Republica Moldova susține reforma OMC și un sistem comercial multilateral modern la Conferința Ministerială MC14 din Camerun
236
În contextul desfășurării, în perioada 26–29 martie, a celei de-a 14-a Conferințe Ministeriale a Organizației Mondiale a Comerțului (MC14), găzduită la Yaoundé, Camerun, Republica Moldova își reafirmă angajamentul ferm pentru consolidarea unui sistem comercial multilateral bazat pe reguli, eficient și incluziv.
Pentru Republica Moldova, ca economie deschisă, un sistem comercial multilateral stabil rămâne esențial pentru dezvoltarea economică durabilă. De aceea, țara noastră susține obținerea unor rezultate concrete, clare și orientate spre viitor în cadrul MC14, în mai multe domenii considerate prioritare la nivel național.
Moldova sprijină integrarea Acordului privind Facilitarea Investițiilor pentru Dezvoltare (IFD) în cadrul juridic al OMC, apreciind că acest pas va contribui la creșterea transparenței, la simplificarea procedurilor și la crearea unui mediu investițional mai predictibil. Acest lucru este deosebit de important pentru economiile mici și în curs de dezvoltare, care au nevoie de reguli clare pentru a atrage investiții de calitate.
Totodată, Republica Moldova susține continuarea moratoriului privind aplicarea taxelor vamale asupra transmisiilor electronice, cu perspectiva transformării acestuia într-o măsură permanentă. Economia digitală reprezintă un motor esențial pentru crestere economică, inovare și incluziune socială. Menținerea unui mediu deschis pentru comerțul digital este crucială, iar în acest sens Republica Moldova sprijină activ eforturile de adoptare a acordului privind comerțul electronic, pentru dezvoltarea unui cadru normativ modern, incluziv și transparent.
Un element important pe agenda conferinței îl constituie discuțiile privind restabilirea unui sistem funcțional de soluționare a disputelor în cadrul OMC. Republica Moldova reafirmă necesitatea unui mecanism eficient, obligatoriu și accesibil tuturor membrilor, considerat esențial pentru credibilitatea și legitimitatea organizației. În acest context, Republica Moldova a decis să adere la Aranjamentul provizoriu de arbitraj de apel multipartit (MPIA), decizie care reflectă angajamentul țării noastre pentru respectarea regulilor comerțului internațional și pentru asigurarea unui cadru previzibil de soluționare a litigiilor.
Reforma OMC reprezintă o prioritate majoră pentru majoritatea statelor membre, inclusiv pentru Republica Moldova. Ea este considerată esențială pentru adaptarea organizației la noile realități economice globale, dar și pentru consolidarea funcțiilor sale de bază. Din acest motiv, Republica Moldova susține adoptarea Declarației Ministeriale și a planului de lucru privind reforma OMC drept unul dintre rezultatele centrale ale MC14.
Țara noastră își reafirmă angajamentul pentru cooperare internațională și pentru promovarea unui sistem comercial multilateral puternic, bazat pe reguli și orientat spre dezvoltare. Un asemenea sistem trebuie să fie capabil să răspundă provocărilor actuale și viitoare ale economiei globale și să contribuie la creșterea bunăstării cetățenilor.
27.03.2026
18:18
66
Alexandru Munteanu discută cu Michael McGrath reformele din justiție, combaterea dezinformării și sprijinul UE pentru parcursul european al Republicii Moldova
27.03.2026
17:54
192
MEC lansează a doua ediție a programului de bugetare participativă pentru Consiliile Elevilor din învățământul profesional tehnic
27.03.2026
17:40
249
Programul de educație multilingvă, prezentat la Bălți pentru extinderea în școlile din nordul țării
27.03.2026
17:34
202
Apple susține că niciun dispozitiv cu Lockdown Mode activat nu a fost compromis de spyware
248
Influencerul Angry Ginge cere interzicerea TikTok pentru copiii sub 14 ani și restricții pe X pentru minorii sub 16 ani
27.03.2026
16:37
288
Liceul „Mihai Eminescu” din Cimișlia, prima școală model care intră în reparație capitală; Ministerul Educației lansează licitația publică
27.03.2026
15:28
487
Procuratura Anticorupție atacă la apel achitarea în dosarul tentativei de deposedare a statului de bunuri imobile
27.03.2026
15:24
322
Bacalaureat 2026: 92 de centre de examen la nivel național, dintre care 31 în Chișinău
27.03.2026
15:10
387
Valeriu Chiveri explică cum Fondul de convergență poate apropia cele două maluri ale Nistrului prin proiecte sociale și de infrastructură
27.03.2026
14:32
1163
ULTIMA ORĂ // Veste BUNĂ pentru cetățenii R. Moldova - NU vor avea loc deconectări ale energiei nici astăzi. Acoperirea deficitului pentru orele de vârf se datorează României, Ucrainei și partenerilor europeni
27.03.2026
18:18
81
Alexandru Munteanu discută cu Michael McGrath reformele din justiție, combaterea dezinformării și sprijinul UE pentru parcursul european al Republicii Moldova
27.03.2026
17:54
226
MEC lansează a doua ediție a programului de bugetare participativă pentru Consiliile Elevilor din învățământul profesional tehnic
27.03.2026
17:40
285
Programul de educație multilingvă, prezentat la Bălți pentru extinderea în școlile din nordul țării
27.03.2026
17:36
267
Republica Moldova susține reforma OMC și un sistem comercial multilateral modern la Conferința Ministerială MC14 din Camerun
27.03.2026
17:34
235
Apple susține că niciun dispozitiv cu Lockdown Mode activat nu a fost compromis de spyware
270
Influencerul Angry Ginge cere interzicerea TikTok pentru copiii sub 14 ani și restricții pe X pentru minorii sub 16 ani
27.03.2026
16:37
318
Liceul „Mihai Eminescu” din Cimișlia, prima școală model care intră în reparație capitală; Ministerul Educației lansează licitația publică
27.03.2026
15:28
512
Procuratura Anticorupție atacă la apel achitarea în dosarul tentativei de deposedare a statului de bunuri imobile
27.03.2026
15:24
339
Bacalaureat 2026: 92 de centre de examen la nivel național, dintre care 31 în Chișinău
27.03.2026
15:10
407
Valeriu Chiveri explică cum Fondul de convergență poate apropia cele două maluri ale Nistrului prin proiecte sociale și de infrastructură
27.03.2026
14:32
1287
ULTIMA ORĂ // Veste BUNĂ pentru cetățenii R. Moldova - NU vor avea loc deconectări ale energiei nici astăzi. Acoperirea deficitului pentru orele de vârf se datorează României, Ucrainei și partenerilor europeni
27.03.2026
14:00
468
Maia Sandu, mesaj ferm la Adunarea Generală a Judecătorilor: reforma justiției trebuie continuată pentru ca legea să stea „în capul mesei”
27.03.2026
13:11
458
MEC elaborează Planul național 2026-2029 pentru prevenirea și intervenția în caz de bullying în școli
27.03.2026
12:14
540
Cea mai mare SCUMPIRE a motorinei de la începerea războiului din Orientul Mijlociu. Șoferii vor scoate din buzunarea 32,10 lei/litrul
27.03.2026
11:58
535
27 Martie, Ziua Demnității NAȚIONALE // Liderii de la Chișinău celebrează 108 ani de la Unirea Basarabiei cu România. Maia Sandu: „Unirea din 1918 a fost reîntoarcerea vitală în familie care ne-a salvat identitatea”
519
Polițiști și experți din Moldova instruiți cinci zile pentru investigarea tranzacțiilor cu criptomonede și combaterea criminalității financiare moderne
27.03.2026
10:40
523
Trei persoane trimise în judecată pentru corupere electorală în favoarea Blocului „Victorie/Победа” condus din umbră de Ilan Șor
500
Student condamnat la 5 ani de închisoare după ce și-a înjunghiat colegul într-o universitate din Chișinău
27.03.2026
08:45
568
Horoscopul zilei 27.03.2026
27.03.2026
05:11
734
Judecător federal obligă administrația Trump să retragă acuzațiile de „risc de securitate” la adresa Anthropic
722
Judecătoare federală blochează tentativa Pentagonului de a „șchioapăta” Anthropic și interzice, deocamdată, stoparea utilizării lui Claude în guvern
27.03.2026
03:03
646
Google lansează instrumente care mută direct în Gemini conversațiile și datele personale din alte chatbot-uri
26.03.2026
21:42
631
OpenAI renunță la modul erotic din ChatGPT și își schimbă strategia către clienți business și armată
26.03.2026
21:32
598
Google extinde funcția Live Translate în timp real pe căști pentru iOS și mai multe țări, cu suport în peste 70 de limbi
26.03.2026
21:06
608
Scurgerile de unelte Coruna și DarkSword expun milioane de iPhone cu iOS vechi la atacuri cu spyware, în ciuda noilor protecții din iOS 26
Alexandru Munteanu discută cu Michael McGrath reformele din justiție, combaterea dezinformării și sprijinul UE pentru parcursul european al Republicii Moldova
MEC lansează a doua ediție a programului de bugetare participativă pentru Consiliile Elevilor din învățământul profesional tehnic
Republica Moldova susține reforma OMC și un sistem comercial multilateral modern la Conferința Ministerială MC14 din Camerun
Apple susține că niciun dispozitiv cu Lockdown Mode activat nu a fost compromis de spyware
1 MDL
1 EUR
20.25
1 USD
17.57
1 RON
3.97
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40

Inapoi














