Hoți înarmați au intrat în casă peste Roberto Baggio și familia sa. Legendarul fotbalist a ripostat
2383
Fostul mare fotbalist italian Roberto Baggio şi familia sa au fost sechestraţi, pentru 40 de minute, în timp ce se disputa meciul Spania - Italia 1-0, de la EURO 2024, după ce un grup de hoţi violenţi a pătruns în vila lor şi i-a încuiat într-o cameră, informează presa italiană.
Baggio, în vârstă de 57 de ani, i-a înfruntat pe atacatori şi, după o luptă scurtă cu unul dintre ei, răufăcătorul l-a lovit la faţă cu vârful unei arme, provocându-i o rană adâncă.
Fostul internaţional şi membrii familiei sale au fost închişi apoi într-o cameră a a locuinţei lor din Altavilla Vicentina (Vicenza), scrie publicația Corriere della Sera, citată de Agerpres.
Jaful a început în jurul orei 22:00, ora locală (20:00 GMT), când Baggio şi familia sa urmăreau meciul Italia - Spania la televizor, moment în care cel puţin 5 persoane, toate înarmate, a pătruns în casă.
Hoţii au devastat toate camerele şi au sustras ceasuri, bijuterii şi bani, fără să poată fi stabilită deocamdată valoarea totală a jafului.
Când fotbalistul şi-a dat seama că hoţii au plecat, a spart uşa camerei, în care a petrecut aproximativ 40 de minute alături de familia sa, şi i-a sunat pe carabinieri, care au ajuns imediat la vilă şi au luat înregistrările camerelor de supraveghere pentru a le analiza.
Baggio şi membrii familiei sale au fost transportaţi la spital, unde fostului jucător i-au fost aplicate mai multe puncte de sutură la rana de la frunte. Restul familiei sale nu a suferit leziuni, fiind marcată însă de violenţa tâlharilor, conform aceleiaşi surse.
Alintat "Il Divino Codino" de suporterii italieni, Roberto Baggio a cucerit Balonul de Aur în 1993, an în care a câştigat Cupa UEFA cu Juventus Torino.
El a marcat 27 de goluri în 56 de meciuri disputate în tricoul selecţionatei Italiei, cu care a disputat finala Cupei Mondiale din 1994, pierdută la loviturile de departajare în faţa Braziliei.
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
09.11.2026
17:44
09.11.2026
17:37
09.11.2026
17:35
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
09.11.2026
17:44
09.11.2026
17:37
09.11.2026
17:35
09.11.2026
17:28
09.11.2026
17:12
09.11.2026
16:47
09.11.2026
16:38
09.11.2026
16:20
09.11.2026
16:06
09.11.2026
15:50
09.11.2026
15:36
09.11.2026
15:07
09.11.2026
14:55
09.11.2026
14:51
09.11.2026
14:44
09.11.2026
14:31
09.11.2026
14:19
09.11.2026
14:17
09.11.2026
14:13
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
















