Regele Charles, mesaj de susținere pentru noul președinte Nicușor Dan: Relația româno-britanică va înflori sub conducerea dumneavoastră
838
Regele Charles a trimis o scrisoare președintelui Nicușor Dan, în care subliniaza că, sub conducerea sa, relația dintre cele două țări va înflori. De asemenea, vor rămâne uniți în activitatea comună privind sprijinul pentru Ucraina și stabilitatea regiunii.
Ambasada Marii Britanii la București a transmis un mesaj de felicitare din partea Majestății Sale Regele Charles al III-lea către președintele României, Nicușor Dan. Ambasadorul Giles Portman a înmânat mesajul noului președinte ales. „Stimate domnule președinte, Eu și soția mea dorim să vă adresăm cele mai calde felicitări pentru alegerea dumneavoastră în funcția de Președinte al României. Mandatul dumneavoastră începe într-o perioadă de incertitudine mare în Europa și în lume. Împreună, ne confruntăm cu multe provocări. De la combaterea schimbărilor climatice la protejarea naturii, până la încheierea conflictului din Ucraina. Îmi amintesc foarte bine de vizita mea din 2022 la Centrul Romexpo din București, unde ne-am cunoscut când erați primar. Știu că, sub conducerea dumneavoastră, nu doar că relația dintre țările noastre va înflori. Vom rămâne uniți în activitatea noastră comună, inclusiv în ceea ce privește sprijinul pentru Ucraina și stabilitatea regiunii”, menționează Regele Charles în scrisoare.
„Mă gândesc cu drag la timpul petrecut în România în ultimii 27 de ani. Am călătorit prin țară și am ajuns să cunosc și să prețuiesc arta, cultura și patrimoniul arhitectural al țării dumneavoastră, precum și toate persoanele întâlnite în România pe care mă consider foarte norocos că le-am întâlnit. Știu că, în Marea Britanie, România are cei mai apropiați prieteni și parteneri. O relație din ce in ce mai strânsă și vibrantă, existând aici o diasporă românească înfloritoare, care contribuie enorm la țara noastră”, mai spune Regele.
28.12.2025
05:20
264
Viitor incert pentru centrala nucleară Zaporojie, între controlul rus și gestionarea internațională
28.12.2025
01:08
361
Canada susține Ucraina cu un ajutor economic semnificativ de 1,8 miliarde de dolari SUA
27.12.2025
22:26
423
Putin acuză Ucraina de tergiversare a păcii în timp ce forțele ruse avansează în Donețk și Zaporizhzhia
27.12.2025
22:09
514
R. Moldova: Vlad Filat rămâne în țară, contestă condamnarea din Franța și mandatul INTERPOL
27.12.2025
21:11
444
28 decembrie 2025: Lapoviță și vânt puternic în Republica Moldova
27.12.2025
19:05
690
Deputatii ucraineni sub lupa NABU într-un nou scandal de corupție dezvăluit în absența lui Zelenski aflat la discuții cu Trump în SUA
27.12.2025
18:48
570
Arestări masive în Italia: Suspecți de finanțare a Hamas deghizați prin asociații de sprijin umanitar pentru Palestina
27.12.2025
16:13
734
Vlad Filat, fost premier al Republicii Moldova, căutat internațional după condamnarea în Franța la 2 ani de închisoare
27.12.2025
16:01
699
Zelenski oprește în Canada pentru discuții europene înainte de întâlnirea crucială cu Trump în Florida
27.12.2025
12:36
659
Kim Jong Un subliniază legăturile strânse cu Putin, menționând sacrificiile comune în războiul din Ucraina și intensificarea cooperării militare
27.12.2025
08:05
734
Horoscopul zilei 27.12.2025
28.12.2025
05:20
235
Viitor incert pentru centrala nucleară Zaporojie, între controlul rus și gestionarea internațională
28.12.2025
01:08
348
Canada susține Ucraina cu un ajutor economic semnificativ de 1,8 miliarde de dolari SUA
27.12.2025
22:26
411
Putin acuză Ucraina de tergiversare a păcii în timp ce forțele ruse avansează în Donețk și Zaporizhzhia
27.12.2025
22:09
502
R. Moldova: Vlad Filat rămâne în țară, contestă condamnarea din Franța și mandatul INTERPOL
27.12.2025
21:11
436
28 decembrie 2025: Lapoviță și vânt puternic în Republica Moldova
27.12.2025
19:05
680
Deputatii ucraineni sub lupa NABU într-un nou scandal de corupție dezvăluit în absența lui Zelenski aflat la discuții cu Trump în SUA
27.12.2025
18:48
559
Arestări masive în Italia: Suspecți de finanțare a Hamas deghizați prin asociații de sprijin umanitar pentru Palestina
27.12.2025
16:13
724
Vlad Filat, fost premier al Republicii Moldova, căutat internațional după condamnarea în Franța la 2 ani de închisoare
27.12.2025
16:01
691
Zelenski oprește în Canada pentru discuții europene înainte de întâlnirea crucială cu Trump în Florida
27.12.2025
12:36
652
Kim Jong Un subliniază legăturile strânse cu Putin, menționând sacrificiile comune în războiul din Ucraina și intensificarea cooperării militare
27.12.2025
08:05
728
Horoscopul zilei 27.12.2025
27.12.2025
08:01
712
Zelenski își intensifică eforturile diplomatice înainte de întâlnirea cu Trump, discutând cu lideri europeni și NATO despre situația din Ucraina
27.12.2025
06:37
689
Zelenski, deschis la un referendum pentru planul de pace propus de Trump dacă Rusia acceptă armistițiul
27.12.2025
06:34
704
Explozii puternice la Kiev, alerte aeriene extinse în Ucraina
27.12.2025
00:00
1059
Rusia pregătește amplasarea rachetelor hipersonice în estul Belarusului, îngrijorând experții și NATO
26.12.2025
22:01
2343
Balon cu aer cald detectat de radarele ucrainene în nordul Moldovei, nu dronă rusească
26.12.2025
20:35
891
Schimbări meteorologice notabile pentru 27.12.2025
26.12.2025
20:28
858
Atacuri masive rusești în a doua zi de Crăciun: 112 confruntări armate și 8.000 de gospodării fără electricitate în Ucraina
26.12.2025
19:59
1167
Oportunitate pentru cei care își caută de LUCRU: Salariu de 30.000 de euro și cazare gratuită pentru șase luni de muncă pe o insulă din Scoția
26.12.2025
19:42
856
Tensiuni crescânde: Rusia acuză Ucraina de sabotarea negocierilor asupra planului american
26.12.2025
19:33
1242
Mai ai acasă un telefon Nokia 3310, care a făcut ISTORIE în R. Moldova? Cât ai putea să iei acum pe el dacă vrei să-l vinzi
26.12.2025
19:16
948
Colindători și urători au adus bucuria Crăciunului la Președinția Republicii Moldova
26.12.2025
17:53
777
Zelenski și Trump se întâlnesc duminică în Florida pentru discuții despre pacea în Ucraina
26.12.2025
17:51
797
Rețea de escroci specializați în înșelătorii bancare, destructurată la Bălți: Trei persoane reținute pentru prejudicii de peste 1 milion de lei
26.12.2025
17:12
659
Dialog constructiv între Moldova și Ucraina pentru integrarea educațională a copiilor refugiați
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
19.81
1 USD
16.80
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














