România va găzdui în anul 2018 Summitul „Inițiativei celor Trei Mări”. Liderii țărilor prezente la Varșovia au acceptat propunerea lui Klaus Iohannis
1955
Mediafax România urmează să găzduiască anul viitor Summitul „Inițiativei celor Trei Mări” (Baltică — Adriatică — Neagră), reuniune la nivel înalt ce se desfășoară astăzi la Varșovia.
Președintele Klaus Iohannis a propus la Summitul “Inițiativei celor Trei Mări” de la Varșovia ca ca următoarea reuniune să aibă loc în 2018 la București, au precizat surse oficiale, citate de Agerpres.
Toți liderii prezenți la Summitul de la Varșovia au fost de acord cu propunerea lui Klaus Iohannis, au arătat sursele oficiale.
„Președintele României a subliniat că valoarea adăugată a acestei inițiative poate consta în capacitatea sa de a contura proiecte concrete de interconectare, în special în domeniile transporturi și energie“, au afirmat sursele citate.
La reuniunea din acest participă șefi de stat și reprezentanți ai acestora din 12 țări din Europa Centrală și de Est: Austria, Bulgaria, Croația, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia, Slovenia și Ungaria, iar invitatul special al summitului este președintele SUA, Donald Trump.
„Inițiativa celor Trei Mări” urmărește să ofere susținere politică pentru o mai bună cooperare și interconectare a economiilor statelor din spațiul geografic cuprins între cele trei mări – Adriatică, Baltică și Neagră – în domenii precum energie, transporturi, telecomunicații sau protecția mediului.
„Inițiativa celor Trei Mări” constituie o platformă importantă de dialog la nivel înalt în contextul în care ea reunește țări membre UE și NATO, iar Mările Baltică și Neagră joacă un rol esențial în noua postură de descurajare a NATO față de agresiunile dinspre est, în vreme ce Marea Adriatică capătă un potențial aparte, având în vedere apartenența Croației la UE și NATO.
Inițiativa a fost lansată de către Croația, alături de Polonia, în anul 2015, iar o primă reuniune la nivel înalt a avut loc la Adunarea Generală ONU din 2015, întrunirea fiind găzduită de președintele Croației, Kolinda Grabar- Kitarović, în colaborare cu think tank-ul american Atlantic Council.
12.03.2024
17:18
29.07.2022
13:57
09.12.2021
19:01
19.10.2021
08:59
08.02.2021
12:40
16.11.2020
14:32
16.11.2020
10:10
30.04.2020
10:45
23.01.2020
16:00
28.11.2019
11:50
26.09.2019
12:34
26.06.2019
13:18
07.08.2026
13:18
07.08.2026
13:06
07.08.2026
12:40
07.08.2026
12:30
07.08.2026
12:13
07.08.2026
11:58
07.08.2026
11:49
07.08.2026
11:47
07.08.2026
11:33
07.08.2026
10:37
07.08.2026
09:59
07.08.2026
09:12
07.08.2026
08:53
07.08.2026
08:51
07.08.2026
08:46
07.08.2026
04:43
07.08.2026
02:54
07.08.2026
01:19
07.08.2026
01:10
07.08.2026
00:49
07.08.2026
00:38
07.08.2026
00:34
06.08.2026
23:34
06.08.2026
22:42
06.08.2026
22:40
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
















