Reacția Ministerului Finanțelor la scandalul de corupție de la FISC: „Cei care încalcă legea, să stea la răcoare”
1798
noi.md Viceministrul Finanțelor, Victor Barbăneagră, condamnă cazul de corupție depistat luni de ofițerii anticorupție la Inspectoratul Fiscal Principal de Stat.
„Nu e plăcut când ai astfel de cazuri în instituțiile care ți se subordonează, dar nu există pădure fără uscăciuni. Vom lua măsuri, chiar dacă cei bănuiți spun că ar fi vorba de presiuni din partea celor de la anticorupție. Avem probleme și în alte instituții. Fenomenul a cuprins întreaga societate. Cei care încalcă legea trebuie să stea la răcoare”, a comentat Barbăneagră.
Aceeași a fost poziția viceministrului și vizavi de dosarul trimis astăzi în judecată de procurori în privința mai multor angajați de la Banca de Economii care ar fi acordat credite neperformante în valoare de peste o sută de milioane de lei.
Precizăm că, luni, procurorii anticorupţie şi ofiţerii Centrului Național Anticorupție (CNA) au descins la Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, unde au făcut percheziții în biroul de serviciu al unui angajat de la FISC, dar și la domiciliul acestuia și ale altor două persoane, cercetate în cadrul unei cauze pornite pe faptul spălării de bani, coruperii pasive şi traficului de influenţă. Cei trei au fost reținuți preventiv pentru 72 de ore.
23.02.2024
13:01
17.01.2023
15:37
04.11.2022
13:21
01.11.2022
10:05
30.06.2022
14:58
02.02.2022
16:30
03.04.2018
15:40
21.03.2018
09:02
15.02.2018
13:19
31.01.2018
18:30
08.10.2016
10:31
26.02.2016
09:27
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
09.11.2026
17:44
09.11.2026
17:37
09.11.2026
17:35
09.11.2026
17:28
09.11.2026
17:12
09.11.2026
16:47
09.11.2026
16:38
09.11.2026
16:20
09.11.2026
16:06
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare
















