REACȚIA lui Radu Albot după ce a fost ELIMINAT de la JO
2949
Facebook Reprezentantul R. Moldova la proba tenis (simplu) din cadrul Jocurilor Olimpice de la Rio de Janeiro, Radu Albot, a fost eliminat din competiție, în runda a doua, după ce a cedat în fața croatului, Marin Cilic, locul 14 în clasamentul ATP. Cel mai bun tenisman moldovean din toate timpurile a venit cu o reacție după această înfrângere: „Prieteni, VĂ MULȚUMESC! Am simțit gândurile voastre sincere!”.
Partida dintre Albot și Cilic a durat o oră și 38 de minute, iar croatul nu a avut o misiune simplă, chiar dacă scorul a fost de 6-3; 6-4.
Prezent în premieră la JO, Radu Albot s-a calificat dramatic în turul al doilea al turneului olimpic de tenis de la Rio, acolo unde nu a putut să ajungă marele Novak Djokovic.
Meciul contra lui Teymuraz Gabașhvili nu a început deloc bine pentru spotivul nostru, care deși a ținut pasul cu rusul, s-a văzut în dezavantaj încă din game-ul cinci, când adversarul a preluat inițiativa și s-a impus cu 6-4 în circa trei sferturi de oră.
Setul cheie al meciului a fost al doilea. Radu a început din nou foarte ezitant, vâzându-se condus chiar cu 3-1, dar puterea de caracter și ambiția, devotamentul pentru fiecare minge au dat roadele scontate, iar game cu game au mers în contul său reușind să egaleze la trei și chiar să se pună în avantaj cu 4-3. Rusul a avut o tresărire de orgoliu readucând egalitatea pe tabela de scor, 4-4, însă avea să-i fie ultimul său game în acest set, Radu câștigând propriul serviciu și pe al adversarului, 6-4, în 50 de minute de joc, ducând partida în decisiv, în miez de noapte la Chișinău, scrie tenis.md.
Setul decisiv a început neașteptat de bine în favoarea sportivului nostru, care după ce și-a schimbat câte un punct pe propriul serviciu cu adversarul, 1-1, a izbutit să câștige trei puncte consecutive, 4-1. Rusul, care până la această întâlnire avea patru victorii în fața lui Radu în meciurile directe, a întors și el dramatismul, apropiindu-se amenințător de reprezentantul țării noastre, 4-3. Cei doi tenismeni s-au tatonat reciproc, fiecare reușin, pe rând, câte un punct, tot cu Albot la conducere, 5-4. Și când la Chișinău era deja luni, Radu și-a adjudecat game-ul și setul, 6-4, meciul și calificarea istorică în turul doi, în 2 ore și 30 minute.
A fost prima victorie olimpică pentru tenisul moldovenesc. „Sunt foarte bucuros că am câștigat primul meu meci la Jocurile Olimpice. O experiență extraordinară”, a declarat Albot după victoria în fața lui Gabașhvili.
26.08.2024
14:59
23.08.2024
09:28
11.02.2021
10:39
10.02.2021
13:13
12.08.2019
20:31
07.05.2019
12:00
11.03.2019
10:39
03.07.2018
16:16
02.09.2017
09:10
11.09.2023
14:39
22.10.2026
21:45
22.10.2026
21:44
22.10.2026
21:06
22.10.2026
20:57
22.10.2026
20:40
22.10.2026
20:25
22.10.2026
20:24
22.10.2026
19:51
22.10.2026
19:11
22.10.2026
18:26
22.10.2026
18:17
22.10.2026
17:54
22.10.2026
17:39
22.10.2026
17:20
22.10.2026
17:09
22.10.2026
17:00
22.10.2026
16:38
22.10.2026
16:32
22.10.2026
16:28
22.10.2026
16:26
22.10.2026
16:26
22.10.2026
16:26
22.10.2026
16:11
22.10.2026
16:01
22.10.2026
15:52
22.10.2026
15:46
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia

















