REVOLTĂ // Guvernarea din R. Moldova a „uitat” să coboare drapelele în bernă pe 6 iulie, când s-au împlinit 71 de ani de la cel de-al doilea val al DEPORTĂRILOR staliniste: „Pentru noi, acei care am fost chinuiți pe nedrept, este dureros”

Conducerea socialistă a R. Moldova a ignorat ziua în care s-au împlinit 71 de ani de la cel mai mare val al deportărilor staliniste produs în noaptea de 5 spre 6 iulie 1949.

Să depună flori la monumentul de la Gară a mers doar premierul Ion Chicu, neînsoțit de spicherul Zinaida Greceanîi, care provine dintr-o familie de deportați, alături de fostul șef al ei de partid, prorusul Igor Dodon.

Miile de deportați care mai locuiesc în R. Moldova condamnă faptul că, deși, oficial, ziua de 6 iule este una de doliu în R. Moldova, guvernarea nu a dispus coborârea drapelelor în bernă.

Redăm mai jos o Scrisoare deschisă adreată conducerii R. Moldova, semnată de Valentina Sturza, președintele Asociației Foștilor Deportați și Deținuți Politici din Moldova:

Domnului Igor DODON, președinte al Republicii Moldova,

Doamnei Zinaida Greceanîi, președinte al Parlamentului Republicii Moldova,

Domnului Ion Chicu, prim-ministru al Republicii Moldova,

Pe data de 6 iulie curent s-au împlinit 71 de ani de la al doilea val de deportări. Zi de DOLIU în întreaga republică, însă, cu părere de rău, în această zi comemorativă în capitală drapelele nu au fost coborâte în bernă. Pentru noi, acei care am fost chinuiți pe nedrept, este dureros faptul că cei din conducerea de vârf a republicii au uitat de această zi neagră.

În decurs de 25 de ani, la 13 iunie și 6 iulie, peste 1 000 de persoane ne adunam în Scuarul Gării la Piatra comemorativă, apoi și la Monumentul Deportaților și Deținuților Politici, unde comemoram victimele represiunilor comunist-staliniste. Excepție a fost anul acesta, din cauza pandemiei de COVID-19, când n-am avut posibilitatea să ne adunăm și să ne deplângem părinții, buneii, frații, surorile și copiii. Dumnezeu să-i odihnească în pace.

Din an în an rămânem tot mai puțini. În total, din R.S.S. Moldovenească au fost deportate peste 100 de mii de persoane, la data de 1.07.2020 fiind la evidență doar 7 287 sau 7%. Într-un an de zile au plecat dintre noi 323 de persoane.

Avem probleme care nu se soluţionează ani în șir. Legile, adoptate în anii precedenți, discreditează onoarea persoanelor care au suferit pe nedrept și suferă până în prezent.

Pe parcursul anilor precedenţi m-am adresat către guvernele anterioare cu problema copiilor, care s-au născut în locurile deportărilor, dar fără succes.

Mă refer la Legea nr. 296 din 23.11.1994 potrivit căreia „copiii născuți de la părinții căsătoriți în deportare nu se consideră victime”.

Oare acei copii, care acum au nepoți, nu lucrau alături de părinții lor la tăiat pădure, în minele de cărbune, la construcția căii ferate, nu erau și ei înjosiți și oare n-au suferit și ei foame, nu înghețau de frig în pădurile siberiene?

Închipuiți-vă! Dragostea nu are margini. S-au îndrăgostit doi tineri și au format un cuplu, de la care s-au născut copii. Acum acești „copii” bat pragurile prin instanțe (Procuratură, Ministerul Afacerilor Interne, instanțele judecătorești) după certificate de reabilitare, pe care, conform Legii nominalizate, nu-l pot obține. Fără acest certificat ei nu pot primi legitimația de victimă reabilitată a represiunilor politice și nu beneficiază de dreptul la protecția socială stabilită de legislație.

De ce este o așa atitudine față de noi, acei care am fost în tinerețe discriminați? Gerurile siberiene, arșițele din pustiurile Kazahstanului, muncă grea, foamete și alte neajunsuri rău ne-au afectat sănătatea.

Cu părere de rău, în timpul când domnul Dumitru Diacov, născut în Siberia din părinți deportați, deţinea postul de președinte al Parlamentului Republicii Moldova, am fost lipsiți de acele 50% scutire la serviciile comunale, neluându-se în considerație pensiile mici pe care le primeam.

E dureros să suportăm atitudinea disprețuitoare față de noi.

În Federația Rusă și în republicile fostei Uniuni Sovietice se comportă cu respect vizavi de persoanele deportate, care se bucură atât de indemnizați lunare și anuale, cât şi de adaos la pensie în proporție de 500 de ruble și mai mult, 50% la serviciile comunale, transport gratuit cu trenul, în autobuze și troleibuze, o dată în an fiecare deportat are dreptul gratis să călătorească pe tot teritoriul ţării.

Eu nu o dată m-am adresat către guvernele precedente să micșoreze măcar cu 50% costul biletelor persoanelor deportate care călătoresc cu trenul sau autobuzul pe teritoriul Republicii Moldova, dar fără succes.

Stimați conducători ai Republicii Moldova, mă adresez cu o mare rugăminte către Domniile Voastre de a lua în considerație toate problemele abordate în această adresare și, după posibilități, de a le soluţiona.

Cu stimă și respect, Valentina Sturza, președintele Asociației Foștilor Deportați și Deținuți Politici din Moldova