Românii NU sunt latini?! Testele scot la iveală o informaţie şocantă

O aşezare neolitică din Călăraşi, veche de 6 000 de ani, ale cărei rămăşiţe sunt expuse la Muzeul Naţional de Istorie, conţine câteva date ieşite din comun, bulversante, despre originea noastră.

Expoziţia se numeşte „Radiografia unei lumi dispărute” şi se referă la situl arheologic din localitatea Sultana-Malu Roşu, judeţul Călăraşi. Această localitate se pare că ar fi fost locuită permanent cel puţin din anul 4000 î.Hr. până astăzi.

În aşezarea neolotică, aparţinând culturii Gumelniţa, au fost descoperite cel puţin 11 locuinţe de suprafaţă, de dimensiuni relativ mici, rar depăşind 4 metri lungime şi 3 metri lăţime. Unele aveau podele din lut amenajate peste un pat din bârne, iar vetrele, nelipsite din case, erau amplasate de obicei în colţul de nord-vest. Pereţii erau făcuţi din stâlpi de lemn cu împletitură de crengi lipite cu lut, iar acoperişul era, cel mai probabil, din stuf. Aşezarea a avut şi un şanţ de apărare, adânc de circa 6 m, care era dublat spre interior de un val de pământ cu o înălţime de aproximativ un metru şi o lăţime de 3-4 metri.

Dintre piesele ceramice descoperite în urma săpăturilor din sit, se detaşează cea numită „Îndrăgostiţii” sau „Vasul cu îndrăgostiţi” de la Sultana, o capodoperă a artei preistorice. Pe fundul unei străchini decorate cu romburi albe şi roşii este modelat un cuplu şezând pe un fel de băncuţă; bărbatul ţine pe după umeri femeia, iar aceasta are braţele aşezate pe pântec.

O altă piesă din cele expuse atrage atenţia prin decoraţiunea sa ciudată. Este vorba despre un vas deosebit de frumos, numit „Vasul cu lalele” (foto), vechi de 6 000 de ani. Ce e straniu la acest obiect? La vremea respectivă, nu existau lalele în Europa! Aceste flori au fost aduse în Anatolia de turci, din Extremul Orient, în Epoca Medievală! De la turci, floarea a fost furată de Occident abia în secolul al XVI-lea. Mai precis, în anul 1593, când Charles de l’Ecluse (Carolus Clusius), unul dintre cei mai reputaţi horticultori din Europa, „a procurat” bulbii de lalele din Turcia, prin intermediul lui Ogir Ghiselin de Busbecq, ambasador al Sfântului Imperiu Roman de Naţiune Germană la curtea sultanului Soliman Magnificul. Abia de la această dată încoace se poate vorbi despre răspândirea lalelelor în Europa...

S-a ridicat întrebarea: de unde ştiau strămoşii noştri de lalele, cu peste 5 500 de ani înainte ca ele să apară pe bătrânul continent? Cum de le-au desenat, dacă nu le-au văzut niciodată? Rămâne un mister în continuare, o întrebarea care nu a primit încă un răspuns ştiinţific. O altă ciudăţenie descoperită în situl respectiv vine din zona geneticii. Aşa cum arată specialiştii care au întocmit expoziţia, studiile genetice asupra oaselor din cimitirul neolitic al localităţi au scos la iveală faptul că preistoricii aveau aceleaşi gene ca actualii localnici. Adică românii, spre deosebire de alţi europeni, nu s-au mişcat de pe teritoriul lor de cel puţin 6 000 de ani - iar călărăşeanul este călărăşean încă din Epoca pietrei!
Textul din expoziţie spune aşa: „Analizele efectuate pe ADN-ul mitocondrial au relevat faptul că populaţiile Boian şi Gumelniţa sunt foarte apropiate genetic de populaţia contemporană din România, prin comparaţie cu alte populaţii din Europa sau Asia” (Boian este o cultură care a precedat Gumelniţa - n.r.).

Cu alte cuvinte, mişcările de populaţii despre care s-a spus că ar fi devastat teritoriul actualei Românii şi ar fi modificat structura etnică, inclusiv prin romanizarea Daciei, nu au susţinere biologică.

Paleogenetica ne-ar putea rescrie istoria

Ideea testării paleogenetice a poporului român nu este chiar nouă. A mai existat un studiu pe acestă temă, iar rezultatele au fost identice cu cele prezentate acum la Muzeul Naţional de Istorie. În toamna anului 2001, la Facultatea de Biologie din Bucureşti s-a pus problema realizării unui studiu de paleogenetică menit să determine originea poporului român. Un astfel de demers presupunea compararea informaţiei genetice obţinute din rămăşiţele osoase aparţinând populaţiilor vechi de pe teritoriul României cu informaţiile conţinute în ADN-ul populaţiei actuale. În proiect s-au implicat imediat antropologii, care au oferit cea mai mare parte a materialului osos studiat. În total, cercetătorii a avut la dispoziţie material osos din peste 20 de situri din România (bazinul carpato-danubiano-pontic), de la un număr de 50 de indivizi aparţinând populaţiilor vechi. Apoi, studiul a fost sprijinit de oameni de ştiinţă din alte ţări, care au furnizat informaţii genetice despre populaţiile actuale de pe teritoriul Europei. În ceea ce priveşte probele de sânge de la populaţia actuală a României, acestea au fost obţinute de la Institutul Marius Nasta şi Clinica de Ftiziologie Bucureşti.

Ne înrudim cu grecii şi bulgarii?

Citiţi continuarea articolului AICI