REPORTAJ FOTO // Natalia Gherman și Maia Sandu au devenit astăzi membre ale PLDM


Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Natalia Gherman, și ministrul Educației, Maia Sandu, au anunțat astăzi, în timpul acțiunii „PLDM pentru Europa”, că au aderat la Partidul Liberal Democrat din Moldova.
Maia Sandu a anunţat că a ales astăzi să devină membru al PLDM pentru a contribui la mişcarea înainte a R. Moldova. „PLDM a conştientizat importanţa educaţiei şi nu s-a temut să implementeze reforme în domeniu. Un partid care îşi ia angajamente în educaţie este unul curajos şi responsabil", şi-a argumentat alegerea Maia Sandu.
Și ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Natalia Gherman, a declarat că este mândră că face parte din echipa PLDM, fiindcă aceasta „este capabilă să ducă R. Moldova în UE şi să-i asigure un viitor european".
La evenimentul de astăzi organizat de PLDM în Piața Marii Adunări Naționale au participat circa o sută de mii de persoane, au anunţat organizatorii.
În cadrul mitingului, conducerea formațiunii a prezentat realizările din anii aflați la guvernare și a anunțat obiectivele pentru perioada următoare.
Participanţii la evenimentul de astăzi îndeamnă cetăţenii R. Moldova, inclusiv cei din diasporă, să susţină PLDM la alegerile din 30 noiembrie curent. „PLDM la guvernare este singura garanţie pentru viitorul european al R. Moldova", se arată în Rezoluţia votată astăzi în PMAN.
Vedeți mai jos un reportaj foto de la eveniment:









































































