Reacția Chișinăului la pretinsa rezoluție adoptată la Tiraspol: „Respingem declarațiile propagandistice și amintim că regiunea transnistreană BENEFICIAZĂ de pe urma politicilor de pace, securitate și integrare economică cu UE”
1843
Autoritățile de la Chișinău resping acuzațiile regimului separatist de la Tiraspol, vociferate astăzi în cadrul așa-zisului congres al „deputaților de toate nivelurile”, potrivit cărora malul drept al Nistrului ar fi declanșat un „război economic” împotriva Transnistriei.
„Vicepremierul pentru Reintegrare și Biroul Politici de Reintegrare (BPR) resping declarațiile propagandistice venite de la Tiraspol, amintind că regiunea transnistreană beneficiază de pe urma politicilor de pace, securitate și integrare economică cu Uniunea Europeană, avantajoase pentru toți cetățenii”, se arată într-o scurtă declarație a BPR.
Amintim că participanții la așa-zisul „congres al aleșilor locali” din regiunea separatistă a R. Moldova au solicitat astăzi Moscovei să „protejeze” Transnistria în fața „presiunii crescânde” din partea Chișinăului. Cerința este prima din cele șapte stipulate într-o pretinsă rezoluție votată de către cei „620” de participanți la eveniment: „Adresarea către Consiliul Federației și Duma de Stat a Rusiei cu rugămintea de a proteja Transnistria în fața presiunii crescânde din partea R. Moldova. În Transnistria locuiesc peste 220 de mii de cetățeni ruși. Rusia participă la misiunea de menținere a păcii de pe Nistru și este garant și mediator în procesul de negociere”.
CITIȚI și Purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Chișinău, despre adunarea de la Tiraspol: „Eveniment propagandistic, o scamatorie care nu-și merită live-urile jurnaliștilor străini sau titlurile tensionate din buletinele de știri”
De asemenea, transnistrenii s-au plâns pe Legea cu privire la separatism adoptată la Chișinău.
CITIȚI și DATE // Transnistria vinde aproape 85% din producția proprie în R. Moldova și în UE: Exporturile regiunii în Rusia abia depășesc 6%
Amintim că, în anul 2023, exportul agenților economici din regiunea transnistreană către țările din Uniuni Europene a depășit 70%, o cifră-record de la semnarea Acordului de Asociere cu Republica Moldova, în creștere cu peste 20% în raport cu anul 2019, potrivit datelor Biroului pentru Reintegrare.
05.04.2026
19:05
429
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 6–12 aprilie 2026
580
Iran, deconectat record de 37 de zile de la internet: cea mai lungă întrerupere națională din lume
05.04.2026
07:55
749
Horoscopul zilei 05.04.2026
884
Apple la 50 de ani: produsele care ne-au schimbat viața și experimentele care au ratat ținta
04.04.2026
21:12
746
Vreme plăcută de primăvară duminică, 05.04.2026, în Republica Moldova
1185
Micul dejun recomandat de cardiologi: combinația simplă care îți protejează inima
867
Război „Terminator” pe frontul ucrainean: mii de misiuni lunar cu roboți tereștri care schimbă regulile luptei
04.04.2026
15:21
826
Târg educațional la Universitatea „Alecu Russo” apropie absolvenții din Bălți și Sîngerei de universitățile din Moldova
04.04.2026
12:38
870
Olimpiada Republicană la engleză și spaniolă adună 230 de elevi din toată țara la Chișinău
04.04.2026
08:15
1021
Horoscopul zilei 04.04.2026
05.04.2026
19:05
381
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 6–12 aprilie 2026
564
Iran, deconectat record de 37 de zile de la internet: cea mai lungă întrerupere națională din lume
05.04.2026
07:55
739
Horoscopul zilei 05.04.2026
875
Apple la 50 de ani: produsele care ne-au schimbat viața și experimentele care au ratat ținta
04.04.2026
21:12
740
Vreme plăcută de primăvară duminică, 05.04.2026, în Republica Moldova
1176
Micul dejun recomandat de cardiologi: combinația simplă care îți protejează inima
856
Război „Terminator” pe frontul ucrainean: mii de misiuni lunar cu roboți tereștri care schimbă regulile luptei
04.04.2026
15:21
819
Târg educațional la Universitatea „Alecu Russo” apropie absolvenții din Bălți și Sîngerei de universitățile din Moldova
04.04.2026
12:38
865
Olimpiada Republicană la engleză și spaniolă adună 230 de elevi din toată țara la Chișinău
04.04.2026
08:15
1015
Horoscopul zilei 04.04.2026
03.04.2026
23:56
1209
Giganții AI pompează miliarde în centrale pe gaze pentru centrele de date, dar joacă un pariu riscant pe o resursă finită
03.04.2026
23:21
1086
Republica Moldova își consolidează reforma întreprinderilor de stat cu sprijinul OCDE pentru creșterea competitivității economice
03.04.2026
21:04
1026
Tesla își ia adio de la Model S și Model X și pariază viitorul pe Cybercab și robotul Optimus
03.04.2026
20:41
1124
Moldova se pregătește de o sâmbătă mai caldă și mai senină – 04.04.2026
03.04.2026
19:51
1208
Grupări de hackeri cooperează într-un atac major asupra infrastructurii cloud a Comisiei Europene, cu 92 GB de date furate și publicate online
03.04.2026
18:31
1495
ALERTĂ DE ULTIMĂ ORĂ // Un nou val de poluare cu produse petroliere pe râul Nistru
931
Spitalul privat unde a murit polițista Mădălina, închis la Constanța după un nou control DSP
03.04.2026
18:24
1062
MEC marchează Săptămâna Romilor cu o serie de evenimente pentru incluziune educațională și socială
03.04.2026
17:55
1154
De la scandalul Cambridge Analytica la „politică sub formă de cod”: insiderul Facebook care construiește noua generație de moderare a conținutului în era AI
03.04.2026
17:25
1246
Interes record la a doua licitație SERA: 16 oferte pentru parcuri eoliene și sisteme de stocare a energiei în Republica Moldova
03.04.2026
17:24
930
Tineri artiști de la Colegiul „Alexandru Plămădeală” pregătesc o lucrare de video mapping pentru ACT Festival 2026
03.04.2026
16:29
1119
„Cumpăr bun de acasă” continuă: îndemn de Paște și pentru tot anul de a alege produse moldovenești
03.04.2026
13:00
1620
Maia Sandu discută cu senatorul american Jack Reed despre securitatea Republicii Moldova și integrarea europeană
03.04.2026
10:53
1182
Studenți de la șase universități din România și Republica Moldova au descoperit culisele Procuraturii Generale a Republicii Moldova
03.04.2026
10:14
1154
Moscova testează limitele Chișinăului. O altă dronă „Shahed” a survolat ilegal R. Moldova. Guvernul condamnă ferm „violarea inacceptabilă a suveranității”
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.62
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














