AUDIT // Rusii de la „Gazprom” și-au adjudecat investițiile făcute de Guvernul R. Moldova în infrastructura de gaze: „O sumă colosală de 325 de milioane de dolari, care trebuie revendicată de stat”
7395
Auditul realizat de Curtea de Conturi la „Moldovagaz” a abordat parțial și chestiunea pretinselor datorii ale malului drept către „Gazprom”. Auditorii au constatat că datoria invocată de „Gazprom” către malul drept – 720 de milioane de dolari – nu ar fi una veridică.
Potrivit vicepreședintelui Comisiei economie, buget și finanțe a Parlamentului, Radu Marian, nu au fost semnate acte de verificare a datoriilor din perioada 1994 - 1997 și 2005 - 2016, așa cum prevede legea contabilității.
„Anume în aceste perioade au și fost acumulate cele mai multe pretinse datorii. Toate auditurile private contractate de „Moldovagaz” s-au soldat cu refuz de opinie”, a precizat Marian.
Sursa citată a relatat despre un faptul că rușii și-au adjudecat investițiile făcute de Guvernul R. Moldova: „În 2008 au fost reevaluate activele și investițiile făcute de Guvern în infrastructura de gaze la o valoare de 3,36 de miliarde de lei sau 325 de milioane de dolari la acea vreme. În mod normal, această sumă ar trebui să fie considerată datorie către statul R. Moldova. În schimb, această investiție a fost trecută în capitalul propriu al întreprinderii moldo-ruse „Moldovagaz”. O sumă colosală de 325 de milioane de dolari, care, în opinia mea, trebuie revendicată de stat”.
De asemenea, auditul făcut de Curtea de Conturi se referă și la pretinsele penalități aplicate de „Gazprom”.
„Să nu uităm că au fost aplicate penalități substanțiale de către „Gazprom”, în valoare de 155 de milioane de dolari (către Factoring Finance), asupra unor datorii care nici măcar nu e clar dacă există. Aceste penalități nu au fost reflectate în evidența contabilă a „Moldovagaz”. În baza acestui audit public, Parlamentul va aproba o hotărâre unde va anunța acțiunile pe care le va solicita de la instituții”, a punctat Radu Marian.
12.09.2025
10:45
4128
Dodon și ortacii săi din blocul „patriotic” vor să ne pună în cârcă DATORIA Transnistriei pentru gaze – 11,8 MILIARDE de dolari? „Moldoveni, Dodon vă face buni de plată la ruși – 4 898 USD de căciulă!”
09.09.2025
16:35
1563
VIDEO // Ambasadorul trimis de Putin la Chișinău, MINCIUNI cât Moscova. „Nu am șantajat niciodată pe nimeni, iar acum Moldova cumpără aceleași gaze rusești la un preț de patru ori mai mare”. Cum ne-a lăsat Kremlinul fără gaze din 2022
08.08.2025
07:04
2194
„Gazpromul” lui Putin, reacție ISTERICĂ după ce Guvernul, prin intermediul „Energocom”, va fi responsabil de distribuția gazelor. Au vrut să ne deposedeze de 709 MILIOANE de dolari, iar acum reclamă că ar fi fost furați de investiția făcută
23.05.2025
17:20
4029
„Suveranistul” Dodon, reacție ISTERICĂ după ce o companie de stat a fost desemnată, în detrimentul „Moldovagaz”/ „Gazprom”, responsabilă de furnizarea și facturarea gazelor. „Este o naționalizare ascunsă efectuată de R. Moldova”
23.05.2025
16:56
1871
Recean EXPLICĂ de ce „Moldovagaz” nu va mai livra și factura gazele: „Întreprinderea responsabilă de furnizarea gazului pentru R. Moldova să fie o companie a statului și nu o companie controlată de Rusia”
21.01.2025
12:33
2861
Rusia continuă să țină Transnistria în frig și întuneric. „Gazprom” NU a făcut încă rezervări de capacitate pe luna februarie pe gazoductul transbalcanic, pentru a transporta gaze în regiunea transnistreană
20.01.2025
15:14
2802
Disperare la Tiraspol, după ce „gazul umanitar” promis de Kremlin nu a mai ajuns în Transnistria. Krasnoselski: „Suntem pregătiți să cumpărăm gaze prin intermediul Moldovagaz. Să fie identificat un mecanism de încheiere a unui acord”
30.12.2024
10:27
3529
VIDEO // Maia Sandu, ședință de urgență cu Recean, Grosu și Serebrian: „Kremlinul folosește din nou șantajul energetic. Am pregătit un plan pentru acordarea ajutorului umanitar cetățenilor noștri din stânga Nistrului”
13.12.2024
11:14
5529
VIDEO // Aflat în Rusia, Dodon RECUNOAȘTE pretinsa datorie de 709 milioane de dolari față de „Gazprom”: „Datoria a fost formată pe perioada guvernărilor proeuropene. R. Moldova NU plătea atunci pentru gaze... Mai e și acel audit neclar...”
27.11.2024
09:30
1731
ANRE amână luarea unei decizii privind majorarea tarifelor la gazele naturale cu aproape 40%. Radu Marian: „Anunțul „Moldovagaz”, pe bună dreptate, stârnește nemulțumire și nedumerire în rândul multor cetățeni”
20.03.2026
07:51
233
Horoscopul zilei 20.03.2026
19.03.2026
22:01
504
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
19.03.2026
21:04
525
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
19.03.2026
20:41
537
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
19.03.2026
19:36
555
Google introduce setarea „advanced flow” pentru sideloading de aplicații Android cu protecție suplimentară împotriva scam-urilor
580
Insulele Orkney, izolate de internet după avarierea cablului submarin; se așteaptă navă specializată pentru reparații
548
Facebook vânează influencerii de pe TikTok și YouTube cu oferte de până la 3.000 de dolari pe lună
19.03.2026
17:39
622
FBI închide site-urile grupării de hackeri pro-iraniene Handala după atacul devastator asupra companiei Stryker
19.03.2026
17:38
536
UNICEF extinde la nivel național programul „100 de povești citite”: 30.000 de cărți noi ajung în 1.200 de grădinițe pentru a încuraja lectura timpurie
19.03.2026
17:31
585
SUA cer companiilor să își blindeze sistemele Microsoft Intune după atacul în care hackeri au șters zeci de mii de dispozitive Stryker
19.03.2026
16:55
636
Anori, noul spin‑off X de la Alphabet, vrea să revoluționeze birocrația autorizațiilor de construcție și atrage 26 de milioane de dolari de la giganți imobiliari
19.03.2026
16:28
558
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, în vizită la Fălești: proiecte de eficiență energetică și susținerea meșteșugurilor tradiționale
19.03.2026
15:58
606
Autoritățile americane de siguranță auto extind ancheta asupra software-ului Tesla Full Self-Driving în condiții de vizibilitate redusă
628
Chișinăul cere acces liber pentru jurnaliști în Zona de Securitate și anunță zboruri de aerofotografiere pentru actualizarea hărților naționale
19.03.2026
14:55
632
Uber se asociază cu Rivian pentru mii de robotaxiuri R2 autonome, într-un acord de până la 1,25 miliarde de dolari
19.03.2026
14:51
642
Șeful organizației teritoriale Hîncești a Partidului „Şor”, trimis în judecată pentru complicitate la finanțarea ilegală a formațiunii din fonduri ale unui grup criminal organizat
19.03.2026
14:46
703
Conferință la Comrat despre memoria istorică și războiul pentru apărarea independenței Republicii Moldova
567
4Chan ironizează amenda de 520.000 £ aplicată de Ofcom pentru încălcarea legii britanice a siguranței online
19.03.2026
14:21
608
Vicepremierul Osmochescu, în vizită strategică la Washington: noi proiecte economice, energetice și digitale cu Statele Unite pentru Republica Moldova
19.03.2026
14:10
675
Maia Sandu discută la Chișinău cu ministra italiană Marina Calderone despre cooperarea socială și sprijinul Italiei pentru parcursul european al Moldovei
19.03.2026
12:40
660
Maia Sandu, la Chișinău, despre Carta Socială Europeană: drepturile sociale, scut împotriva tentativelor de subminare a democrației în Moldova și în Europa
19.03.2026
12:24
607
Poliția își întărește pregătirea anticorupție și pe linia investigațiilor financiare
628
Politician local din York, vizat de deepfake-uri AI și sfătuit de poliție să își întărească securitatea acasă
19.03.2026
11:34
678
Dan Perciun avertizează la conferința privind drepturile sociale: situația demografică, principala amenințare la securitatea Republicii Moldova
19.03.2026
11:22
613
Ziua Faptelor Bune 2026: Ministerul Educației și Cercetării cheamă elevii și tinerii la voluntariat în întreaga țară
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40




Inapoi














