiției. Ăștia care spuneau că vor „elibera instituțiile statului”, în realitate, le dau indicații și vor să le captureze în interese proprii. Eu chiar aș vrea să văd dacă există procurori care să dea curs acestei solicitări, pentru că ei ar trebui să cunoască legea și jurisprudența Curții Constituționale”.

În opinia lui Leancă, care face trimitere la Curtea Constituțională, Comisia parlamentară nu stabilește răspunderea penală a vreunei persoane, „or Slusari menționează expres că s-a comis, cică, neglijență în serviciu”:

„Sunt inadmisibile (din partea Comisiei de Anchetă) orice declarații publice prin care se aduc unor persoane concrete acuzații grave, care nu sunt probate în cadrul unor proceduri strict reglementate de lege (or Slusari, fiind președinte al Comisiei, în repetate rânduri a venit cu astfel de acuzații neprobate).

În concluzie, ținând cont de aceste norme legislative invocate, pot spune că am bănuieli rezonabile că acțiunile lui Slusari ar fi catalogate de procurori mai mult ca un autodenunț ce-l face culpabil de abuz de poziția sa și de imixtiune în actul justiției. Avem noi un proverb popular tare bun și la temă: Nu săpa groapa altuia că singur vei cădea în ea. Așa-i și cu Slusari. Altfel spus, Comisia lui Slusari poate doar să creadă că a constatat existența sau inexistența unor fapte, poate să întocmească un raport cu intimele lor concluzii și să-l trimită unde vor ei și să facă ce vor ei cu el, dar în niciun caz nu pot cere inițierea unui dosar penal. Prin această solicitare s-au îngropat total, și-au bătut joc de banii cetățenilor care i-au ales să facă legi bune, nu să se ocupe cu demagogii. Prin această solicitare pe care a semnat-o cu propria mână, Slusari devine el însuși pasibil de tragere la răspundere”, a punctat Leancă.

De partea cealaltă, Alexandru Slusari spune că nu este expert doar în legume: „Pe lângă cele două facultăți de istorie și drept, sunt foarte mândru că mai pricep și în legume. Și în fructe. Și în culturile cerealiere și tehnice, exportul cărora a fost monopolizat în perioada Guvernului Leancă. Dar spre deosebire de unii așa-ziși demnitari de stat eu niciodată n-am fost „legumă” în nici o funcție, care am deținut-o”.

Acesta afirmă că analiza Comisiei a demonstrat foarte clar „că un simplu prim-ministru a cedat gratis 23% din acțiunile unei bănci de importanță sistemică și a permis unui grup de acționari suspecți să ia sub control această bancă”.

„De ce a făcut acest lucru? Că așa i-a sfătuit prietenul lui de atunci Vlad Filat și așa a înțeles el raportul Comisiei Reidman, care nici nu a fost aprobat de către Parlament și care juridic nu conținea asemenea recomandare. Totodată, posesor de mai multe limbi Iurie Leancă nu a găsit timp să vorbească în română sau engleză cu colegul lui, ministru Finanțelor, cu reprezentanții FMI și Băncii Mondiale, cu conducerea CNA și SIS, care toți împreună nu erau de acord cu ideea emisiunii suplimentare.

Istoria s-a repetat în 2014. La întrebarea în cadrul audierilor de ce imediat după acordarea garanțiilor de stat în cele trei bănci nu a fost introdusă administrarea specială de la BNM, Iurie Leancă a răspuns că... nimeni nu i-a spus că așa e mai bine. Dar el iarăși i-a crezut pe Drăguțanu și Candu.

Iată că credulitatea dlui Leancă a adus la sustrageri de miliarde de lei în următoarele două săptămâni din sistemul bancar, efectuate de prietenul lui Ilan Șor. Mai apoi, aceste garanții de stat, în suma dublă, au fost puse pe seama cetățenilor R. Moldova. Am notat doar aceste două exemple, fără că să aduc în discuție problema concesionării Aeroportului sau achitarea studiilor feciorului de Gicu. Am suficiente fapte pentru ca să nu-i încredințezi dlui Leancă nici măcar creșterea legumelor. Chiar dacă va face acest lucru într-un penitenciar sub controlul cuiva. Va veni Șor cu un „sfat” și roada este pierdută sau ciordită”, a adăugat deputatul PPDA.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
26.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ion Chicu în fața is...

22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md