Republica Moldova // Povestea femeii de 102 ani

Longevitate: O bătrână din raionul Drochia își va serba, în mai puțin de-o lună, cea de-a 102-a aniversare. Femeia speră să ajungă cu bine la 110 ani

Cea mai în vârstă nicoreancă a trecut cu bine peste cel de-al 101-lea an. Deși un pic mai slăbită, bătrânica continuă să demonstreze că viața poate fi prelungită și după o sută de ani. Cheia acestei longevități este munca. Femeia abia așteaptă să vină primăvara și să înceapă lucrările agricole, că deja nu mai suportă interminabila „vacanță de iarnă” de pe lejancă.

Istorii cu nemți, comuniști și foamete

Pe Anastasia Ștefăneț din satul Nicoreni, raionul Drochia, am găsit-o șezând în dosul hornului, pe cuptor. Cu mâinile în poala rochiei și privirea ațintită spre fereastră, bătrâna deapănă amintiri. Nepoții și strănepoții adunați roată în jurul bunicii ascultă istorioarele cu gura căscată. Pentru copii, aceste povestioare cu nemți, foamete și colhoz sunt asemenea basmelor lui Ispirescu, însă pentru mătușa Anastasia nu sunt altceva decât propria viață în care le-a trăit pe toate.

„Prima zi de școală…”, începe să povestească bătrâna. Nepoțeii îi potrivesc broboada, bătrâna tușește de câteva ori și începe: „Când am plecat în clasa întâi, Moldova se unise cu România. Recent se încheiase Primul Război Mondial. Maria Ivanovna, prima învățătoare, m-a pus să stau în bancă cu o vecină, dar mie nu-mi plăcea de ea. Tot o măsuram cu privirile și-i spuneam să plece din bancă, da’ ea parcă nici nu auzea. Am așteptat să se termine lecția și am tăbărât asupra ei. Măi, măi ce am mai scărmănat-o. E drept că după acea încăierare, profesoara m-a pus în ultima bancă, dar eu eram fericită de victoria obținută”, povestește mândră femeia, care a terminat doar patru clase, pentru că așa era prin 1919, spune ea.

Pavlic, dragostea vieții sale

Apoi, următoarea poveste e despre prima dragoste. Cu obrajii scofâlciți, ridurile săpate adânc în piele, iar mâinile supte și uscate, în ochii bătrânei se perindă deja o fetișcană de 15 ani care participă la șezători. Mica războinică nu mai roșește când o ceartă dascălii, ci când îl vede pe Pavel. „Ne adunam serile în casa vreunui sătean unde organizam șezătorile. Fiecare avea ocupația sa: fie torcea, cosea, împletea. Acolo l-am întâlnit pe Pavlic. La început, nu dădeam pe față că ne plăceam. Apoi, după ce am mai crescut, Pavlic a început să mă urmărească și să lupte pentru mine, de parcă eram o vrăbiuță pe care poți să o pui în buzunar și să fugi cu ea”, zice mătușa Anastasia.

Femeia a trăit peste 50 de ani cu soțul său fără o umbră de neînțelegere. S-au iubit mereu, iar secretul acestei relații durabile și frumoase a fost răbdarea și buna înțelegere. „Eu niciodată nu i-am zis lui Pavlic „măi”, iar el să-mi spună „fa”. Din „Năstiușa” nu am mai ieșit. Îmi auzeam deseori vecinii cum se murdăresc și nu i-am putut înțelege niciodată de ce s-au căsătorit și pentru ce trăiesc împreună?”, își exprimă nedumerirea bătrâna.

Copil născut pe cuptor

Cu bărbatul de care s-a îndrăgostit au crescut șapte băieți și o fată. „Pe toți copiii i-am născut acasă. Chiar dacă pe ultimii i-aș fi putut naște la spital, nu am dorit. Țin minte că pe al treilea băiat l-am adus pe lume pe cuptor, lângă Pavlic. Coceam niște plăcinte și am simțit că copilașul vrea să iasă la lumina zilei. L-am chemat pe bărbat să fie alături de mine. M-am așezat pe lejancă să mă odihnesc și a țâșnit copilul. Pavlic era lângă mine, s-a speriat și a sărit în sus ca ars, apoi a chemat repede moașa”, mărturisește femeia.

Anastasia Ștefăneț a trecut cu bine și de Primul Război Mondial, și de cel de-al Doilea, și de foamete. „Războaiele nu aduc nimic bun, doar lacrimi, durere, boală și foamete. Casa noastră e în vârful dealului și am avut noroc că nu prea ajungeau pe aici soldații, dar oricum eram cu frica în sân zi și noapte, mai ales că pe deasupra capului vâjâiau bombele. Dar niciun copil nu mi-a murit din cauza foametei. Am vândut tot din gospodărie și am muncit însutit ca să le pot da măcar o bucățică de pâine”, oftează femeia. Cum aude că oftează, strănepoțica Marina, născută la o distanță de aproape 100 de ani și care este mângâierea bătrânei, o întreabă repede: „Te doare tare, buna?”.

La 101 ani îngrijea de o prietenă de 90 de ani

Istorioarele încetează pentru o clipă, iar bătrâna cântă primul ei cântec învățat la școală. Cuvintele despre soarta unui miel sună clar din gura femeii. Se oprește pentru câteva clipe, ia mai mult aer în piept și cântă despre greutățile vieții și uitarea copiilor. Ochii roșii se umplu de lacrimi, buzele-i tremură și începe a plânge. „Nu e atât de ușor să fii bătrână, deoarece sunt mai mofturoasă și trebuie cineva să se uite după mine, mai ales că m-am îmbolnăvit nițel. Copiii nu mă prea vizitează, că sunt bătrâni și ei, iar doi dintre ei au murit deja”, se întristează ea.

Cu două săptămâni în urmă, bătrâna a suferit un mic accident. „Venea de la o prietenă de-a ei care se îmbolnăvise și bunica Anastasia avea grijă de ea. Tot satul se mira cum o femeie de 101 ani are grijă de una de 90 de ani. A intrat în casă și nu am observat-o când s-a suit pe cuptor și s-a rezemat de perete. Probabil că a adormit și a căzut. S-a lovit tare la spate și stă mai mult în pat. Nu-i place deloc situația. Vrea mai repede să se însănătoșească și să lucreze. Toată vara și toamna ne-a ajutat prin grădină. O mai rugam să se odihnească, dar nici nu voia să audă. E tare harnică și plină de putere”, povestește nepoata Angela care îngrijește de bătrână ca de propriul copil.

Vrea să ajungă la 110 ani

Anastasia Ștefăneț a muncit toată viața. Însă, pensia mizerabilă cu care a mulțumit-o statul o umple pe bunică de scârbă. „Ori cu rușii, ori cu românii e tot un drac. A fost greu și atunci, și acum. Ce să fac cu 400 de lei pensie? Mare răsplată, nici de pâine nu-mi ajunge. Bine că îmi mai dau un onorariu că am peste sutA de ani și mă mai țin cu zile”, zice bătrâna.

Tristețea de pe fața femeii dispare și își aduce aminte că, pe 19 martie, își va serba ziua de naștere. Nu vrea tort și șampanie, dar altceva. „Iubesc viața. Și nu vreau să mă dau cu una, cu două. Moartea poate să mai aștepte, că mai sunt încă în putere și cine dacă nu eu o să le dau o mână de ajutor nepoților? E drept că mă gândesc la ea doar când îmi este greu, dar dacă Pavlic tot mă ocolește prin vise și nu vrea să mă duc la el, înseamnă că mai am zile. Mai iau câte o înghițitură de rachiu și… înainte”, râde bătrâna plină de speranță că va ajunge să sărbătorească și 110 ani.