Stiri
canal3.md
După ce fostul vicepremier, liberalul Mihai Moldovanu, nu s-a regăsit în noua echipă guvernamentală, edilul capitalei Dorin Chirtoacă a anunțat că acesta va reveni în funcția anterioară – șef al Direcției sănătate publică a municipiului Chișinău.
Potrivit lui Chirtoacă, cea care conduce astăzi direcția, Luminița Suveică, este doar interimar și a avut cu ea de la bun început înțelegerea ca să cedeze funcția atunci când cei delegați la Guvern vor reveni.
Potrivit unor surse, Suveică a fost somată să-și depună demisia din proprie inițiativă. Aceasta chiar ar fi fost chemată zilele trecute în biroul lui Dorin Chirtoacă unde i s-a făcut rău și a fost dusă cu salvarea la spital.
Solicitată de Ziarul NAȚIONAL, Luminița Suveică, care într-adevăr este internată acum în spital, ne-a spus că „mie mi s-a făcut rău înainte de asta”, lăsând să se înțeleagă că o întâlnire la Primărie a avut, totuși, loc pe acest subiect. „Nu știu încă dacă voi renunța la funcție”, ne-a mai spus Suveică.
Revenirea lui Moldovanu în funcție face VICTIME. Suveică este internată în spital!
Social
07.06.2013
13:50
2170


Potrivit lui Chirtoacă, cea care conduce astăzi direcția, Luminița Suveică, este doar interimar și a avut cu ea de la bun început înțelegerea ca să cedeze funcția atunci când cei delegați la Guvern vor reveni.
Potrivit unor surse, Suveică a fost somată să-și depună demisia din proprie inițiativă. Aceasta chiar ar fi fost chemată zilele trecute în biroul lui Dorin Chirtoacă unde i s-a făcut rău și a fost dusă cu salvarea la spital.
Solicitată de Ziarul NAȚIONAL, Luminița Suveică, care într-adevăr este internată acum în spital, ne-a spus că „mie mi s-a făcut rău înainte de asta”, lăsând să se înțeleagă că o întâlnire la Primărie a avut, totuși, loc pe acest subiect. „Nu știu încă dacă voi renunța la funcție”, ne-a mai spus Suveică.
Stiri relevante
11.07.2025
20:31
566
Zi însorită și mai caldă în întreaga Republică Moldova, 12 iulie 2025
11.07.2025
16:52
553
Tinerii sportivi moldoveni se pregătesc să cucerească podiumul la Universiada de Vară 2025 în Germania
11.07.2025
16:12
591
Zeci de profesori din Republica Moldova, la cursuri de perfecționare în limba română la Iași în 2025
11.07.2025
10:25
618
Întreprinderile de stat descoperă avantajele învățământului dual la un atelier organizat de MEC și CCI
10.07.2025
20:36
637
Schimbări notabile de temperatură și vreme în 11.07.2025
10.07.2025
19:50
668
Dan Perciun îndeamnă absolvenții Facultății de Științe Economice să contribuie la dezvoltarea economică a Moldovei cu responsabilitate și integritate
10.07.2025
18:57
512
Dan Perciun încurajează absolvenții USM să contribuie la dezvoltarea economică a Moldovei
10.07.2025
18:38
645
Centrele de Bacalaureat pentru sesiunea suplimentară 2025, stabilite: Când se desfășoară examenele și câți candidați participă?
10.07.2025
16:34
512
UE și PNUD sprijină educația din Moldova cu zece microbuze moderne pentru școli
10.07.2025
15:06
529
Învățământul profesional tehnic din Moldova se deschide pentru refugiații ucraineni: perspective și oportunități de integrare
10.07.2025
12:20
489
Tinerii absolvenți ai UTM, pregătiți să transforme viitorul tehnologic al Republicii Moldova!
10.07.2025
11:25
509
Noua generație de ingineri UTM, pregătită să construiască viitorul în Moldova























Top stiri
12.07.2025
13:10
331
Atac masiv al Rusiei asupra Ucrainei: 623 de drone și rachete lansate într-o singură noapte, cu victime la Cernăuți și Lviv
12.07.2025
12:57
318
Maia Sandu laudă diaspora din Florența pentru contribuția lor la imaginea pozitivă a Moldovei în Italia
12.07.2025
12:32
399
Igor Grosu solicită sprijinul PNL pentru viitorul Republicii Moldova în contextul alegerilor din septembrie
12.07.2025
12:18
318
Nicușor Dan mulțumește PNL pentru sprijinul constant oferit Republicii Moldova și subliniază necesitatea de a continua ajutorul
12.07.2025
11:57
418
Putin și lupta pentru supraviețuirea demografică a Rusiei: natalitate scăzută și emigrație masivă în contextul conflictului din Ucraina
12.07.2025
11:36
338
Studiu revoluționar în revista Nature: Noile descoperiri genetice dezvăluie cauzele tulburării obsesiv-compulsive și deschid calea pentru tratamente personalizate
12.07.2025
11:13
339
Mihai Popșoi reafirmă sprijinul Republicii Moldova pentru Ucraina în fața provocărilor regionale la Forumul de la Dubrovnik
12.07.2025
10:24
380
Inovație în tratamentul alergiilor: un anticorp nazal promite protecție eficientă împotriva alergenilor
12.07.2025
08:31
406
Horoscopul zilei 12.07.2025
12.07.2025
06:32
474
Ajutoarele militare pentru Ucraina, reluate după o scurtă suspendare: anunțul președintelui Zelenski
11.07.2025
23:20
540
Aproape 800 de morți în Fâșia Gaza în apropierea centrelor de ajutor umanitar, avertizează ONU
11.07.2025
23:02
574
Danemarca sprijină întărirea apărării Republicii Moldova în contextul neutralității sale
11.07.2025
22:26
537
Croația, aliat de nădejde: Suport european pentru Moldova asigurat de ministrul croat de Externe
11.07.2025
21:41
662
Investiții majore aprobate pentru modernizarea Portului Internațional Liber Giurgiulești cu sprijinul unei companii din România
11.07.2025
21:13
757
Kremlinul consideră inacceptabilă desfășurarea forțelor europene în Ucraina, în ciuda planurilor prezentate de Macron și Starmer privind Forța Comună Franco-Britanică pentru NATO.
11.07.2025
20:31
561
Zi însorită și mai caldă în întreaga Republică Moldova, 12 iulie 2025
11.07.2025
19:12
698
Franța devine principalul adversar al Moscovei în Europa, avertizează șeful Statului Major francez
11.07.2025
18:07
665
Vizită importantă a ministrului danez al Apărării la Chișinău: Sprijin vital pentru libertatea și viitorul Republicii Moldova
11.07.2025
17:54
535
Guvernul relansează platforma de cooperare pentru economia verde și circulare în format extins: proritar pe agenda 2025
11.07.2025
17:31
879
Investiție de 16 milioane de dolari: Coreenii vor să transforme Moldova în centru regional pentru cartofii de sămânță
11.07.2025
17:20
731
Se apropie verdictul în cazul Marinei Tauber și al Partidului „Șor”: procurorii cer pedepse grele și confiscări uriașe
11.07.2025
16:52
547
Tinerii sportivi moldoveni se pregătesc să cucerească podiumul la Universiada de Vară 2025 în Germania
11.07.2025
16:49
539
Danemarca sprijină securitatea Republicii Moldova cu 7 milioane de euro pentru următorii patru ani
11.07.2025
16:12
587
Zeci de profesori din Republica Moldova, la cursuri de perfecționare în limba română la Iași în 2025
11.07.2025
16:07
595
Dorin Recean discută la Chișinău cu ministrul danez al Apărării despre drumul european al Moldovei spre pace și bunăstare


















































Actualitate
Parteneri
Politică




Punct de vedere NAȚIONAL
Sondaj
Prietenii noștri