Rectorul ales al USM, Igor Șarov, ÎMPIEDICAT să-și exercite mandatul, deși a fost ales cu două luni în urmă. Consiliul de Administrație al USM a cerut președintelui Maia Sandu, spicherului și premierului să intervină
2784
Consiliul de Administrație al Universității de Stat din Moldova (USM) își exprimă dezacordul în legătură cu tergiversarea procesului de confirmare în funcție a noului rector, Igor Șarov, și consideră că o atare atitudine diminuează imaginea USM și pune în pericol bunul mers al lucrurilor în instituție. În acest sens, 27 din cei 30 de membri ai Consiliului de Administrație solicită organelor de stat să recunoască legitimitatea alegerilor din 16 decembrie 2020 și să respecte votul majorității acordat lui Igor Șarov. O scrisoare în acest sens a fost remisă la adresa Președinției, Parlamentului și Guvernului.
„În prezent, în virtutea circumstanțelor create de ceva timp, USM nu poate funcționa în deplina sa capacitate: nu-și poate elabora, aproba și implementa noi documente de activitate strategică și planuri de dezvoltare, în situația în care toate strategiile universitare pe termen mediu au expirat. Neconfirmarea rectorului ales nu permite asigurarea plenară a activităților universitare, iar acest fapt generează dificultăți pe toate segmentele, dar mai ales pe cel al politicii de personal și al ajustării de structură și infrastructură, impuse de evoluția continuă a unei universităţi”, se arată în scrisoarea remisă președintelui Maia Sandu, premierului interimar Aureliu Ciocoi, spicherului Zinaida Greceanîi și ministrului Educației, Culturii și Cercetării, Lilia Pogolșa.
Potrivit scrisorii semnate de Consiliul de Administrație al USM, este inadmisibil ca după mai bine de două luni rectorul ales să nu fie confirmat în funcție.
„Această situație scoate în evidență nerespectarea unor principii esențiale ce stau la baza funcționării unei universități şi pun la îndoială sistemul de valori al unui mediu academic, inclusiv: libera exprimare, implicarea democraticăîn viaţa universitară a membrilor colectivului profesoral şi cel studenţesc”.
De menționat că ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Lilia Pogolșa, este persoana care urmează să semneze ordinul privind confirmarea în funcție. Potrivit MECC, unele persoane fizice ar fi contestat alegerile rectorului USM.
„Actualmente, contestațiile respective sunt examinate de Consiliul de Etică şi Management, o structură deliberativă independentă la nivel național. Această structură are obligația de a examina aspectele în legătură cu care a fost sesizat și a răspunde sesizării în termen de trei luni de la data primirii sesizării. Consiliul urmează să se pronunțe asupra tuturor contestațiilor menționate, care, în prezent, sunt în proces de examinare în conformitate cu cadrul legal. Astfel, MECC va avea posibilitatea de emitere a actelor de numire în funcții de rector ulterior examinării și emiterii hotărârilor Consiliului de Etică și Management, pe cazurile menționate”, se arăta într-un comunicat de presă al MECC din 26 ianuarie 2021.
27.01.2026
17:06
2949
Igor Șarov, omul care a avut curajul să-i INTERZICĂ ex-președintelui Dodon să-și facă campanie în instituțiile de învățământ, NU va mai candida pentru un nou mandat în fruntea USM. Explicațiile actualului rector
03.02.2021
13:01
2018
Rectorul ales al USM, întâlniri la Președinția României, dar și la Ministerul Educației de la București. Igor Șarov face bilanțul vizitei în România
27.01.2021
10:10
1362
Rectorul ales al USM, primul pas spre colaborarea cu UE. Igor Șarov: „Voi acționa pentru ca toate oportunitățile oferite de UE să fie valorificate în folosul întregii comunități academice a universității noastre”
26.01.2021
14:36
2300
Ministerul Educației oferă EXPLICAȚII cu privire la nesemnarea ordinelor de numire în funcție a rectorilor USM și UTM. Șarov și Bostan mai au de asteptat câteva săptămâni, după ce unele „persoane fizice au CONTESTAT alegerile”
16.12.2020
19:49
2881
Fostul ministru al Educației, Igor Șarov, noul RECTOR al Universității de Stat din Moldova
08.12.2020
16:34
2436
Ex-ministrul Educației din România e sigur că Igor Șarov este cel mai bun candidat la funcția de RECTOR al Universității de Stat din Moldova: „O garanție a drumului USM înspre excelență”
09.11.2020
09:57
8300
Prima declarație făcută de ministrul DEMIS Igor Șarov, cel care și-a permis să-l pună la respect pe Igor Dodon
23.09.2020
15:45
2929
Premierul Ion Chicu i-a cerut ministrului Șarov să întreprindă măsuri în privința profesorului de la Ocnița, care ar fi făcut propagandă împotriva lui Igor Dodon. „Susțin toate măsurile pentru a diminua implicarea școlii în politică”
17.09.2020
19:01
2705
DOC // CURAJ: Ministrul Șarov a emis un ORDIN prin care interzice accesul persoanelor străine, fie DEPUTAȚI, miniștri sau șefi de stat, în instituțiile de învățământ, inclusiv WC-uri
16.09.2020
22:53
5116
Dodon îl AMENINȚĂ cu DEMISIA pe ministrul Șarov: „O să-l rugăm să se documenteze. Dacă nu poate să se documenteze, atunci se pot lua și alte decizii, inclusiv politice... Dacă aș dori, atunci mâine ar fi demis...Răbdăm puțin...”
14.02.2026
18:54
127
Zelenski acuză Washingtonul că cere concesii doar Ucrainei și denunță excluderea Europei de la negocierile de pace cu Rusia
318
Maia Sandu, la Conferința de Securitate de la München: „Moldova poate fi în prima linie a războiului hibrid purtat de Rusia, dar locul ei este în Uniunea Europeană”
14.02.2026
16:23
492
Marea Britanie acuză Kremlinul că l-a ucis pe Aleksei Navalnîi cu o toxină extrem de letală din pielea unei broaște din America de Sud
14.02.2026
15:35
462
Regatul Unit își trimite portavionul HMS Prince of Wales în Atlanticul de Nord și Arctica și cere o Europă mai puternică în fața amenințării Rusiei
14.02.2026
14:33
624
Zelenski ironizează vârsta lui Putin la Conferința de la Munchen: „Nu mai are mult timp, sunt mai tânăr și un om liber”
14.02.2026
14:29
428
Ministerul Educației marchează Ziua Națională a Lecturii și promovează programul „Citește-mi 100 de povești” pentru toți copiii
14.02.2026
14:04
581
China cere Europei să intre la masa negocierilor pentru pacea din Ucraina și pledă pentru reformarea ordinii globale
14.02.2026
13:45
608
Ursula von der Leyen cere renunţarea la unanimitate în UE şi activarea clauzei de apărare mutuală 42.7 pentru o Europă mai rapidă şi fermă în faţa ameninţărilor
14.02.2026
12:50
537
Rubio: Washingtonul caută pacea în Ucraina, dar nu ştie dacă Rusia chiar vrea să oprească războiul
14.02.2026
11:40
607
Marco Rubio întinde ramura de măslin Europei la München: susţine o alianţă occidentală reînnoită, cu o Europă mai puternică şi cu o ONU profund reformată
14.02.2026
11:19
461
143 de elevi dau startul olimpiadelor naționale la Concursul de Științe și Inginerie „Mold SEF”
14.02.2026
11:06
539
Rubio evită întâlnirea cu liderii europeni la München pe tema Ucrainei, nou semnal de distanțare a administraţiei Trump de Europa
14.02.2026
10:05
511
Securitatea internă a SUA, blocată de un nou „shutdown” prelungit pe fondul disputei politice privind poliţia de imigrare
14.02.2026
09:04
582
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului: lumea a intrat într-o nouă eră în 2014, odată cu „lovitura de stat din Ucraina”
14.02.2026
08:21
602
Peste 177.000 de militari ruși uciși în Ucraina, confirmați nominal de presa independentă rusă
14.02.2026
07:55
544
Horoscopul zilei 14.02.2026
14.02.2026
07:38
618
Zelenski, discuții la München cu Reza Pahlavi despre sprijin pentru poporul iranian și sancțiuni împotriva regimului de la Teheran
14.02.2026
06:46
551
Armata SUA își pregătește strategia pentru o campanie militară de durată împotriva Iranului
14.02.2026
06:25
600
Negocieri paralele la Geneva: Iran dimineața, Ucraina după-amiaza, cu participarea lui Jared Kushner și a emisarului Steve Witkoff
13.02.2026
22:10
706
Trump îl presează pe Zelenski să încheie rapid un acord cu Rusia înainte de negocierile de la Geneva
13.02.2026
21:41
897
Atac cu cuțit la Arcul de Triumf: un jandarm îl împușcă grav pe agresor, Parchetul Antiterorist deschide anchetă
13.02.2026
21:09
677
Moldova se încălzește: vreme mai blândă și cer mai senin sâmbătă, 14.02.2026
13.02.2026
20:51
663
China anunță un nou ajutor umanitar pentru Ucraina și susține negocierile de pace de la Geneva
13.02.2026
20:30
742
ULTIMA ORA // Putin a cheltuit 2% din PIB-ul Moldovei pentru a influența alegerile ðin țara noastră. Noi dezvăluiri făcute de Maia Sandu la Conferința de securitate de la München
13.02.2026
19:12
756
Kaja Kallas avertizează: Consiliul de Securitate este depășit, ONU nu mai reflectă realitatea actualei ordini mondiale
Zelenski acuză Washingtonul că cere concesii doar Ucrainei și denunță excluderea Europei de la negocierile de pace cu Rusia
Marea Britanie acuză Kremlinul că l-a ucis pe Aleksei Navalnîi cu o toxină extrem de letală din pielea unei broaște din America de Sud
Regatul Unit își trimite portavionul HMS Prince of Wales în Atlanticul de Nord și Arctica și cere o Europă mai puternică în fața amenințării Rusiei
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
16.93
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














