Regulament NOU pentru selectarea directorilor instituțiilor de învățământ general
4277
Colegiul Ministerului Educației a aprobat astăzi noul Regulament cu privire la organizarea și desfășurarea concursurilor pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct în instituțiile de învățământ general.
Potrivit ministrului Educației, Maia Sandu, „concursul are la bază principiile competiției deschise, al competenței și meritului profesional, al imparţialității și transparenței”.
Regulamentul stabilește că, în cazul directorilor de creșe, centre comunitare de educație timpurie, instituţii de învăţământ primar, gimnazial și liceal, concursul va fi organizat de către direcțiile raionale sau municipale de învăţământ.
În același timp, documentul prevede că Ministerul Educației va organiza concursurile în cazul directorilor instituţiilor de învăţământ special, profesional tehnic, precum și ai altor instituții subordonate. În cazul instituțiilor private, concursurile de angajare a directorilor vor fi organizate de fondator.
La concursul pentru director pot candida persoane care nu au împlinit vârsta de 65 de ani, dețin cetățenia R. Moldova (această condiție nu e obligatorie în cazul instituțiilor private), au studii superioare, vechime în activitatea didactică, cunosc limba română, nu au antecedente penale, sunt apți din punct de vedere medical.
Candidații la funcția de director trebuie să îndeplinească standardul minim de competenţe profesionale şi manageriale care va fi stabilit de Inspectoratul Școlar Național (IȘN). Până la funcționalitatea IȘN, stabilirea standardului minim de competențe profesionale și manageriale va ţine de competența Ministerului Educației.
Concursurile vor fi desfășurate de către comisiile de concurs și vor include trei etape succesive: eligibilitatea, evaluarea CV-ului și interviul.
Candidatul care va obţine cel mai mare punctaj final la concurs se va considera învingător. Ordinul de numire a managerului este emis de către angajator după soluţionarea tuturor contestaţiilor, în baza deciziei comisiei de concurs şi a contractului individual de muncă.
Funcția de director al unei instituții de învățământ este exercitată pe o durată de cinci ani.
20.03.2024
15:42
24.10.2019
10:40
11.09.2018
08:00
31.03.2018
18:03
29.12.2015
16:11
17.11.2015
19:30
17.10.2015
16:02
02.10.2015
16:03
21.08.2015
08:27
19.08.2015
19:03
20.07.2015
11:06
17.06.2015
10:06
23.10.2026
01:53
22.10.2026
23:53
22.10.2026
23:22
22.10.2026
23:16
22.10.2026
21:45
22.10.2026
21:44
22.10.2026
21:06
22.10.2026
20:57
22.10.2026
20:40
22.10.2026
20:25
22.10.2026
20:24
22.10.2026
19:51
22.10.2026
19:11
22.10.2026
18:26
22.10.2026
18:17
22.10.2026
17:54
22.10.2026
17:39
22.10.2026
17:20
22.10.2026
17:09
22.10.2026
17:00
22.10.2026
16:38
22.10.2026
16:32
22.10.2026
16:28
22.10.2026
16:26
22.10.2026
16:26
22.10.2026
16:26
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia















