RECORD // Un tricolor URIAȘ, de un kilometru, întins în PMAN pe 1 decembrie: „Să facem o modă în Moldova de a fi unionist”
1414
Tinerii de la Asociația unionistă „Onoare, Demnitate și Patrie” (ODIP), susținuți de asociația veteranilor războiului de la Nistru „Tiras-Tighina” și Sfatul Țării 2, anunță că pe 1 decembrie curent, de Ziua Națională a României, vor întinde în Piața Marii Adunări Naționale din centrul Chișinăului un tricolor cu lungimea de un kilometru.
Vlad Bilețchi, președintele ODIP, a spus astăzi, într-o conferință de presă, că este vorba de o „premieră națională”, întrucât cel mai lung tricolor cusut până acum avea o lungime de 300 de metri: „Este o muncă inimaginabil de grea să coși un tricolor de un kilometru”.
„Pentru prima dată în istoria Republicii Moldova, va avea loc un eveniment cu totul deosebit. Tricolorul va fi atât de mare, încât va fi desfășurat de la Monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt până aproximativ la strada Armenească. Așteptăm toți doritorii să fie alături de noi să scriem istoria împreună”, a declarat Vlad Bilețchi.
Aceeași sursă a îndemnat oamenii să vină pe 1 decembrie, la ora 13.00, lângă monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt pentru a marca 98 de ani de la Marea Unire din 1918 și de a transmite mesajul că cetățenii Republicii Moldova simt românește și își doresc unirea cu România, dar și a arăta „că nu ne temem de Dodon (Igor Dodon, președintele ales - n.r.)”.
„Să facem o modă în Moldova, un trend de a fi unionist”, a îndemnat tânărul.
Cu ocazia Zilei Naționale a României, unioniștii vor împărți mii de panglici tricolore și vor plasa zeci de bannere pe tot teritoriul municipiului Chișinău care vor promova mesajele scriitorilor naționali, cum ar fi Grigore Vieru „care a visat toată viața să treacă Prutul”.
Potrivit lui Bilețchi, Igor Dodon va vedea în fiecare zi, în drum spre Președinție, aceste mesaje, dacă Curtea Constituțională va valida rezultatele alegerilor prezidențiale, deși, spune tânărul, au avut loc mai multe încălcări în timpul campaniei și în ziua votului.
Scriitorul Nicolae Dabija a anunțat și alte activități cu ocazia Zilei Naționale a României care vor fi organizate în R. Moldova, remarcând faptul că, în noaptea de 26 spre 27 noiembrie curent, a fost sfărâmată statuia lui Horia, unul dintre martirii neamului românesc, care urma să fie inaugurată pe 1 decembrie la Edineț. A rămas neatinsă doar placa pe care este inscripționat numele lui Horia, iar pe 1 decembrie aici se va „recita, cânta și plânge”, de Ziua Națională a României care a reușit să-și întregească teritoriul la începutul secolului XX, în pofida „vecinilor hulpavi”.
În aceeași zi, începând cu ora 14.00, la Teatrul „Ginta Latină” din Chișinău va avea loc o manifestare dedicată românilor de pretutindeni.
Candidatul la funcția de deputat în Parlamentul României, Constantin Codreanu, a îndemnat basarabenii să participe la acțiunile de pe 1 decembrie, ca să-i spunem lui Dodon „că nu este președintele nostru și că nu va putea împiedica Unirea”.
19.01.2026
18:49
185
ULTIMA ORĂ // R. Moldova PĂRĂSEȘTE definitiv CSI, o organizație dominată de interesele Moscovei. Mihai Popșoi: „Oficial, R. Moldova nu va mai fi membră CSI"
19.01.2026
18:03
259
Dan Perciun discută cu studenții de la „Alexei Mateevici” despre condițiile precare și gândacii din căminul 14 al UTM
365
Valeriu Chiveri cere implicare sporită a OSCE în soluționarea problemelor de pe ambele maluri ale Nistrului
19.01.2026
16:46
362
Brutăria din Colibași își triplează producția de pâine cu ajutorul Programului LEADER și al bugetului de stat
383
Cotele de export ale Moldovei pentru fructe în UE nu sunt epuizate, dă asigurări Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării
19.01.2026
14:49
409
Republica Moldova și România accelerează proiectele comune de infrastructură pentru integrarea în rețeaua europeană de transport
384
Premierul Alexandru Munteanu merge la Davos să atragă investiții și parteneriate pentru Republica Moldova
19.01.2026
13:49
429
Lucrările elevilor despre școala incluzivă, expuse la Guvernul Republicii Moldova până la 22 ianuarie
19.01.2026
13:39
456
Românul aflat în trenul care a deraiat în Spania a supraviețuit, după ce legătura video cu familia s-a întrerupt în momentul impactului
19.01.2026
18:49
93
ULTIMA ORĂ // R. Moldova PĂRĂSEȘTE definitiv CSI, o organizație dominată de interesele Moscovei. Mihai Popșoi: „Oficial, R. Moldova nu va mai fi membră CSI"
19.01.2026
18:03
236
Dan Perciun discută cu studenții de la „Alexei Mateevici” despre condițiile precare și gândacii din căminul 14 al UTM
353
Valeriu Chiveri cere implicare sporită a OSCE în soluționarea problemelor de pe ambele maluri ale Nistrului
19.01.2026
16:46
352
Brutăria din Colibași își triplează producția de pâine cu ajutorul Programului LEADER și al bugetului de stat
375
Cotele de export ale Moldovei pentru fructe în UE nu sunt epuizate, dă asigurări Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării
19.01.2026
14:49
400
Republica Moldova și România accelerează proiectele comune de infrastructură pentru integrarea în rețeaua europeană de transport
374
Premierul Alexandru Munteanu merge la Davos să atragă investiții și parteneriate pentru Republica Moldova
19.01.2026
13:49
419
Lucrările elevilor despre școala incluzivă, expuse la Guvernul Republicii Moldova până la 22 ianuarie
19.01.2026
13:39
449
Românul aflat în trenul care a deraiat în Spania a supraviețuit, după ce legătura video cu familia s-a întrerupt în momentul impactului
19.01.2026
13:37
506
Berlinul își retrage discret trupele din Groenlanda, pe fondul amenințărilor cu taxe vamale ale lui Trump
19.01.2026
13:18
516
Trump îl invită pe Putin în Consiliul Păcii pentru Fâșia Gaza. Kremlinul cere clarificări de la Washington înainte de a decide
491
Maia Sandu și Bajram Begaj, la Chișinău: Moldova și Albania își consolidează parteneriatul pe drumul comun spre Uniunea Europeană
19.01.2026
12:29
442
Maia Sandu găzduiește la Chișinău prima vizită oficială a președintelui Albaniei după peste 20 de ani, cu accent pe parcursul european comun
19.01.2026
10:56
444
Un an de închisoare pentru bărbatul care a lovit un polițist în sediul IP Botanica
19.01.2026
08:37
601
Comandantul armatei ucrainene: Rusia își dublează efortul de război și vrea să ajungă la 1.000 de drone pe zi
19.01.2026
08:23
477
Horoscopul zilei 19.01.2026
19.01.2026
05:32
746
Trump vine cu „forţe masive” la Davos 2026, iar liderii globali pregătesc contraofensiva pentru salvarea ordinii mondiale
19.01.2026
01:08
657
Două trenuri de mare viteză au deraiat în sudul Spaniei: cel puțin zece morți și zeci de răniți grav
18.01.2026
21:54
900
Maia Sandu, la concertul dedicat vizitei oficiale a președintelui Albaniei la Chișinău
18.01.2026
21:19
1279
Tot mai multe state acceptă invitaţia în „Consiliul pentru Pace” al lui Trump, unde un loc permanent costă un miliard de dolari
18.01.2026
19:55
1236
Cum se EXPLICĂ visul în care îți apare o persoană decedată. Există un mesaj ascuns, pe care nu mulți îl deslușesc
18.01.2026
19:45
754
Irakul încheie retragerea trupelor coaliției SUA din zonele federale, menține doar baza din Kurdistan pentru operațiunile din Siria
18.01.2026
19:41
1498
Imagini APOCALIPTICE în Rusia: Zăpada a acoperit blocuri, mașini, drumuri, oameni. Este stare de urgență. Cum fac față oamenii zăpezilor
18.01.2026
18:33
805
Atac ucrainean lasă fără curent peste 200.000 de gospodării în Zaporojie ocupată și sute de localități în Herson, susțin autoritățile proruse
ULTIMA ORĂ // R. Moldova PĂRĂSEȘTE definitiv CSI, o organizație dominată de interesele Moscovei. Mihai Popșoi: „Oficial, R. Moldova nu va mai fi membră CSI"
Dan Perciun discută cu studenții de la „Alexei Mateevici” despre condițiile precare și gândacii din căminul 14 al UTM
Brutăria din Colibași își triplează producția de pâine cu ajutorul Programului LEADER și al bugetului de stat
1 MDL
1 EUR
19.94
1 USD
17.16
1 RON
3.92
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40



Inapoi














