Reprezentanții PRIMARILOR din R. Moldova și-au spus păsul într-o discuție cu premierul Gavrilița și unii membri ai Guvernului. Aceștia insistă pe REFORMA Administrației Publice Locale
1335
Fortificarea parteneriatului cu administrația publică locală rămâne o prioritate a Guvernului, iar sporirea receptivității autorităților la nevoile cetățenilor este sarcina de bază a acestei conlucrări, a declarat marți, 6 septembrie, prim-ministra Natalia Gavrilița, în cadrul unei întrevederi cu membrii Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM).
„În toate vizitele mele în teritoriu, țin neapărat să am o întâlnire cu primarii din raion. Cunosc problemele existente și după fiecare vizită, revenind la Guvern, le discut cu colegii mei pentru a găsi soluții. Vreau să vă spun că avem deja rezultate și vom continua să muncim în vederea realizării obiectivului comun - creșterea calității vieții cetățenilor noștri”, a menționat prim-ministra.
Natalia Gavrilița a pomenit mai multe probleme semnalate de reprezentanții APL, care au fost deja soluționate. „Începând cu anul 2022, încasările din taxa pentru folosirea drumurilor constituie surse de venit ale bugetelor locale, ceea ce sporește considerabil capacitățile primăriilor de finanțare a proiectelor de infrastructură. De asemenea, Guvernul a aprobat proiectul care prevede trecerea bunurilor transmise în contul cotelor-părţi valorice din patrimoniul fostelor întreprinderi agricole în proprietatea publică a unităților administrativ-teritoriale”, a menționat premierul.
Totodată, Natalia Gavrilița s-a referit și la problema regimului juridic al iazurilor, care va fi soluționată prin aprobarea unei hotărâri în ședința de mâine a Guvernului.
Reprezentanții autorităților publice locale au abordat mai multe subiecte ce țin de asigurarea cetățenilor cu lemne de foc, modul de stabilire a moratoriului temporar privind încadrarea personalului din APL, dar și pregătirea reformei APL.
Un subiect aparte l-a constituit salarizarea în sectorul bugetar. În context, Gavrilița a subliniat că aceasta este o problemă atât la nivel local, cât și central, iar pentru ameliorarea situației, în luna septembrie, Executivul va veni cu câteva măsuri extraordinare, care țin cont de capacitățile bugetare ale APL.
Printre acestea se numără creșterea salariilor pentru bugetari și oferirea de către Guvern a unui ajutor unic, în valoare de 3 000 de lei, pentru angajații din sectorul bugetar cu un salariu mai mic de 15 000 de lei.
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
09.11.2026
17:44
09.11.2026
17:37
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
09.11.2026
17:44
09.11.2026
17:37
09.11.2026
17:35
09.11.2026
17:28
09.11.2026
17:12
09.11.2026
16:47
09.11.2026
16:38
09.11.2026
16:20
09.11.2026
16:06
09.11.2026
15:50
09.11.2026
15:36
09.11.2026
15:07
09.11.2026
14:55
09.11.2026
14:51
09.11.2026
14:44
09.11.2026
14:31
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
















